Cohabitant's unjust enrichment award upheld; property-owner's appeal held inadmissible under value threshold.

Şedinţa publică din data de 14 martie 2018

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 octombrie 2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând sume investite de reclamant în bunurile proprii ale pârâtei, a dobânzilor legale calculate asupra acestor sume începând cu data introducerii acţiunii şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 706 din 8 iunie 2016, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 RON în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, sumă reprezentând contribuţia reclamantului la dobândirea de către pârâtă, cu titlu de bunuri proprii, a unui număr de trei apartamente situate oraşul Luduş, în perioada de concubinaj a celor doi, la care sumă să se adauge şi dobânzi legale calculate de la data introducerii acţiunii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din fond şi apel.

Prin decizia nr. 37/2017 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 706 din 08.06.2016, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2014.

S-a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că:

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 192.800 RON, cu titlu de pretenţii derivând din îmbogăţirea fără justă cauză.

A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate începând cu data pronunţării prezentei hotărâri până la data plăţii efective.

S-au respins celelalte pretenţii.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 17.205 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost obligată intimata la plata către apelant a sumei de 7553 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei a declarant recurs pârâta B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial în sumă de 2.250 RON.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 4 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La 2 noiembrie 2017, recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013.

Prin încheierea din 14 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013, formulată de petenta B., reţinându-se că nu sunt întrunite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, întrucât prevederile la care se referă excepţia de neconstituţionalitate au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017.

Intimatul-reclamant A. a depus la dosar un punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile reţinute în raport.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON inclusiv, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Prin urmare, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 500.000 RON reprezentând sume investite de reclamant în bunurile proprii ale pârâtei şi a dobânzilor legale calculate asupra acestor sume începând cu data introducerii acţiunii.

Astfel, hotărârea pronunţată într-o astfel de cauză nu este supusă recursului, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C. în Dosarul nr. x/2014 şi de D. şi E. în Dosarul nr. x/2013 ale Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, constatându-se că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În temeiul dispoziţiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituţie, potrivit căreia:

"de la data publicării, deciziile (n.n. Curţii Constituţionale) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor", decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu şi cu privire la situaţiile juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare.

Pentru procesele în curs, nesoluţionate definitiv, Decizia Curţii Constituţionale îşi produce efectele numai în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege respectiv, anterior pronunţării Curţii Constituţionale, iar excepţia a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 223/2012, Decizia Curţii Constituţionale nr. 100/1999). Curtea Constituţională a reţinut că o decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are efecte şi pentru trecut în mod limitat în sensul că profită doar autorilor acesteia, adică părţilor din cauza în care excepţia a fost admisă, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei în monitorul oficial, în alte cauze, excepţie respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât un text de lege nu poate fi declarat neconstituţional de mai multe ori (Decizia Curţii Constituţionale nr. 866/2015).

Se reţine că în cadrul dosarului de faţă, anterior declarării neconstituţionalităţii textului, nu a fost invocată nici de părţi, nici de instanţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale constatate ulterior ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 369/2017 şi, în consecinţă, în cauză nu a fost admisă sau respinsă ca devenită inadmisibilă respectiva excepţie de neconstituţionalitate.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituţională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanţei de contencios constituţional "constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Se reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 14 octombrie 2014, aşadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivit căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condiţiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condiţiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispoziţiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influenţeze.

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenţia Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

De aceea, având în vedere că pentru toate excepţiile enumerate la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., printre care se regăsesc şi cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, legea în vigoare la data introducerii acţiunii instituia doar două grade de jurisdicţie, fond şi apel, cât şi faptul că în speţă, tribunalul a judecat în fond, iar curtea de apel a soluţionat apelul, pentru acţiunea dedusă judecăţii calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există.

În concluzie, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B..

Constatând culpa procesuală a recurentei- pârâte în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestuia, în sensul obligării recurentei B. la plata sumei de 2.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 37/2017 din 19 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 2.250 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2018.