Bank's Annulment Motion Rejected: Prior Ruling on Abusive Credit Fees Stands

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2018

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 17.04.2014 sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. (ROMANIA) S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit şi garanţie nr. x din 02.11.2007 referitoare la comisionul de acordare a creditului şi la comisionul de administrare, şi pe cale de consecinţă să dispună:

- nulitatea absolută a clauzelor abuzive, respectiv art. 4.3, art. 4.4, art. 5.1 lit. b) şi c), art. 5.2, art. 9.3 şi art. 13.4 din acest contract, urmând ca acesta să se deruleze în continuare cu o rată a dobânzii variabilă în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR 6M (6 luni) plus marja fixă de 5,5% pe an conform simulare scadenţar credit generat la data de 12.02.2012, sub sancţiunea unei amenzi civile de 100 RON/zi de întârziere;

- să oblige pârâta să îi restituie sumele reţinute cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare, calculat la valoarea iniţială a creditului, la cursul BNR de la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculate de la data încheierii convenţiei de credit şi până la plata efectivă;

- să oblige pârâta la eliminarea clauzelor abuzive referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare din contractul de credit şi garanţie nr. x din 02.11.2007, dispunând încetarea încasării acestor sume pentru viitor;

- să dispună suspendarea executării obligaţiei privitoare la plata lunară a comisionului de administrare în cuantum de 1.266,67 EURO, a ratei dobânzii astfel cum este calculată în art. 4.1 din contractul de credit precum şi a penalităţilor de întârziere, pană la soluţionarea definitivă a acestei cauze, precum şi suspendarea temporară a executării obligaţiei de plată lunară a comisionului de administrare în cuantum de 1.266,67 EURO, a ratei dobânzii astfel cum este calculată în art. 4.1 din contractul de credit precum şi a penalităţilor de întârziere, până la ajungerea la o soluţie asupra problemelor invocate, cu cheltuieli de judecată şi onorariu de avocat.

La termenul din 02.10.2014, instanţa a dispus reunirea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014, în temeiul dispoziţiilor art. 921 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti. Dosarul conexat priveşte acţiunea similară înregistrată de reclamant pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti care, prin sentinţa civilă nr. 5481/24.06.2014, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că valoarea capătului de cerere privind comisionul de acordare este superioară valorii de 200.000 RON.

De asemenea, tribunalul a respins excepţiile invocate de pârâtă, respectiv excepţia inadmisibilităţii capetelor 2, 4 şi 5 de cerere, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului şi excepţia nulităţii capătului 2 de cerere.

La termenul din 13.11.2014, instanţa a respins cererea de pronunţare a unei hotărâri parţiale şi cererea de suspendare a executării efectelor clauzei 13.4 şi de suspendare a executării obligaţiei de plată a comisionului de administrare.

Prin sentinţa civilă nr. 6483/18.12.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2014, s-a admis în parte cererea formulată de reclamant, astfel cum a fost completată.

S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor 4.3, 5.1 lit. b) şi 5.2 din contractul de credit şi garanţie nr. x/02.11.2007 privind acordarea unei facilităţi de credit de către S.C. B. (ROMANIA) S.A..

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 12.160 de euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data achitării efective către pârâtă, sumă reţinută cu titlu de comision de acordare.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4.742,40 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din data achitării efective către pârâtă, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 12.160 euro, dobândă legală calculată până la data de 16.04.2014, precum şi dobânda legală aferentă calculată în continuare, până la data achitării efective a sumei de 12.160 euro.

Au fost respinse ca nefondate celelalte capete de cerere şi a mai fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 3.695,73 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâta B. (ROMANIA) S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 428 din 09 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a fost admis apelul promovat de apelantul reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 6483/18.12.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu apelanta pârâtă B. (ROMANIA) S.A..

A fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută şi a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. c) din contractul părţilor.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele încasate cu titlu de comision de administrare pe toată perioada derulării contractului, la cursul BNR de la data plăţii, cu dobânda legală aferentă, de la data fiecărei plăţi efectuate de reclamant până la plata efectivă a debitului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost respins apelul formulat de apelanta pârâtă B. (ROMANIA) S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6483/18.12.2014, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

A fost obligată apelanta pârâtă la 11.123,79 RON cheltuieli de judecată către apelantul reclamant.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamantul A. cât şi pârâta S.C. B. ROMÂNIA S.A..

Prin decizia nr. 1170 din 21 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia a II-a civilă, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată de recurenta pârâtă S.C. B. România S.A.. Totodată, au fost respinse recursurile declarate de recurentul - reclamant A. şi de recurenta - pârâtă S.C. B. (ROMANIA) S.A. împotriva deciziei civile nr. 428 din 9 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva deciziei pronunţate în procedura de filtru prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., contestatoarea - pârâtă B. (ROMANIA) S.A. a formulat contestaţie în anulare.

În motivare se arată că, în mod greşit a fost soluţionat recursul fără citarea părţilor.

În argumentarea acestui motiv, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu putea judeca pe fond fără citarea părţilor, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ., fără a verifica condiţia prevăzută de art. 490 alin. (2) din acelaşi cod, referitoare la acordul părţilor în acest sens.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 839/2015, potrivit cărora, în lipsa acordului părţilor pentru soluţionarea recursului în completul de filtru, chiar în situaţia în care celelalte condiţii prevăzute de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ. sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluţionat pe fond de completul de filtru, fără citarea părţilor.

Contradictorialitatea este un principiu din domeniul ordinii publice şi se manifestă atât în raporturile dintre părţi (fiind irelevant dacă acestea se află sau nu în raporturi de adversitate juridică), pentru ca acestea să fie exact informate de existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor, argumentele părţilor adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.

Principiul analizat este intrinsec legat de principiul egalităţii armelor, fiind principiul care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului. Mai precis, părţile trebuie să aibă posibilitatea de a discuta şi de a combate susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi de a-şi exprima opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice (finalitate prevăzută de dispoziţiile art. 211NCPC).

Ceea ce legea impune, ca o garanţie fundamentală a respectării principiului contradictorialităţii, este numai citarea părţilor, iar nu şi înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată personal sau prin reprezentant - înfăţişarea părţilor nu este de esenţa soluţionării cauzei în condiţii de legalitate, instanţa putând hotărî asupra cererii dacă procedura de citare a fost regulat îndeplinită.

Faptul că instanţa de recurs nu a analizat condiţiile prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. şi a judecat recursul fără a cita părţile, reprezintă o înălcare esenţială a principiului contradictorialităţii, sancţionată tocmai prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În continuarea motivării, pentru situaţia în care instanţa va admite contestaţia în anulare şi va rejudeca recursul, contestatoarea punctează ideile principale pentru care consideră că acesta trebuie admis.

Intimatul A. a depus întâmpinare prin care solicită, în principal, respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

La termenul din 19.01.2018 instanţa a recalificat inadmisibilitatea invocată de intimat ca reprezentând apărări formulate împotriva motivelor expuse în susţinerea contestaţiei în anulare, nefiind vorba de o veritabilă inadmisibilitate a căii de atac.

Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatoare şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., invocate de contestatoare, hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În cauză, contestatoarea impută instanţei de recurs că nu a fost citată la termenul când s-a soluţionat recursul, însă, aşa cum rezultă din chiar decizia atacată, cauza a fost judecată fără citarea părţilor, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Potrivit acestor diposziţii legale, dacă raportul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, în soluţionarea recursului instanţa urmând să ţină cont de punctele de vedere ale părţilor potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol.

Astfel, raportat la datele concrete ale speţei, argumentele contestatoarei vizând lipsa citării la termenul la care s-a soluţionat recursul sunt nefondate, câtă vreme textul de lege permite în mod expres ca judecata recursului să se poată face şi fără citare, iar instanţa nu a dispus citarea părţilor.

Cât priveşte pretinsa greşeală de interpretare a textelor legale de către instanţa de recus, Înalta Curte subliniază că, fiind o cale de atac de retractare, prin intermediul contestaţiei în anulare nu pot fi remediate greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale, ori de rezolvare a unor incidente procedurale. Aşadar, pretinsa interpretare greşită a dispoziţiilor art. 493 alin. (6) prin raportare la art. 490 alin. (2) C. proc. civ. de către instanţa de recurs nu poate fi încadrată în noţiunea de "eroare materială" avută în vedere de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., şi care se referă la greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Or, contestatoarea a formulat contestaţia în anulare împotriva unei decizii pronunţată în condiţiile legale cerute de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. şi care a fost pronunţată fără citarea părţilor, însă instanţa de recurs a avut în vedere punctele de vedere ale părţilor; puncte de vedere pe care legiuitorul le-a prevăzut în considerarea faptului că în unele speţe, problemele de drept sunt necontroversate şi jurisprudenţa instanţei supreme este constantă, aşa încât a apreciat că, într-o asemenea ipoteză, instanţa de recurs se poate pronunţa fără citarea părţilor.

Prin urmare, criticile contestatoarei urmează să fie respinse ca nefondate, pentru considerentele anterior expuse.

De asemenea, faptul că o parte din motivele invocate de contestatoare nu s-ar putea încadra în cele limitativ şi expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ. nu poate duce la concluzia că întreaga contestaţie în anulare este inadmisibilă, cum pretindea intimatul prin întâmpinare.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea - pârâtă B. (ROMANIA) S.A. împotriva deciziei nr. 1170 din 21 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În ce priveşte criticile pe fondul recursului, Înalta Curte arată că acestea nu vor mai fi analizate, faţă de soluţia dată asupra contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea - pârâtă B. (ROMANIA) S.A. împotriva deciziei nr. 1170 din 21 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2018.