Main appeal inadmissible; trial court judgment stands ordering depositary to update shareholder register per final criminal ruling.

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.04.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. şi S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pe pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. să actualizeze registrul acţionarilor S.C. B. S.A., conform sentinţei penale nr. 172/F/25.02.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Reclamanta a precizat că acţiunea are natura uneia în repunerea părţilor în situaţia anterioară, exercitată pe calea acţiunii oblice, având în vedere că prin anularea unor tranzacţii frauduloase dispusă prin hotărâre judecătorească penală definitivă, se impune repunerea părţilor în situaţia anterioară, care presupune actualizarea registrului acţionarilor societăţii S.C. B. S.A., prin reînscrierea a 1.344 de acţionari, care deţin un număr de 978.948 acţiuni.

Prin încheierea din data de 28.09.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului material la acţiune şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâte şi a calificat excepţia inadmisibilităţii ca o apărare de fond.

Prin sentinţa nr. 6875/07.12.2015, a admis acţiunea şi a obligat pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. să actualizeze registrul acţionarilor S.C. B. S.A., conform sentinţei penale nr. 172/F/25.02.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, rămasă definitivă, precum şi să plătească reclamantei suma de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi încheierii din 28.09.2015, S.C. B. S.A. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1873A/14.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei de interes, invocată de intimata A. pe calea întâmpinării şi a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare, a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a normelor de drept material; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică, adusă de recurentă deciziei atacate, vizează greşita aplicare a art. 1.561 C. civ.

În acest sens, a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa că hotărârea de admitere a acţiunii oblice profită tuturor creditorilor, chiar dacă aceştia nu au exercitat acţiunea, de vreme ce reclamanta acţionează pentru protejarea unui drept propriu, promovând o acţiune ce aparţine debitorului său, care profită şi altor persoane.

A arătat recurenta că acţiunea oblică are ca fundament gajul general, reprezentând o măsură de conservare a acestuia, astfel încât, în măsura în care este admisă, creanţa sau bunul asupra căruia purta dreptul ameninţat cu pierderea este readus în patrimoniul debitorului, urmând să servească la asigurarea gajului general al creditorilor chirografari, fără ca acela care a intentat acţiunea oblică să aibă un drept de preferinţă.

Or, în speţă, acţiunile sunt bunuri individual determinate, existând atâtea drepturi de a solicita executarea silită a sentinţei penale câte persoane sunt avute în vedere de aceasta, intimata putând acţiona doar în nume propriu, pentru satisfacerea propriei pretinse creanţe, iar nu pentru ceilalţi acţionari (care şi-au realizat drepturile prin diverse alte mijloace procesuale) sau doar în numele S.C. B. S.A.

O altă critică, pe care recurenta a înţeles să o circumscrie aceluiaşi motiv de recurs, vizează greşita aplicare a art. 33 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia recurentei, în mod greşit a respins instanţa excepţia lipsei de interes, în condiţiile în care reclamanta a formulat acţiunea oblică chiar dacă nu exista pericolul producerii vreunui prejudiciu, dreptul său de proprietate asupra celor 735 de acţiuni fiind deja înregistrat în registrul acţionarilor.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.560 C. civ., apreciind în mod eronat că sunt întrunite condiţiile admiterii acţiunii oblice, respectiv existenţa unui drept de creanţă aparţinând creditorului, pasivitatea debitorului şi prejudiciul cauzat de această pasivitate.

A subliniat recurenta că, în speţă, reclamanta nu are un drept de creanţă asupra societăţii, dreptul la dividende fiind doar unul eventual, care nu se naşte în virtutea calităţii de acţionar, ci în condiţiile unei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor, în sensul repartizării profitului sub formă de dividende şi, mai mult, nici S.C. B. S.A. nu deţine un drept de creanţă asupra S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., care să fie ocrotit pe calea acţiunii oblice.

Totodată, a arătat că nu se poate reţine pasivitatea debitorului, atât timp cât a încercat să găsească soluţii pentru despăgubirea persoanelor menţionate în sentinţa penală, astfel că acelea care şi-au manifestat interesul şi au întrerupt termenul de prescripţie au fost înscrise în registrul acţionarilor.

Cu privire la cerinţa existenţei prejudiciului, a susţinut că, şi dacă prin absurd s-ar reţine pasivitatea sa, reclamanta nu a justificat un prejudiciu concret.

În final, a arătat că eronat a reţinut instanţa de apel că dreptul la actualizarea registrului acţionarilor s-a născut la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, neavând relevanţă că hotărârea nu a fost atacată doar sub aspectul laturii penale, în condiţiile în care de soluţia dată acesteia depinde latura civilă a procesului penal.

În opinia recurentei, apărările intimatei bazate pe efectul devolutiv al apelului sunt nefondate, atât timp cât sentinţa penală a rămas definitivă la data de 25.02.2011 sub aspectul obligaţiei de reînscriere a acţionarilor în registrul acţionarilor, această parte a dispozitivului nefăcând obiectul cererii de apel.

La data de 06.06.2017, A. a declarat recurs incident, solicitând, în ipoteza admiterii recursului principal, casarea în parte a deciziei atacate şi admiterea excepţiei lipsei de interes, cu consecinţa respingerii apelului declarat de S.C.B. S.A., ca lipsit de interes.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi istoricul litigiului, subliniind că recursul său vizează exclusiv modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes a apelantei-pârâte S.C. B. S.A.

În opinia acestei recurente, respingând excepţia lipsei de interes, instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. şi art. 1.560 C. civ., critici pe care a înţeles să le circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, actual şi personal, astfel că în analiza existenţei interesului instanţa trebuia să se raporteze la finalitatea urmărită prin exercitarea apelului împotriva sentinţei tribunalului.

Or, în speţă, observând dispozitivul sentinţei apelate, se poate constata că obligaţia privind actualizarea registrului acţionarilor a fost stabilită exclusiv în sarcina S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., S.C. B. S.A., care a stat în faţa primei instanţe în calitate de pârâtă doar în considerarea naturii acţiunii oblice, neavând nicio obligaţie rezultând din sentinţă.

Aşa fiind, în ipoteza admiterii apelului declarat de S.C. B. S.A. şi respingerii acţiunii, se ajungea la negarea dreptului de creanţă al apelantei, decurgând din contractul de prestări servicii, cu consecinţa neactualizării registrului acţionarilor şi nelegalităţii tuturor hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Pe de altă parte, a susţinut că, atât timp cât soluţionarea acţiunii oblice presupune cercetarea a două raporturi juridice distincte, respectiv raportul juridic dintre reclamanta-creditoare şi pârâta-debitoare S.C. B. S.A. şi cel dintre aceasta din urmă, în calitate de creditoare şi S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., în calitate de debitoare a acesteia, S.C. B. S.A. ar fi putut justifica un eventual interes doar în ceea ce priveşte creanţa deţinută de reclamantă împotriva sa; or, interpretarea în sensul că debitorul ar avea interes să atace hotărârea judecătorească prin care s-a dispus obligarea debitorului său la executarea unei obligaţii corelative unui drept deţinut de el, echivalează cu încălcarea scopului acţiunii oblice.

În final, a subliniat că lipsa de interes este evidentă, în condiţiile în care obligarea pârâtei S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la actualizarea registrului acţionarilor profită pe deplin chiar apelantei.

La data de 06.06.2017, intimata A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de S.C. B. S.A., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii.

La data de 24.07.2017, S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident declarat de A., iar la data de 26.07.2017, S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursurile, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 172/F/25.02.2011, rămasă definitivă în recurs prin decizia nr. 1585/15.05.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţându-se asupra laturii civile în procesul penal, a dispus anularea tranzacţiilor de vânzare de acţiuni încheiate de persoanele condamnate şi repunerea acţionarilor prejudiciaţi în dreptul de proprietate şi a obligat deţinătorul registrului de acţiuni să reînscrie părţile civile în registrul acţionarilor S.C. B. S.A.

În speţă, reclamanta A. a solicitat, pe calea acţiunii oblice, obligarea S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la actualizarea registrului acţionarilor S.C. B. S.A., conform sentinţei penale nr. 172/F/25.02.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Acţiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite.

În speţă, dreptul S.C. B. S.A., exercitat pe cale oblică de reclamantă, este corelativ obligaţiei S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. de actualizare a registrului acţionarilor, care îi revenea acesteia din urmă potrivit contractului de prestări servicii încheiat între sus-menţionatele societăţi şi care fusese impusă în sarcina sa prin hotărârea penală evocată mai sus.

Or, un asemenea drept nu are conţinut patrimonial, pentru că nu produce nicio mutaţie de o astfel de natură în patrimoniul S.C. B. S.A., atât timp cât acţiunile aparţin deţinătorilor acestora, iar nu societăţii emitente.

Prin urmare, nici obligaţia corelativă de prestare a serviciului constând în actualizarea registrului acţionarilor, ce revine S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., nu poate fi una evaluabilă, ci reprezintă o veritabilă obligaţie de a face neevaluabilă în bani.

Numai în măsura în care acţionarii, înţelegând să apeleze la acţiunea directă, iar nu la cea oblică, ar fi solicitat obligarea S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la reînscrierea lor în registrul acţionarilor S.C. B. S.A., o atare obligaţie ar fi avut caracter evaluabil în bani, întrucât acţiunea prin care urmăreau valorificarea dreptului lor corelativ ar fi avut aptitudinea de a le afecta patrimoniile, în condiţiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Însă, atât timp cât mijlocul procedural ales de parte nu l-a constituit o acţiune directă, natura nepatrimonială a dreptului S.C. B. S.A. (de a se actualiza registrul acţionarilor), exercitat pe cale oblică de către reclamantă, împrumută acelaşi regim juridic dreptului valorificat într-o atare modalitate şi, pe plan procesual, îi imprimă acţiunii un caracter neevaluabil în bani.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)."

În speţă, considerentele expuse mai sus relevă că hotărârea atacată a fost pronunţată într-o cerere privind o obligaţie de a face neevaluabilă în bani, prevăzută la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

Este adevărat că, în speţă, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de tribunal, iar nu de judecătorie, a cărei competenţă ar fi trebuit atrasă de obiectul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială trebuie invocată de părţi ori de judecător in limine litis.

Chiar dacă, în speţă, necompetenţa materială nu a fost invocată în condiţiile legii, această împrejurare nu poate conduce spre concluzia că o hotărâre pronunţată într-o cerere privind o obligaţie de a face neevaluabilă în bani este supusă recursului.

Altfel spus, împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost soluţionată în primă instanţă de tribunal, nu este suficientă, prin ea însăşi, să deschidă calea de atac a recursului, într-un litigiu din categoria celor pentru care legiuitorul a suprimat-o.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului.

Potrivit art. 491 rap. la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect în măsura în care recursul principal este respins ca inadmisibil.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. şi ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1873A/14.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.