Recruitment discrimination appeal annulled for failing to cite valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 17.07.2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Inspecţia Muncii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, solicitând anularea situaţiei create prin discriminarea sa cu ocazia organizării "concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director - Direcţia control relaţii de muncă din cadrul aparatului propriu al Inspecţiei Muncii", organizat la 23.01.2014 la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, prin anularea acestui concurs, precum şi, în mod implicit, anularea actului administrativ prin care s-au validat desfăşurarea şi rezultatul concursului; acordarea de despăgubiri în cuantum de 4.000 euro, reprezentând prejudiciul ce i-a fost cauzat până în prezent prin situaţia de discriminare, ca urmare a lipsirii de un loc de muncă şi diferenţa între sumele obţinute ca salariu în prezent, faţă de remuneraţia care i s-ar fi cuvenit în postul pentru ocuparea căruia nu i s-a permis participarea la concurs, la care se adaugă sumele care vor rezulta din continuarea situaţiei de discriminare, până la data încetării acestei situaţii, precum şi repunerea în situaţia anterioară discriminării, prin constatarea faptului că, prin condiţiile de participare la concurs, i s-a produs o îngrădire a dreptului la muncă, cu obligarea pârâţilor la organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director - Direcţia Control Relaţii de Muncă din cadrul aparatului propriu al Inspecţiei Muncii, cu eliminarea din anunţul privind condiţiile de participare a oricăror cerinţe limitative pentru ocuparea postului scos la concurs (cu includerea expresă în cadrul condiţiilor de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice, ştiinţe juridice sau administrative, şi a ştiinţelor inginereşti; excluderea condiţiei de a dovedi cu certificat ECDL cunoştinţele de operare pe calculator; excluderea oricăror alte asemenea condiţii restrictive).

La data de 18.08.2014 reclamantul a indicat dispoziţiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ca temei de drept al acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 247/03.02.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 477/06.04.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat apărut conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 2139/20.10.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 813/13.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Muncii şi a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 121A/15.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare, a arătat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin nerecurare, care constată discriminarea cu ocazia organizării aceluiaşi concurs, pentru acelaşi post, în aceleaşi condiţii cu cel organizat la data de 23.01.2014.

În acest sens, a arătat că, atât în organizarea concursului din luna decembrie 2013, cât şi a celui din luna ianuarie 2014, autorităţile publice implicate au acţionat în realizarea aceleiaşi rezoluţii decizionale, respectiv scoaterea la concurs a postului de director al Direcţiei Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspecţiei Muncii; condiţiile în care postul a fost scos la concurs denotă aceeaşi discriminare, neatenuată în niciun fel, ci, dimpotrivă, agravată de impunerea unor condiţii suplimentare.

A mai arătat recurentul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în baza deciziei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit că a fost supus unei discriminări şi i-au fost încălcate drepturile la un tratament egal.

În opinia recurentului, această decizie a rămas definitivă prin nerecurare, având autoritate de lucru judecat, astfel că, în baza acesteia trebuia să se stabilească doar întinderea despăgibirii.

În final, a subliniat că discriminarea are o formă continuată, prin organizarea, în aceleaşi condiţii, a concursului din data de 23.01.2014.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de casare presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în motivarea căruia a arătat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin nerecurare, care constată discriminarea cu ocazia organizării aceluiaşi concurs, pentru acelaşi post, în aceleaşi condiţii cu cel organizat la data de 23.01.2014.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", alin. (2) statuând că "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Aşa fiind, autoritatea de lucru judecat se constituie într-un efect pe care legea îl recunoaşte numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti.

De aceea, fără a nega că orice alte înscrisuri produc, la rândul lor, efecte şi, în anumite situaţii, dobândesc putere obligatorie, Înalta Curte subliniază că acestea nu pot fi circumscrise autorităţii de lucru judecat.

Ca o consecinţă, susţinerile recurentului, în sensul că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat izvorând din hotărârea nr. 289/21.05.2014 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care vizează încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti şi nici nu pot fi analizate prin prisma vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipoteza reglementată de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. a fost formal invocată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 121A/15.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.