Appeal rejected: Adult children and sibling claims against Road Victim Protection Fund limited to €5,000 moral damages each

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2015 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata unor daune materiale în cuantum de 40.000 RON şi unor daune morale în cuantum de 1.500.000 RON, către A. (soţia victimei decedate - E.), la plata unor daune morale în cuantum de 1.000.000 RON, pentru fiecare dintre copiii victimei decedate - B. şi C., precum şi la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 RON, pentru D. (fratele victimei); de asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata unor prestaţii periodice, pentru B. şi C., din momentul producerii accidentului rutier (16.10.2012), până la vârsta de 18 ani, respectiv 26 de ani, cu condiţia continuării studiilor, actualizarea şi indexarea sumelor solicitate, de la momentul producerii evenimentului rutier şi până la momentul plăţii efective a indemnizaţiei de asigurare, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Din actele dosarului rezultă că reclamanta A. a decedat la data de 03.02.2016, pe parcursul soluţionării cererii în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 137/27.04.2016, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii D. şi B. şi C., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctei A., au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 83/24.02.2017, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant D., a admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi B. şi C., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanţii B. şi C., a obligat pârâta la plata către aceşti reclamanţi a câte 5.000 euro, în echivalent RON la cursul afişat de B.N.R. la data plăţii efective, la care se adaugă dobânda legală şi indexarea cu indicele de inflaţie de la 16.10.2012, până la plata efectivă, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat intimatul-pârât la plata către apelanţii B. şi C. a sumei de 5.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, D. şi B. şi C., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai defunctei A., au declarat recurs, solicitând casarea sa, în sensul obligării intimatului-pârât la plata prestaţiilor periodice pentru B. şi C., din momentul producerii accidentului rutier şi până la vârsta de 26 de ani, în ipoteza dovedirii continuării studiilor; de asemenea, au solicitat reindividualizarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamant în parte şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.

În motivare, au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; au invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează procedura de filtrare a recursului, au solicitat să se constate că recursul este admisibil; de asemenea, au solicitat ca în situaţia în care se apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunţe o decizie definitivă, iar în ipoteza în care recursul nu poate fi soluţionat potrivit alin. (5) sau 6, să se pronunţe o încheiere de admitere în principiu a recursului şi să se fixeze termenul de judecată pe fond.

Prima critică formulată de recurenţi vizează respingerea acţiunii civile formulate de D., ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale vizând prejudiciul moral, reţinând în mod eronat că trebuia dovedită legătura afectivă dintre reclamant şi fratele decedat al acestuia.

În acest sens, au subliniat că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dovada faptei ilicite este suficientă pentru a proba prejudiciul moral, iar judecătorul este singurul care, raportat la consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o sumă globală.

Totodată, au arătat că, sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite.

Au conchis recurenţii că, raportat la aspectele prezentate, instanţa de apel a nesocotit liniile directoare trasate prin jurisprudenţa instanţei supreme şi a CEDO, astfel că se impune modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ce priveşte soluţionarea motivului de apel vizând prestaţiile periodice solicitate de B. şi C., au susţinut că în mod eronat a apreciat instanţa de apel că aceştia nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite la asemenea drepturi.

Au subliniat recurenţii că prestaţiile periodice au fost solicitate în temeiul art. 1390 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat", iar nu în temeiul art. 1390 alin. (2) C. civ., care face referire la situaţia în care persoana decedată, fără a fi obligată de lege, presta întreţinere în mod curent.

În acest context, au evocat dispoziţiile art. 499 alin. (1) şi (3) C. civ., potrivit cărora părinţii sunt obligaţi să dea întreţinere copiilor minori, dar şi celor deveniţi majori, dacă se află în continuarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

De aceea, în opinia recurenţilor, aceştia sunt îndreptăţiţi la prestaţii periodice lunare, de la data producerii evenimentului rutier, chiar dacă împliniseră vârsta de 18 ani la data sesizării instanţei.

Cu privire la cuantumul prestaţiilor periodice, au susţinut că suma solicitată respectă exigenţele art. 1390 alin. (3) C. civ. şi au subliniat că aportul financiar al tatălui nu poate fi limitat la nivelul salariului minim garantat pe economie, fiind necesară o evaluare justă, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 272/2004.

În final, au arătat că instanţa de apel nu a procedat la individualizarea pe categorii a pretenţiilor acordate fiecărui reclamant care a acţionat fie în nume propriu, fie în calitate de moştenitor.

În opinia recurenţilor, nu poate fi primită motivarea lacunară a instanţei de apel, în sensul că există dificultăţi obiective de a face o consemnare separată a daunelor efective suferite.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat recurentei.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., indicate de recurenţi, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale vizând prejudiciul moral, reţinând în mod eronat că trebuia dovedită legătura afectivă dintre reclamant şi fratele decedat al acestuia, dar şi dispoziţiile art. 499 şi 1390 C. civ.

În ceea ce priveşte prima critică, vizând analiza prejudiciului moral suferit de fratele victimei, instanţa supremă apreciază că, atât timp cât jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept, în lipsa indicării normei de drept material încălcate sau greşit aplicate, aceasta nu poate fi circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurenţi, prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părţilor nu li se mai recunoaşte dreptul, ca în apel, de a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul de interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probatoriului, analiza Înaltei Curţi fiind limitată doar la criticile de nelegalitate.

În ceea ce priveşte critica vizând greşita aplicare a art. 499 şi 1390 C. civ., instanţa supremă reţine că potrivit art. 1390 alin. (1) C. civ., "despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat."

Or, conform art. 499 alin. (3) C. civ., "părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani."

În speţă, notând că la data sesizării instanţei copiii victimei decedate deveniseră majori, iar din actele dosarului nu rezultă că aceştia se află în continuarea studiilor, instanţa de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru obligarea pârâtei la plata unor prestaţii periodice către aceştia, până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la terminarea studiilor.

Fără a nega împrejurarea că la data sesizării instanţei copiii victimei decedate deveniseră majori, iar din actele dosarului nu rezultă că aceştia se află în continuarea studiilor, recurenţii au afirmat că, procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 499 şi 1390 alin. (1) C. civ.

Această afirmaţie este însă contrazisă de chiar conţinutul textelor de lege sus-menţionate, potrivit cărora se cuvin despăgubiri copiilor majori ai victimei decedate, doar în ipoteza în care aceştia se află în continuarea studiilor, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Aşa fiind, critica vizând greşita aplicare a art. 499 şi 1390 alin. (1) C. civ. este nefondată.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte subliniază că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea memoriului de recurs relevă că singura critică ce ar putea fi încadrată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează neindividualizarea pe categorii a pretenţiilor acordate fiecărui reclamant care a acţionat fie în nume propriu, fie în calitate de moştenitor.

Or, instanţa de apel a arătat în considerentele deciziei atacate că la stabilirea daunelor morale acordate apelanţilor-reclamanţi B. şi C. a avut în vedere şi drepturile cuvenite defunctei A. şi a reamintit că acordarea daunelor morale nu înlătură prejudiciul afectiv suferit, fiind menite a reprezenta o consolare, ce nu mai poate interveni în cazul reclamantei decedate.

Aşadar, din considerentele hotărârii recurate, rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, astfel că motivul de nelegalitate invocat este nefondat.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenţi nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 83/24.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.