Negative jurisdiction conflict: court cannot raise relative territorial incompetence ex officio when defendant fails to plead it

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, secţia Civilă la data de 02.02.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4.348 RON şi a dobânzii legale aferente, precum şi la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La solicitarea instanţei, reclamanta a precizat că pretenţiile deduse judecăţii izvorăsc din contractele de închiriere şi de prestări servicii încheiate cu S.C. C. S.R.L. (radiată la data formulării cererii de chemare în judecată), iar pârâtul a semnat angajamentul de plată în calitate de administrator al acesteia din urmă.

Prin sentinţa civilă nr. 5316/25.08.2017, Judecătoria Târgu Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Târgu Mureş a reţinut că potrivit art. 1.027 (în realitate, 1.028) C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii de valoare redusă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.

Totodată, a reţinut că potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar, în speţă, pârâtul are domiciliul în judeţul Olt.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina la 27.09.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 7525/18.12.2017, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 1.028 C. proc. civ. şi apreciind că, în speţă, competenţa teritorială este una de ordine privată, a reţinut că potrivit art. 130 alin. (3), rap. la art. 1.030 alin. (4) C. proc. civ., excepţia necompetenţei putea fi invocată doar de către pârât prin intermediul formularului de răspuns completat corespunzător sau prin orice alt mijloc adecvat, respectiv prin formularea întâmpinării în forma prevăzută de art. 205 C. proc. civ., nu şi de instanţă din oficiu; or, pârâtul nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate de reclamantă.

Aşa fiind, a subliniat că, în măsura în care reclamanta a sesizat judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul, aceasta a devenit competentă să soluţioneze cauza, nici reclamanta şi nici instanţa nemaiputând să revină asupra acestui aspect, cât timp pârâtul nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale.

A mai reţinut Judecătoria Slatina că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., întrucât pârâtul nu are calitatea de consumator, atât timp cât raporturile juridice s-au desfăşurat între reclamantă şi S.C. C. S.R.L., iar pârâtul a acţionat în calitate de administrator al acesteia din urmă.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor când legea instituie norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Prin urmare, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

Cum, în speţă, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Târgu Mureş, iar pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa sesizată iniţial a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei şi a devenit singura competentă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.