Subcontract payment dispute remanded after appellate court breached insolvent contractor's right to defence through defective citation.

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi administrator special C., a chemat în judecată pe pârâtele D. S.P.A. şi D. S.P.A. - Sucursala Craiova, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.037.863,31 RON, compusă din suma de 597.997,89 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în cursul anului 2012 şi din suma de 439.854,26 RON, cu titlu de cheltuieli aferente organizării de şantier, nedecontate de pârâte în conformitate cu prevederile contractului de subcontractare nr. x/8366 RO încheiat de părţi la data de 02.04.2012; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 417/18.11.2015, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1021/22.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei competente.

În motivare, a prezentat situaţia de fapt, respectiv relaţiile comerciale desfăşurare de părţi în baza contractului de subcontractare nr. x/8366 RO/02.04.2012 şi evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a arătat că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, dar şi că hotărârea atacată este nemotivată şi a fost dată cu încălcarea şi aplicare greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 153 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa va amâna judecata şi va dispune să se facă citarea, ori de câte ori va constata că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 85/2006, conform cărora, după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile comerciale vor sta în judecată prin administratorul/lichidatorul judiciar.

În acest sens, a arătat că, deşi prin încheierea din data de 20.02.2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei asupra debitoarei S.C. A. S.R.L., fiind desemnată în calitate de administrator judiciar B. S.P.R.L., instanţa de apel nu a procedat la introducerea în cauză şi la citarea administratorului judiciar.

A susţinut recurenta că, procedând astfel, curtea de apel a încălcat principiul garantării dreptului la apărare, consacrat la nivel constituţional în art. 27 din Constituţia României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 194, 204, 205 şi 254, dar şi principiul contradictorialităţii, împrejurare ce atrage incidenţa sancţiunii nulităţii, prevăzute la art. 153 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, a arătat că decizia atacată nu i-a fost comunicată, administratorul judiciar luând cunoştinţă de aceasta ca urmare a unei verificări a situaţiei dosarelor aflate pe rol.

A subliniat recurenta că, atât timp cât cererea de chemare în judecată a fost semnată atât de administratorul special, cât şi de administratorul judiciar, instanţa avea obligaţia conceptării şi citării reclamantei prin ambii administratori.

O altă critică adusă de recurentă hotărârii atacate vizează nemotivarea acesteia.

Astfel, recurenta a evocat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel nu a arătat propriile motive de fapt pe care şi-a întemeiat soluţia, limitându-se la a prelua constatările tribunalului şi a aprecia generic că din ansamblul materialului probator nu rezultă că reclamanta a executat, după data încetării contractului de subcontractare, alte lucrări decât cele acceptate şi plătite; or, prin cererea de chemare în judecată nu solicitase plata unor lucrări efectuate ulterior, ci anterior presupusei rezilieri a contractului.

De asemenea, a susţinut că simpla referire generică la minuta încheiată de părţi la data de 11.12.2012, fără a corela acest înscris cu celelalte acte ale dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, reprezintă o motivare neconvingătoare.

În opinia recurentei, motivarea instanţei de apel este una sumară, astfel că nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta a criticat decizia atacată şi prin prisma interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1270, 1166-1169, 1516, 1527 şi 1530 C. civ., prin raportare la prevederile contractului încheiat de părţi.

În acest context, a evocat prevederile art. 6, 7 şi 10 din contractul de subcontractare, a căror interpretare a susţinut că relevă posibilitatea plăţii unor cheltuieli suplimentare efectuate de subcontractor cu ocazia executării lucrărilor convenite şi a subliniat că, raportat la aceste prevederi contractuale, în mod eronat a apreciat instanţa de apel că prin minuta din data de 11.12.2012 şi prin procesul-verbal de recepţie parţială încheiat la data de 18.12.2012, părţile au înţeles să înceteze contractul, fără a avea nicio obligaţie ulterioară una faţă de cealaltă.

În continuare, a prezentat cele reţinute la punctele 2, 4 şi 5 ale minutei încheiate de părţi la data de 11.12.2012 şi a susţinut că părţile au convenit să încheie un nou contract de subcontractare, în vederea revizuirii scopului lucrării, act care nu a mai fost încheiat, iar lucrările suplimentare a căror stingere nu a fost prevăzută prin minută nu au fost plătite, deşi a transmis intimatelor mai multe centralizatoare ale lucrărilor executate şi ale contravalorii acestora.

În acest context, a susţinut că, întrucât programul săptămânal de lucrări aferent anului 2012 nu a fost depus la dosar, astfel încât curtea de apel s-a aflat în imposibilitatea stabilirii veridicităţii celor susţinute prin cererea de chemare în judecată, dar şi prin memoriul de apel, în cauză se impunea admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.

În final, a arătat că este eronată aprecierea instanţei de apel, în sensul că operează autoritatea de lucru judecat, raportat la litigiile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2013 şi y/2014, soluţionate de instanţele din judeţul Dolj, subliniind că, pe de o parte, nu există identitate de obiect şi de cauză, iar, pe de altă parte, în cadrul dosarelor sus-menţionate ar fi putut fi dezlegate cel mult efectele minutei din data de 11.12.2012, dar nu alte aspecte.

Aceasta, întrucât pretenţiile deduse judecăţii în prezentul litigiu sunt aferente lucrărilor care nu au fost recepţionate, astfel că nu au legătură cu suma menţionată în minută, care vizează doar lucrările executate şi recepţionate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat recurentei.

Intimata D. S.P.A. a depus punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este vădit nefondat.

Prin încheierea din 05.12.2017, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen astăzi, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al dreptului la apărare şi el presupune că părţile au dreptul, în tot timpul procesului, de a fi reprezentate, sau asistate în condiţiile legii, dar şi că acestora li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 27 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 13.

În speţă, analiza actelor dosarului relevă că, prin cererea de apel, apelanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar şi prin administrator special, a indicat atât sediul său social, cât şi sediul reprezentantului convenţional - Cabinetul Individual Av. E..

Înalta Curte notează că, deşi apelanta nu a ales drept loc al citării şi al comunicării actelor de procedură sediul reprezentantului convenţional, curtea de apel a citat-o pentru primul termen de judecată, fixat pentru data de 12.04.2016, la sediul Cabinetului Individual Av. E..

Totodată, ia act că la termenul de judecată din data de 12.04.3016 apelanta a fost reprezentată de D-na avocat F. şi a luat termenul în cunoştinţă.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 26.04.2016, apelanta a depus o cerere de probatorii, prin care a arătat şi că înţelege să îşi aleagă sediul procedural la Cabinetul Individual Av. G. .

Având în vedere că, prin încheierea din data de 26.04.2016, instanţa de apel a suspendat, în temeiul art. 242 C. proc. civ., judecata cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., termenul în cunoştinţă nu a fost păstrat, astfel că, la reluarea judecăţii, se impunea citarea părţilor.

Apelanta a fost citată pentru termenul de judecată fixat pentru data de 15.11.2016 la sediul social al Cabinetul Individual Av. E..

Or, având în vedere succesiunea actelor dosarului, prezentată mai sus, dar şi împrejurarea că după intrarea în procedura insolvenţei, societăţile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, republicată, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, în speţă se impunea citarea apelantei la sediul său social, prin administrator judiciar, precum şi la sediul procesual ales, conform cererii aflate la dosarul curţii de apel.

Mai mult, prin cererea depusă la dosarul curţii de apel la termenul de judecată din data de 15.11.2016, apelanta, prin reprezentant convenţional, Dl. avocat H., a transmis prin poşta electronică o cerere de amânare a judecăţii cauzei, precizând că nu se poate prezenta în faţa instanţei, dar şi că nu a primit citaţia pentru termenul de judecată sus-menţionat, despre existenţa căruia a susţinut că a luat cunoştinţă de pe portalul instanţelor de judecată; instanţa de apel a respins cererea de amânare a judecăţii şi a pus în discuţie cererea de probatorii formulată de apelantă, pe care a respins-o şi, constatând cauza în stare de judecată, a acordat intimatelor cuvântul asupra apelului.

Potrivit art. 160 alin. (1) C. proc. civ., "dacă partea prezentă în instanţă, personal sau prin reprezentant, nu a primit citaţia sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citaţia sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părţii interesate."

Prin urmare, respingând cererea de amânare a judecăţii cauzei, formulată de apelantă, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale sus-menţionate, dar şi principiul contradictorialităţii procesului civil, ce impune instanţei, cu titlu imperativ, interdicţia de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor legal citate.

Totodată, instanţa de apel i-a încălcat apelantei dreptul la apărare şi la un proces efectiv, nedându-i posibilitatea să-şi susţină în faţa instanţei cererea de probatorii formulată în cadrul apelului.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiţii, este inutilă examinarea, în această etapă procesuală, a celorlalte critici prezentate de autoarea căii de atac, acestea urmând să fie analizate de instanţa de trimitere, în rejudecarea apelului, conform prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, care, cu ocazia rejudecării, va analiza şi celelalte critici expuse în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. şi prin administrator special C., împotriva deciziei nr. 1021/22.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.