Insolvency cessation of pending appeal under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 888/25.09.2014, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile insuficientei timbrări şi prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. ŞI A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 25.757,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum superior sumei pe care ar fi trebuit să o achite în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 146/1997 şi a unit cu fondul soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Cu privire la fond, a reţinut, în esenţă, că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că pârâta nu avea, conform contractului de prestări servicii nr. x/14.02.2007, obligaţia implementării părţii de soft aferentă automatului programabil, astfel că, având în vedere şi dispoziţiile art. 983 C. civ., a apreciat că pretenţia reclamantei de acoperire a prejudiciului în cuantum de 97.240,80 RON, suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei contractuale de a implementa automatul programabil, este neîntemeiată.

De asemenea, având în vedere data şi cauza încetării contractului de prestări servicii, 10.05.2008, precum şi faptul că pârâta a opus reclamantei excepţia de neexecutare a contractului, împrejurare recunoscută şi necontestată de părţi, a apreciat că sunt neîntemeiate şi capetele de cerere accesorii vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 14.383,38 RON, reprezentând lucrări pe care le-a facturat, au fost achitate, dar nu au fost efectuate de aceasta la cabina de comandă nr. 2 a maşinii de haldat MH 4400*120, precum şi la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli cu paza utilajului, conform art. 11.4 din contract.

Ca urmare a dezlegării fondului pricinii, tribunalul a constatat, pe cale de consecinţă, că excepţia prescripţiei devine lipsită de obiect, considerent pentru care a respins-o.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin motivele de apel, depuse la primul termen de judecată, fixat pentru data de 11.02.2015, reclamanta a precizat că înţelege să declare apel şi împotriva încheierii din 17.01.2013.

Prin decizia nr. 170/14.04.2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a respins ca tardiv apelul declarat împotriva încheierii din 17.01.2013, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, a respins apelul declarat împotriva sentinţei nr. 888/25.09.2014 pronunţată de acelaşi tribunal şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 14.000 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul împotriva încheierii din 17.01.2013, care putea fi atacată doar odată cu fondul, a fost declarat cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinţei nr. 888/25.09.2014, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la apelul declarat împotriva sentinţei nr. 888/25.09.2014, a reţinut, în esenţă, că în mod corect a apreciat prima instanţă că dubiul referitor la obligaţia montării softului profită pârâtei şi, întrucât lucrările facturate, în valoare de 97.240,80 RON, au fost executate, rezultă că este neîntemeiată cererea reclamantei de restituire a respectivei sume.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata sumei de 14.383,38 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate conform art. 14.2 alin. (2) din contractul de prestări servicii nr. x/14.02.2007, constatând că nu a fost depusă nicio dovadă care să le ateste şi nu a fost prezentată nici modalitatea de calcul a acestora, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, a reţinut că sentinţa atacată este temeinică şi legală şi sub aspectul respingerii capătului de cerere vizând cheltuielile cu paza utilajului, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile stabilite de părţi, respectiv reţinerea sumelor din facturile aferente operaţiunilor de montaj, care nu s-au mai emis.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi completată.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare.

A susţinut recurenta că în mod nelegal instanţa de prim control judiciar a respins ca tardiv apelul declarat împotriva încheierii din 17.01.2013, atât timp cât sus-menţionata încheiere este una premergătoare, iar potrivit art. 299 rap. la art. 282 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost declarat şi împotriva încheierilor premergătoare.

Aşa fiind, în mod corect a formulat memoriul de apel, iar ulterior, prin motivele de apel, depuse în termen, a înţeles să precizeze că acesta vizează atât sentinţa primei instanţe, cât şi încheierea din 17.01.2013.

Cu privire la modul de soluţionare a apelului declarat împotriva sentinţei nr. 888/25.09.2014, a arătat, în esenţă, că instanţele de fond au apreciat eronat incidenţa principiului de drept in dubio pro reo, dar şi că, în realitate, lucrările nu au fost executate, astfel că primul capăt de cerere este întemeiat.

În continuare, a arătat că respingerea capătului de cerere vizând penalităţile de întârziere relevă o analiză superficială a actelor dosarului, în condiţiile în care au fost ataşate cererii de chemare în judecată înscrisuri din care rezultă modul de calcul al acestora.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a încălcat obligaţia de a arăta motivele de fapt şi de drept pentru care a respins al treilea capăt de cerere, încălcând astfel dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi ale art. 6 din C.E.D.O.

În acest context, a arătat că instanţa de apel s-a limitat la a reţine că este temeinică şi legală sentinţa primei instanţe.

În final, a arătat că suma de 14.000 RON la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport cu activitatea depusă de avocat şi complexitatea litigiului.

În şedinţa publică de la 29.03.2016, constatând că prin încheierea nr. 2026/17.12.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva intimatei-pârâte, instanţa supremă a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Luând în examinare cererea intimatei de încetare a recursului, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Prin urmare, măsura suspendării reglementată de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 este limitată în timp până la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acţiunea judiciară încetează.

În speţă, încheierea nr. 2026/17.12.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva intimatei-pârâte, a rămas definitivă prin neapelare, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Cum litigiul se află în recurs - ca formă de manifestare a acţiunii judiciare -, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor legale sus-menţionate, va înceta judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 170/14.04.2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2018.