Territorial jurisdiction for corporate debt collection: exclusion of consumer protection rules where defendant is not a natural person
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Iași Court (Judecătoria Iaşi), definitively vesting it with the case. The dispute involved a claim for unpaid communication services, late penalties, and early contract termination costs filed by a professional entity against a corporate defendant. The initial court declined jurisdiction under Art. 121 of the Code of Civil Procedure, arguing the claim fell under special rules for consumer contracts, while the Brașov Court countered that the defendant, being a legal entity, did not qualify as a consumer under Law No. 193/2000. The Supreme Court held that because the defendant was not a "consumer" as defined by the special law, the general territorial jurisdiction rules of Art. 107(1) and Art. 1028(2) of the Code of Civil Procedure applied; since the initial court raised the lack of territorial jurisdiction *ex officio* in violation of Art. 130(3) of the Code of Civil Procedure, it remained definitively invested with the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 C. proc. civ, art. 113 C. proc. civ, art. 2 Legea nr. 193/2000, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Territorial jurisdiction for corporate debt collection: exclusion of consumer protection rules where defendant is not a natural person: În pronunţarea acestei soluţii, Judecătoria Iaşi a reţinut că, faţă de obiectul dedus judecăţii şi de temeiul acţiunii, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului şi nu cele prevăzute de art. 113 C. proc. civ. care reglementează norme de competenţă alternativă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2018
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumelor de 838,28 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii prestate şi facturate, x,82 RON reprezentând penalităţi de întârziere facturate, x,17 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi 4.800 RON reprezentând costuri de încetare prematură a contractului, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1025 şi urm. C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 11401 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei Iaşi, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Braşov.
În pronunţarea acestei soluţii, Judecătoria Iaşi a reţinut că, faţă de obiectul dedus judecăţii şi de temeiul acţiunii, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 121 C. proc. civ., conform cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la domiciliul consumatorului şi nu cele prevăzute de art. 113 C. proc. civ. care reglementează norme de competenţă alternativă.
Instanţa a constatat, pe de-o parte, că părţile contractante nu au încheiat o convenţie de alegere a instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire iar, pe de altă parte, că deşi cesionarul reclamant nu s-a obligat el însuşi la prestarea de servicii către consumatorul pârât, a preluat prin cesiune creanţe izvorâte dintr-un raport cu reglementări legale specifice, derogatorii, fiind ţinut aşadar de rigorile procesuale specifice, inclusiv cele vizând competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, având în vedere faptul că scopul edictării acestor dispoziţii a fost cel de asigurare a dreptului la apărare al consumatorului, astfel că acest beneficiu nu ar putea fi anulat prin simpla voinţă a profesionistului de a ceda creanţa unui alt profesionist care să nu fie ţinut de aceleaşi rigori procedurale legale.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa nr. 13045/2017 din 22 decembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu.
A dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii având ca obiect cerere de valoare redusă privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iaşi.
A constat ivit conflictul negativ de competenţă.
A suspendat din oficiu judecata cauzei.
A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
În pronunţarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă, că, faţă de fundamentul pretenţiilor reclamantei, în raport de art. 2 Legea nr. 193/2000 pârâta nu are calitatea de consumator, nefiind persoană fizică care a acţionat în scopuri din afara activităţii ei comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, astfel că în speţă sunt incidente sub aspectul competenţei teritoriale dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun şi cele ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care cuprind norme de competenţă cu caracter alternativ.
Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit Judecătoria Iaşi cu o cerere de valoare redusă având ca obiect obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumelor de 838,28 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii prestate şi facturate, x,82 RON reprezentând penalităţi de întârziere facturate, x,17 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi 4.800 RON reprezentând costuri de încetare prematură a contractului.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenta prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Întrucât pârâta nu se înscrie în niciuna dintre ipotezele avute în vedere de evocatul text de lege, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun şi cele ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, norme care reglementează o competenţă teritorială de ordine privată.
Dat fiind faptul că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată de prima instanţă cu nerespectarea art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Iaşi a rămas definitiv învestită cu soluţionarea acţiunii.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.