Insolvency Creditor’s Claim for Penalty Damages Held Inadmissible; Residual Appeal Rejected as Impermissible

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, la data de 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. "Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje - C.F.R. IRLU" S.A. Bucureşti - prin administrator judiciar B. S.R.L. Bucureşti, solicitând instanţei, în temeiul art. 1516, coroborat cu art. 1527 din C. civ., respectiv, art. 78 alin. (1) din Legea insolvenţei nr. 85/2014, obligarea pârâtei la plata daunelor- interese şi cominatorii pe zi/întârziere până la îndeplinirea obligaţiei prevăzută în sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, nr. 3716/2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin decizia nr. 115/2015 din data de 13.01.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv, plata sumei de 19.658,40 RON calculată ulterior de către pârâtă şi trecută în tabelul creditorilor, respectiv, în planul de reorganizare; în drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile pe art. 1516, coroborat cu art. 1527 din C. civ., şi pe ale Legii nr. 85/2014: art. 78 alin. (1) şi art. 75 alin. (1).

Prin sentinţa civilă nr. 2680, pronunţată la data de 13 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, judecător sindic, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. "Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje - C.F.R. IRLU" S.A. Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 219 A, pronunţată la data de 02 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2680 din 13.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. Întreţinere şi Reparaţii Locomotive şi Utilaje C.F.R. I.R.L.U. Bucureşti - prin administrator judiciar B. Bucureşti, ca nefondat, decizie care a fost îndreptată în parte, prin încheierea nr. 33A din Camera de Consiliu de la 30 martie 2017 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că, în loc de "şedinţa publică de la 2.02.20167", cum eronat s-a redactat, s-a menţionat în mod corect "şedinţa publică de la 2.02.2017", şi în loc de "A." s-a menţionat numele complet al apelantului "A.".

Reclamantul A. a uzat în continuare de calea de atac împotriva acestei decizii, formulând recurs, la data de 01 martie 2017, prin care a solicitat admiterea recursului, în condiţiile art. 496 alin. (1) şi (2) Noul C. proc. civ., şi casarea deciziei civile recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 8 alin. (4), prin raportare la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia civilă nr. 219 A din 02 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin respectiva decizie fiind respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2680 din 13.04.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat (în soluţionarea cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune interese cominatorii în cuantum de 200 RON/zi de întârziere în executarea titlului executoriu constând în sentinţa civilă nr. 3716/2014 pronunţată la 27.03.2014, până la achitarea sumei de 19.658,40 RON, calculată ulterior de către pârâtă şi trecută în tabelul creditorilor, respectiv, în planul de reorganizare; acţiune care a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1516, coroborat cu art. 1527 din C. civ., respectiv, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă), decizie care are caracter definitiv de la pronunţarea sa.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "(4) Hotărârile … judecătorului- sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.".

Potrivit art. 9 teza I din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz", iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol, hotărârile curţii de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului- sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

În atari condiţii, în speţă, văzând şi prevederile art. 483 alin. (2) teza finală Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Aşa fiind, faţă de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, aplicabile, cererea fiind formulată la data de 11.11.2015, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, coroborat cu art. 117 alin. (1) din aceeaşi lege.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 219 A din 02 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.