Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 805/2018 AI generated

Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions in low-value civil cases under the New Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 805/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared itself materially incompetent to hear the appeal and referred the case to the Alba Iulia Court of Appeal, leaving the Tribunal's decision in force pending further review by the competent instance. The dispute involved a claim for the recovery of judicial costs by a company against a public consumer protection agency, stemming from a prior successful litigation to annul an administrative sanction, where the trial court and appellate court had awarded partial and full cost recoveries, respectively. Relying on Articles 132, 483, and 5 of the New Civil Procedure Code, as well as the transitional provisions of Law No. 2/2013 and Constitutional Court Decision No. 369/2017, the Court determined that for claims valued under 1,000,000 RON, the appellate court renders final decisions, thereby lacking a statutory basis for Supreme Court jurisdiction; it applied legal analogy under Article 5(3) to assign jurisdiction to the hierarchically superior court, the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against tribunal decisions in low-value civil cases under the New Civil Procedure Code: Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code lack of jurisdiction judicial law assignment of claims statutory basis partial claim

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 octombrie 2016, sub dosar nr. x/2016, pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR SIBIU, prin COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (BRAŞOV) să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 15028,62 RON (la care se va adăuga taxa de timbru achitată în prezentul dosar) suportate de reclamantă în legătură cu procesul ce a avut ca obiect anularea procesului-verbal nr. x din 3 decembrie 2014, proces ce a fost soluţionat definitiv în favoarea reclamantei de către Tribunalul Sibiu, prin decizia nr. 1185 din 29 octombrie 2015 pronunţată în apel în dosarul nr. x/2014. Se arată că, cheltuielile de judecată sunt reprezentate de taxa de timbru, achitată de reclamantă şi onorariul de avocat inclusiv TVA achitat cu privire la serviciile de asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor de fond şi în apel, precum şi cheltuielile realizate de avocaţi în executarea mandatului.

Prin sentinţa civilă nr. 1855 din 30 martie 2017 instanţa a admis în parte cererea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 5020 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, efectuate în legătură cu procesul desfăşurat în dosarul nr. x/2014. S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în acest dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu.

Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1230 din 1 noiembrie 2017 a respins apelul declarat de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru Braşov pentru Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sibiu şi apelul incident declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1855 din data de 30 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (BRAŞOV) - COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR SIBIU.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâtul COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (BRAŞOV) - COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR SIBIU împotriva deciziei nr. 1230 din 1 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Alba-Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.