Competent appellate court for recourse against Tribunal decisions in credit contract claims under 1,000,000 RON

Şedinţa publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 644 din 23 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare şi pretenţii formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 2.3 din contractul de credit nr. x din 23 septembrie 2008, respectiv clauza cu privire la comisionul de acordare credit de 2,00% din valoarea creditului, ca fiind abuzivă şi, în consecinţă s-a dispus eliminarea acesteia din contract.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. la restituirea către reclamanţi a sumei de 575 CHF încasată cu titlul de comision de acordare şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 2 iunie 2016 şi până la data plăţii integrale.

S-a respins în rest cererea.

A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. să plătească reclamantului suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel şi pârâta C. S.A. criticând-o pentru nelegalitate cu motivarea că, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 atunci când a apreciat clauza referitoare la comisionul de acordare ca având caracter abuziv, fără să aibă în vedere faptul că, în schimbul perceperii acestui comision banca a prestat către consumator serviciul constând în analiza documentaţiei referitoare la contractul de credit astfel încât, între părţi nu s-a creat un dezechilibru contractual, iar pe de altă parte clauza este redactată clar şi fără echivoc atât sub aspectul cuantumului acestui comision cât şi sub aspectul modului de plată.

Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 793 din 4 decembrie 2017 a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., cu sediul în Bucureşti, Bd. x, împotriva sentinţei civile nr. 644 din 23.03.2017 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanţii-reclamanţi A. şi B., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat D. cu sediul în Mun. Tg. Jiu, str. x, nr. 9bis. Et. 1, cam. 3, jud. Gorj.

A admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 644 din 23 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă C. S.A..

A schimbat sentinţa apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 2.2, 2.5 din condiţiile speciale şi art. IV pct. 3 şi art. VI pct. 1.3.2 din condiţiile generale.

A dispus recalcularea şi plata ratelor în moneda creditului, la cursul de schimb valutar de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutar, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

A obligat intimata C. S.A. la plata a 3000 RON cheltuieli de judecată în apel apelanţilor reclamanţi.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 793 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.