Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 794/2018 AI generated

Risk-fee appeals sent to Court of Appeal after High Court disclaims jurisdiction

Case Number Decizia nr. 794/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own jurisdictional exception and declined to hear the appeal, sending the case to the Constanța Court of Appeal for a decision on the merits. The underlying dispute concerned borrowers who sought a declaration that certain risk/administration fee clauses in a 2007 credit agreement and its 2010 addendum were unfair, with restitution of amounts paid and statutory interest; the first-instance court rejected the claim and the appellate court upheld that rejection. The decisive legal basis was procedural: under the Civil Procedure Code and transitional legislation, judgments in money claims up to 1,000,000 RON were not subject to appeal to the High Court, and after a Constitutional Court decision struck down part of the value threshold, no express rule assigned jurisdiction for appeals against appellate decisions by tribunals in such cases. Applying the principle of analogous interpretation and the rule that an appeal is heard by the court hierarchically superior to the one that issued the challenged decision, the High Court found the competent court to be the Constanța Court of Appeal, not itself, and ordered the case transferred accordingly.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Risk-fee appeals sent to Court of Appeal after High Court disclaims jurisdiction: The underlying dispute concerned borrowers who sought a declaration that certain risk/administration fee clauses in a 2007 credit agreement and its 2010 addendum were unfair, with restitution of amounts paid and statutory interest; the first-instance court rejected the claim and the appellate court upheld that rejection. The decisive legal basis was procedural: under the Civil Procedure Code and transitional legislation, judgments in money claims up to 1,000,000 RON were not subject to appeal to the High Court, and after a Constitutional Court decision struck down part of the value threshold, no express rule assigned jurisdiction for appeals against appellate decisions by tribunals in such cases. Applying the principle of analogous interpretation and the rule that an appeal is heard by the court hierarchically superior to the one that issued the challenged decision, the High Court found the competent court to be the Constanța Court of Appeal, not itself, and ordered the case transferred accordingly.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction legal fees civil judgment value in dispute statutory basis administration of justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 132 C. proc. civ.

Basis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction.

Art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Applied to identify the hierarchically superior court (Court of Appeal) as competent for the appeal, by analogy.

Art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Used to apply by analogy the rules for similar situations to determine the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii clauzelor contractuale inserate în convenţia de credit nr. x din 27 august 2007, respectiv a pct. 5 lit. a) din convenţie, a art. 3.5 din Condiţiile generale ale convenţiei, precum şi în actul adiţional nr. x din 19 octombrie 2010 la convenţia de credit nr. x din 27 august 2007, respectiv a pct. 5.1 lit. a); repunerea pârtilor în situaţia anterioară, în sensul obligării pârâtei C. S.A. la restituirea sumelor de bani încasate de pârâtă în baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive până la data eliminării efective a clauzelor abuzive din cuprinsul convenţiei de credit, evaluând cuantumul pretenţiilor la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată la suma de 1.968,63 Euro reprezentând comision de risc/administrare conform Convenţiei de credit nr. x din 27 august 2007; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000 cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare suma în parte plătită pârâtei cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data plaţii şi până la restituirea efectivă de către pârâtă a acestor sume; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10441 din 20 septembrie 2016 Judecătoria Constanţa a respins acţiunea formulată de către reclamanţi, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea apelului, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1582 din 22 noiembrie 2017, a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanţii A. şi B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1582 din 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.