Jurisdiction for cassation of tribunal appeals in civil claims under 1,000,000 RON absent statutory allocation to the High Court
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material competence, declared its jurisdiction inapplicable, and referred the case to the Bacău Court of Appeal for resolution, thereby leaving the lower courts' decisions regarding the merits and procedural admissibility of the appeal pending until the competent appellate court acts. The dispute involved a corporate plaintiff challenging the annulment of an observation report, violation analysis, and compensation invoice, and subsequent appeals against the initial favorable judgment for the individual claimant; the core issue was the jurisdictional venue for a cassation appeal filed against a tribunal decision in a civil case with a value below 1,000,000 RON. Relying on Article 5 and Article 483 of the New Code of Civil Procedure, the court determined that since the legislature did not expressly assign jurisdiction for cassation appeals in cases where the tribunal decides in appeal on claims up to 1,000,000 RON (following the unconstitutionality of the transitional threshold provision), the principle of hierarchical superior review via analogy dictates that the Court of Appeal, rather than the ICCJ, is the competent instance to adjudicate such appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction for cassation of tribunal appeals in civil claims under 1,000,000 RON absent statutory allocation to the High Court: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 455 din 1 martie 2017, pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. x/2015, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., s-au anulat nota de constatare seria x nr. x din 23 iunie 2014, procesul-verbal de analiză a abaterilor PVAA nr. x din 9 decembrie 2014, procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor seria x nr. x din 9 decembrie 2014 şi factura fiscală nr. x din 15 aprilie 2015 în valoare de 7.409,84 RON şi au fost obligate pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. B. S.A. la plata către reclamant a câte 1205,5 RON fiecare, reprezentând câte jumătate din cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocat şi onorariu expert.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâtele C. S.A. şi S.C. D. S.A. (noua denumire a E. SRL), solicitând admiterea căii de atac şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, prin decizia nr. 729 din 10 octombrie 2017 a admis excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta D. S.A. şi a respins în consecinţă apelul formulat de această parte.
A respins apelul formulat de C. S.A., ca neîntemeiat.
A obligat apelanţii la plata către intimatul A. a sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.A..
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 729 din 10 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.