Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 791/2018 AI generated

Competence of the Supreme Court vs. Court of Appeal for recourse against appellate decisions in claims under 200,000 RON

Case Number Decizia nr. 791/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal, thereby leaving the Tribunal's second-instance decision in favor of the claimant—ordering the defendant to pay approximately 38,068 RON plus late-payment penalties and judicial costs—subject to review by the competent appellate court. The dispute involved a claim for unpaid work and contractual penalties, which had been admitted by the lower court, reversed on appeal by the Tribunal, and finally re-admitted by the Tribunal in a subsequent judgment; the defendant filed a recourse against this final judgment. Relying on the principle of hierarchical jurisdiction and *analogia iuris* under Article 5 of the Civil Procedure Code, the court determined that because the law does not expressly assign jurisdiction for recourses against appellate decisions in monetary claims up to 200,000 RON, the recourse must be heard by the hierarchically superior court (the Court of Appeal), analogous to the provision in Article 483(4) of the Civil Procedure Code, rather than by the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence of the Supreme Court vs. Court of Appeal for recourse against appellate decisions in claims under 200,000 RON: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Keywords

AI generated
judicial law article of civil procedure payment of monetary claim cassation review assigned competence appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3662/2015 Judecătoria Cornetu a admis cererea formulata de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul în Roşiori de Vede, Judeţ Teleorman în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. cu sediul în Pantelimon, Judeţ Ilfov, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 33043,93 RON, reprezentând contravaloarea muncii prestate în beneficiul pârâtei şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate de la data scadenţei până la data achitării şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1747 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta S.C. B. S.R.L. care a solicitat admiterea apelului.

La data de 30 iunie 2017, Tribunalul Ilfov a pronunţat decizia civilă nr. 2497/A, prin care a admis apelul formulat de apelanta S.C. B. S.R.L., cu sediul în oraşul Pantelimon, str. x C, camera 1, judeţ Ilfov, împotriva sentinţei civile nr. 3662/2015, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. - ÎN INSOLVENŢĂ, prin C. SPRL, cu sediul în Turnu Măgurele, str. 1 Mai, judeţ Teleorman, şi a anulat sentinţa civilă apelată şi a acordat termen la data de 18 octombrie 2017, cu citarea părţilor, în vederea judecării cauzei.

Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin decizia nr. 3995/A din 1 noiembrie 2017, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. SRL-ÎN INSOLVENŢĂ, prin C. SPRL, cu sediul în Turnu Măgurele, str. 1 Mai, judeţ Teleorman, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., cu sediul în oraşul Pantelimon, str. x C, camera 1, judeţ Ilfov.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 38068,05 RON reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere în cuantum de 5024,12 RON.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1747 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Ilfov revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3995/A din 1 noiembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.