Banking consumer dispute: High Court declared itself incompetent and remanded appeal to the Court of Appeal due to monetary threshold exclusions.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 10455 din data de 28 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2015 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., s-a constatat existenţa clauzei abuzive prevăzute la art. 5.1 din secţiunea a 5-a - Dobânda din contractul de credit nr. x din 7 august 2008, încheiat între părţile litigante.

S-a constatat nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5.1 privind modul de stabilire a marjei băncii din compunerea dobânzii s-a constatat existenta clauzei abuzive prevăzute la art. 5.4 din secţiunea a 5-a - Dobânda din contractul de credit nr. x din 7 august 2008, încheiat între părţile litigante, s-a constatat nulitatea absolută a clauzei abuzive prevăzute la art. 5.4, s-a constatat ca fiind abuzivă clauza stipulată la art. 6.3 din contractul de credit nr. x din 7 august 2008 privind rambursarea creditului în moneda creditului acordat (riscul valutar) s-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale stipulate la art. 6.3.

S-a dispus îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - leu şi efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit nr. x din 7 august 2008 la valoarea de la data încheierii acestuia - 7 august 2008 - şi calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elveţian de la data încheierii acestuia, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Pârâta a fost obligată să remită reclamanţilor sumele percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive.

S-au respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

În aplicarea art. 453 alin. (2) Noul C. proc. civ., pârâta a fost obligă să plătească reclamanţilor suma de 1500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei privind obligarea reclamanţilor la cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii din 12 septembrie 2016, prin care s-au respins excepţiile invocate a declarat apel pârâta C. S.A., solicitând admiterea apelului şi, într-o primă teză anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în fond instanţei competente, conform art. 480 alin. (4) C. proc. civ., într-o a doua teză anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere lipsa motivării, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar într-o a treia teză schimbarea în totalitate a hotărârii apelate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 377 din 2 noiembrie 2017 a admis apelul declarat de apelanta pârâtă C. S.A., înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. x, cod unic de înregistrare x, cu sediul în Bucureşti, şoseaua x, împotriva sentinţei civile nr. 10455 din data de 28 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B., a schimbat sentinţa în parte în sensul că a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.3 din contract şi cererea de îngheţare a cursului de schimb valutar, efectuarea plăţilor la valoarea de la data încheierii contractului, calcularea şi plata ratelor la valoarea în RON a CHF de la data încheierii contractului.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A obligat intimaţii la plata către apelantă a sumei de 823 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. C. S.A..

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Olt revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 377 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.