Consumer loan dispute over CHF 3,288 restitution referred to Court of Appeal on jurisdictional exception.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) admitted its own material incompetence exception and referred the case to the Ploiești Court of Appeal, meaning the defendant's appeal against the appellate decision remains pending before that lower court, with no further review of this referral decision. The underlying dispute involved a consumer challenging the absolute nullity of a credit administration fee clause in a 2007 mortgage loan contract and a 2011 addendum, seeking restitution of CHF 3,288.26 plus legal interest; the first instance partially upheld the claim and the appellate tribunal affirmed, awarding costs. The Court reasoned that, because recent legislation temporarily raising the monetary threshold for appeals to 1,000,000 RON was declared unconstitutional, and the Code of Civil Procedure (arts. 483(2), 483(4), 94, 95, 96, 97, 5(3)) does not expressly assign jurisdiction over appeals against tribunal appellate decisions in claims up to 200,000 RON, the appeal should be heard by the hierarchically superior court—the Court of Appeal—by analogy, not by the High Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Consumer loan dispute over CHF 3,288 restitution referred to Court of Appeal on jurisdictional exception: The underlying dispute involved a consumer challenging the absolute nullity of a credit administration fee clause in a 2007 mortgage loan contract and a 2011 addendum, seeking restitution of CHF 3,288.26 plus legal interest; the first instance partially upheld the claim and the appellate tribunal affirmed, awarding costs. The Court reasoned that, because recent legislation temporarily raising the monetary threshold for appeals to 1,000,000 RON was declared unconstitutional, and the Code of Civil Procedure (arts. 483(2), 483(4), 94, 95, 96, 97, 5(3)) does not expressly assign jurisdiction over appeals against tribunal appellate decisions in claims up to 200,000 RON, the appeal should be heard by the hierarchically superior court—the Court of Appeal—by analogy, not by the High Court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the Court to examine the exception of material incompetence and decline jurisdiction.
Used in the dispositive (through the reasoning, but reflected in the final order) to determine the competent court by analogy, leading to the declination of jurisdiction.
Applied to identify the hierarchically superior court (Court of Appeal) as competent to hear the appeal, forming the basis for the final declination order.
Cited in the dispositive as the basis for transmitting the case to the competent court (Curtea de Apel Ploiești).
Full text
Şedinţa publică din data de 9 martie 2018
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 902 din 3 februarie 2017, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, Judecătoria Ploieşti a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. cu domiciliul procesual ales în judeţul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. cu sediul în Bucureşti, Bulevardul x, sector 2 şi S.C. B. S.A. - Sucursala Prahova cu sediul în Ploieşti, Bulevardul x, judeţul Prahova, a constatat nulitatea absolută a art. 4.11 lit. b) din contractul de credit ipotecar nr. x din 4 septembrie 2007 şi a art. I pct. 9 din actul adiţional nr. x din 16 septembrie 2011 la contractul de credit nr. x din 4 septembrie 2007, raportat la pct. 3.4 din anexa I la actul adiţional nr. x din 16 septembrie 2011 la contractul de credit nr. x din 4 septembrie 2007, referitor la perceperea unui comision de administrare a creditului, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la restituirea către reclamantă a sumei de 3288,26 CHF, plătită cu titlu de comision de administrare în perioada 4 septembrie 2007 - 27 martie 2013, şi a dobânzii legale aferentă acestei sume şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.
Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 3741 din 13 decembrie 2017 a respins apelul formulat de apelantele S.C. B. S.A., şi S.C. B. - Sucursala Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 902 din 3 februarie 2017, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, în contradictoriu cu intimata A., cu domiciliul în Ploieşti, judeţul Prahova şi cu domiciliul procesual ales în Ploieşti, judeţul Prahova, ca nefondat.
A obligat apelanta să plătească intimatului suma de 1000 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B. S.A..
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Prahova revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 3741 din 13 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2018.