Inadmissibility of cassation for civil matters under 1,000,000 RON threshold under transitional procedural rules

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, la data de 28 mai 2015, sub nr. x/2015, şi, ulterior, declinată la Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, la data de 08 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâtul D., solicitând instanţei ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să dispună rezilierea antecontractului de vânzare- cumpărare cu numărul x/16.05.2013 autentificat la Biroul Individual Notarial "E.", în drept, cererea fiind întemeiată pe art. 1549 şi urm. C. civ. cu cheltuieli de judecată.

La 26 februarie 2016, pârâtul D. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care, sub aspectul întâmpinării, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar, pe cale reconvenţională, având în vedere atitudinea vânzătoarei şi recitind contratul, aceasta fiind cea care împiedică sau zădărniceşte încheierea contractului, a solicitat obligarea la plata sumei de 110.000 Euro, reprezentând clauza penală.

Prin sentinţa civilă nr. 1015, pronunţată la data de 07 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Neamţ, secţia I civilăa admis cererea de reziliere antecontract de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul D.; a admis în parte cererea reconvenţională având ca obiect pretenţii, formulată de pârâtul-reclamant D. în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi A., B. şi C.; a dispus rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.05.2013 de B.N.P. E., încheiat între reclamanţii-pârâţi A., B.

şi C., în calitate de promitenţi-vânzători, şi pârâtul-reclamant D., în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect imobilele: casă de locuit P+M în suprafaţă construită la sol de 75 mp, suprafaţă desfăşurată 150 mp, construită din cărămidă, acoperită cu tablă tip F., compusă din trei dormitoare şi dependinţe, - o anexă în suprafaţă construită la sol de 52 mp, construită din cărămidă, acoperită cu tablă tip F., compusă din două încăperi, - suprafaţa de 642 mp teren (real măsurat 635 mp), situat în sola 12, parcela x, pe care se află imobilele construcţii descrise mai sus, teren situat în intravilanul mun.

Roman, str. x, jud. Neamţ, învecinat cu: la N - noul C. pen. 526, la S - G., la E - str. x, la V - noul C. pen. 2566, imobile intabulate în cartea funciară nr. x a mun. Roman, cu nr. cadastral x, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 95.000 euro; a obligat reclamanţii-pârâţi A., B. şi C. să restituie pârâtului-reclamant D. echivalentul în RON al sumei de 75.000 euro, potrivit cursului valutar oficial din data plăţii efective, suma reprezentând partea achitată de pârâtul-reclamant din preţul total convenit al vânzării; a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamanţilor-pârâţi suma de 9.826 RON cu titlul de cheltuieli de judecată; a obligat reclamanţii-pârâţi să plătească pârâtului-reclamant suma de 8.952,55 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, şi a compensat cheltuielile de judecată mai sus- arătate, pe care părţile şi le datorează reciproc, până la concurenţa sumei de 8.952,55 RON, obligând pârâtul-reclamant să plătească reclamanţilor-pârâţi suma de 873,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată rămase neacoperite prin compensare;

în temeiul art. 502 din O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în situaţia rămânerii definitive a prezentei hotărâri prin care s-a admis în parte cererea reconvenţională, a obligat pârâtul-reclamant D., să restituie către Stat (Direcţia Taxe şi Impozite a mun. Roman) suma de 4.257,37 RON pentru care a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 22.03.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. x/2015.

Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin decizia nr. 606/2017, pronunţată la data de 03 iulie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, respectiv, apelul civil declarat de reclamanţii A., B., C. împotriva sentinţei civile nr. 1015 din 07.09.2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2015, având ca obiect reziliere contract, şi apelul civil formulat de pârâtul D. împotriva aceleiaşi sentinţe, cu acelaşi obiect.

Reclamanţii A., B. şi C. au uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei civile recurate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, prin raportare la art. 101 alin. (2) Noul C. proc. civ., excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie decizia nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelanţii- reclamanţi A., B. şi C. şi de apelantul- pârât D. împotriva sentinţei civile nr. 1015 din 07.09.2016, pronunţată de Tribunalul Neamţ (în soluţionarea cererii reclamanţilor având ca obiect reziliere contract, cerere care a fost întemeiată în drept pe art. 1549 şi urm. C. civ., preţul declarat al vânzării fiind de 95.000 Euro).

Or, potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) Noul C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii", iar, potrivit art. 101 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.".

Dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 prevăd că: "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reţinut că, efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condiţiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale vizează atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale.

Per a contrario, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 03 iulie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar anterior declarării ca fiind neconstituţionale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste consideraţii, cum, în speţă, valoarea obiectului antecontractului de vânzare- cumpărare a cărui reziliere se cere este de 422.132,5 RON (echivalentul în RON al sumei de 95.000 Euro, la cursul B.N.R. de la data formulării cererii de chemare în judecată- 4,4435 RON/euro), valoare care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

În atari condiţii, în speţă, văzând şi prevederile art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei nr. 606/2017 din 03 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.