Supreme Court jurisdiction over appeals from district court trials valued under 200,000 RON under Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 25.09.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanţei, in contradictoriu cu pârâta B. S.A.:

- să constate ca fiind abuzive şi nule de drept clauzele privind stabilirea nivelului dobânzii şi a modului de calcul al acestora, precum şi clauzele privind comisionul de acordare cât şi cel de administrare prevăzute în contractul de credit nr. x din 01.04.2008 încheiat între părţi, cu consecinţa constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de credit în ceea ce priveşte clauzele nule de drept şi derularea în continuare a contractului de credit fără incidenţa acestor clauze.

- să oblige pârâta să precizeze şi să actualizeze contractul de credit nr. x din 01.04.2008 prin semnarea unui act adiţional la acesta, care să cuprindă următoarele clauze minimale: precizarea şi definirea elementelor componente ale dobânzii şi cuantumului acestora: 4.3 pp+ LIBOR CHF 3M; modalitatea de modificare a dobânzii exclusivă în funcţie de indicele de referinţă LIBOR CHF 3M, în virtutea clauzei de indexare cuprinsă în contract, cu menţiunea că marja băncii este fixă, neputând fi modificată decât prin acordul scris al părţilor, modificarea dobânzii urmând a se produce atât în sens crescător, cât şi în sens descrescător, în funcţie de variaţiile indicelui de referinţă LIBOR.

- să oblige pârâta să recalculeze pe viitor, cu aplicare de la data cererii introductive, nivelul dobânzii percepute reclamantului în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008 după formula: marja băncii fixă avută în vedere la încheierea contractului de credit, respectiv 4.3 puncte procentuale, plus valoarea indicelui de referinţă LIBOR CHF 3M;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.147,21 CHF, reprezentând sume achitate în plus, plus dobânda legală aferentă fiecărei rate, calculată de la data scadenţei ratelor lunare şi până la plata efectivă şi integrală a debitului;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 903 CHF, reprezentând comisionul de acordare, plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data introducerii cererii şi până la data achitării efective a debitului;

- să oblige pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 38,57 CHF, reprezentând comisionul de administrare, plus dobânda legală aferentă calculată începând cu data introducerii cererii şi până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 26/2016 din 5 ianuarie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

A constatat ca fiind abuzive şi lovite de nulitate absolută clauzele contractului de credit nr. x din 01.04.2008 referitoare la posibilitatea băncii împrumutătoare de a majora, în mod unilateral, marja proprie de dobândă aplicabilă creditului şi cele referitoare la obligaţia împrumutatului de a plăti comisionul de acordare şi comisionul de administrare

A dispus derularea în continuare a contractului de credit, fără incidenţa clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.

A obligat pârâta B. S.A. să precizeze contractul de credit nr. x din 01.04.2008, prin semnarea unui act adiţional, în care să fie stabilită modalitatea de calcul a dobânzii variabile aplicate creditului prin raportare la marja băncii care să fie fixă şi neschimbată, la valoarea stabilită în contract, respectiv 4,3 p.p.a. + LIBOR 3M.

A dispus aplicarea dobânzii, pe viitor, începând cu data de 25.09.2015 potrivit modului de calcul stabilit în contract, respectiv LIBOR 3M la care se adaugă marja de 4,3 p.p.a., cu consecinţa emiterii unui nou grafic de rambursare.

A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.147,21 CHF, reprezentând diferenţa între dobânda achitată şi dobânda datorată în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008 şi suma de 903 CHF, reprezentând comisionul de acordare avansat în temeiul contractului de credit nr. x din 01.04.2008, suma de 38,57 CHF reprezentând comision de administrare avansat în temeiul aceluiaşi contract, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestor sume, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii integrale şi efective.

A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.240 RON, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta B. S.A., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii apelate si rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii cererii de chemare in judecată, şi, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 178/A/2017 din 13.02.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, cu majoritate de voturi, apelul formulat de apelanta B. S.A., în contradictoriu cu intimatul A., împotriva sentinţei civile nr. 26/2016 pronunţate la 05.01.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Judecătoria Cluj-Napoca, pe care a păstrat-o în întregime şi a fost obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei apelate iar in urma rejudecării cauzei admiterea apelului formulat.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 244/2017 din 26 octombrie 2017, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 178/A/13.02.2017 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2015, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 483 alin. (3) din acelaşi cod.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 18 decembrie 2017.

Prin rezoluţia din data de 19 februarie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018, părţile fiind citate în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

Fiind vorba de un litigiu patrimonial, trebuie evidenţiat, că aşa după cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 178/A/2017 din 13 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.