Supreme Court Jurisdiction Over Appeals Against Tribunal Decisions in Enforcement Objection Cases
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (ICCJ) admitted its lack of material jurisdiction and declined competence, referring the case to the Bucharest Court of Appeal with no further avenue of appeal available, thereby leaving the lower court's decision to dismiss the appeal admissible intact pending the appellate court's review. The dispute arose from an enforcement objection (contestatie la executare) initially filed against a 2016 judicial decision, where the Court of First Instance and the Bucharest Court of Tribunal both ruled the petition inadmissible; the plaintiff filed a recourse against the Tribunal's 2017 appeal decision, which was initially assigned to the ICCJ by the Court of Appeal. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97 point 1 of the Code of Civil Procedure, which grants the ICCJ jurisdiction only over appeals against Court of Appeal decisions or in cases expressly provided by law, combined with the principle that lower courts cannot be bypassed; since the initial instance was a court of law (judicatura) with specific competence for enforcement objections, the ICCJ concluded it did not have general competence over recourses against Tribunal decisions in such matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 714 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ; Supreme Court Jurisdiction Over Appeals Against Tribunal Decisions in Enforcement Objection Cases: The dispute arose from an enforcement objection (contestatie la executare) initially filed against a 2016 judicial decision, where the Court of First Instance and the Bucharest Court of Tribunal both ruled the petition inadmissible; the plaintiff filed a recourse against the Tribunal's 2017 appeal decision, which was initially assigned to the ICCJ by the Court of Appeal. The decisive legal basis was the interpretation of Article 97 point 1 of the Code of Civil Procedure, which grants the ICCJ jurisdiction only over appeals against Court of Appeal decisions or in cases expressly provided by law, combined with the principle that lower courts cannot be bypassed; since the initial instance was a court of law (judicatura) with specific competence for enforcement objections, the ICCJ concluded it did not have general competence over recourses against Tribunal decisions in such matters.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the exception of lack of material jurisdiction and declining competence to the lower court.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 martie 2018
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 16.01.2017, în cadrul dosarului nr. x/2016, contestatorul A. a solicitat îndreptarea greşelii de judecată şi desfiinţarea încheierii din Camera de Consiliu din 23.11.2016, pronunţată de Judecătoria Sector 5, în dosarul nr. x/2016.
În şedinţa din Cameră de Consiliu din data de 08.03.2017, la interpelarea instanţei, contestatorul a arătat că doreşte ca cererea sa să fie o contestaţie la executare, formulată împotriva încheierii din data de 23.11.2016. Ca urmare a acestor precizări, cererea petentului a fost repartizată aleatoriu, fiind format prezentul dosar cu nr. x/2017
Prin încheierea din data de 21.03.2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea formulată de contestator ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri, la data de 15.05.2017 a declarat apel contestatorul A., iar prin decizia civilă nr. 2177A/26.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul, ca inadmisibil.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs contestatorul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, la data de 30.10.2017.
Prin decizia civilă nr. 615 R/2017 din 7 decembrie 2017, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 15 ianuarie 2018.
Prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018, părţile fiind citate în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în apel, într-o cerere având ca obiect o contestaţie la executare, respectiv o decizie pronunţată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 651 alin. (1) din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 3 C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.
Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.
Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.
Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 2177 A din 26 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.