Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 77/2018 AI generated

Challenge to judgment declaring perishment of civil appeal: failure to meet 5-day deadline under Art. 421(2) New Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 77/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie) dismissed the appellant’s appeal by annulling the appeal itself for being filed out of time, thereby leaving the Court of Appeal’s judgment that declared the prior civil appeal perished in force; the dispute concerned the procedural status of a prior appeal in a civil case against a public finance administration, where the appellant challenged the Court of Appeal’s declaration of perishment (perimare) of his civil appeal against the Tribunal’s decision. The decisive legal basis was the imperative statutory deadline of 5 days for filing an appeal against a judgment declaring perishment under Article 421(2) of the New Code of Civil Procedure, which commenced on the date of pronouncement (December 13, 2016), whereas the appellant filed the appeal on January 11, 2017, triggering the sanction of decay (decadere) under Articles 181 and 185 of the New Code of Civil Procedure for failure to exercise the right of appeal within the legal limit.

Legislator headnote

AI generated

Challenge to judgment declaring perishment of civil appeal: failure to meet 5-day deadline under Art. 421(2) New Code of Civil Procedure: În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, " Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.".

Keywords

AI generated
procedural deadline Civil Procedure Code time limits for seeking redress statutory right legal status action for a declaratory judgment

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 274/2016
Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 274/2016- R din 13 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 274/2016- R din 13 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a constatat perimat recursul civil declarat de recurentul- reclamant A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Aleşd, împotriva deciziei civile nr. 1159/A din 10.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., la data de 11 ianuarie 2017, de altfel, o cerere de recurs olografă, prin care a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal s-a constatat perimarea cauzei întrucât în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 416 Noul C. proc. civ.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ. excepţia nulităţii cererii de recurs pentru formularea acesteia cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, şi să anuleze cererea de recurs, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În speţă, prin recursul formulat, se atacă o decizie pronunţată la data de 13 decembrie 2016, prin care s-a constatat perimat recursul civil declarat de recurentul- reclamant A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Aleşd, împotriva deciziei civile nr. 1159/A din 10.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în întregime; fără cheltuieli de judecată.

În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 421 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., potrivit cărora, " Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare.".

Termenul imperativ de 5 de zile, în care se poate declara recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti care constată perimarea este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

În speţă, termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., a început să curgă de la data de 13 decembrie 2016, data pronunţării hotărârii recurate, iar prezentul recurs a fost formulat la 11 ianuarie 2017 (data înscrisă pe plicul de expediere a cererii de recurs, dosar recurs), deci, cu depăşirea termenului legal cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art., imperativ şi de decădere, care s-a împlinit la 19 decembrie 2016.

În ce priveşte calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) Noul C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a anula cererea de recurs declarată de recurentul- reclamant A., ca fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs declarată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 274/2016- R din 13 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, ca fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.