Territorial Competence for Contests Against Forced Execution: Priority of Debtor's Seat Over Creditor's or Enforcement Judge's Jurisdiction

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat anularea încheierii civile nr. 841/2017 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite, precum şi a tuturor actelor de executare silita anterioare şi ulterioare comunicării acestora în baza art. 720 C. proc. civ., inclusiv a încheierii din data de 21.03.2017 a B. din dosarul execuţional nr. x/2017; încetarea executării silite, să se constate lipsa calităţii de titlu executoriu al contractului de vânzare - cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat în data de 12.06.2013 între societatea cehă C. s.r.o, în calitate de vânzător si societatea slovacă D. s.r.o înregistrata în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare; să se constate calitatea contestatoarei de proprietar al panourilor solare instalate la punctul de lucru din loc. Sălard, jud. Bihor şi suspendarea executării silite pana la judecarea definitiva a prezentei contestaţii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6075/2017 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Oradea, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Judecătoriei Oradea, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a constatat că împotriva contestatoarei s-a pornit procedura de executare silită în dosarul execuţional nr. x/2017 al SEJ "B.", urmare a încuviinţării executării silite prin încheierea civilă nr. 841/22.02.2017 pronunţată în dosar x/2017 a Judecătoriei Oradea.

Totodată, instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 714 Noul C. proc. civ. şi art. 651 din acelaşi cod, reţinând, în esenţă, că cererea de executare silită formulată de creditoarea C. s.r.o., a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 01.02.2017, debitoarea A. S.R.L., având sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, care se găseşte în raza de competenţă a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Instanţa a mai reţinut că, privitor la stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de judecată, întrucât contestatoarea este cea urmărită silit, nu prezintă relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale calitatea sa de debitor în titlu executoriu ce stă la baza urmăririi silite. Calitatea sa reală de debitor prin raportare la titlul executoriu pus în executare prezintă relevanţă pe fondul cauzei, putând duce eventual la anularea executării silite tocmai pe acest considerent, al lipsei identităţii dintre debitorul urmărit silit şi cel ţinut la îndeplinirea obligaţiei prin titlul executoriu, respectiv împotriva căruia se putea porni executarea silită; tot aşa cum pe fondul cauzei se poate analiza caracterul de titlu executoriu al contractului de vânzare cumpărare pus în executare. Excepţia lipsei calităţii de debitor al contestatoarei este o excepţie de fond ce se soluţionează ulterior excepţiei de necompetenţă teritorială, care este o excepţie de procedură, potrivit art. 248 Noul C. proc. civ.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu prezintă relevanţă în speţă nici punctul de lucru al contestatoarei, din localitatea Sălard, unde se află bunurile urmărite silit, întrucât acest aspect vizează competenţa executorului judecătoresc, reglementată prin art. 652 Noul C. proc. civ., care din nou urmează a fi analizat ulterior, conform art. 248 Noul C. proc. civ., fiind o excepţie de fond, putând duce la anularea executării silite pentru încălcarea normelor de competenţă teritorială a executorului judecătoresc conform art. 652 rap. la art. 666 alin. (5) Noul C. proc. civ., însă şi acest aspect trebuie analizat şi stabilit tot de o instanţă de executare competentă, iar nu odată cu analizarea şi stabilirea competenţei proprii a instanţei de judecată.

Având în vedere norma legală imperativă menţionată care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, de la care nu sunt premise derogări, cu excepţia prevederilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., care nu sunt însă aplicabile în această speţă, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, Judecătoria Oradea a admis excepţia şi, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, ca instanţă de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 03 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentinţa civilă nr. 7836/2017, pronunţată la data de 08 noiembrie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj Napoca, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. s.r.o., în favoarea Judecătoriei Oradea; a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa a constatat că intimata creditoare, cu sediul în Republica Cehă, a formulat cererea de executare silită împotriva a două debitoare din dosarul execuţional ataşat, respectiv împotriva societăţii debitoare D. s.r.o., cu sediul în Republica Slovacă, care are calitatea de parte în Contractul vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013, în calitate de cumpărător din dosarul execuţional, şi contestatoarea, cu sediul în Cluj-Napoca, despre care intimata a arătat că are calitatea de debitoare posesoare.

Prin urmare, cele două societăţi comerciale împotriva cărora s-a pornit executarea silită au sedii diferite, perspectivă din care făcând aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) rap. la art. 5 alin. (3) si art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., şi având în vedere atât sediul creditoarei cât şi faptul că sediul executorului judecătoresc sesizat este situat în circumscripţia Judecătoriei Oradea, competenta ca instanţa de executare revine atât Judecatoriei Oradea cât şi Judecatoriei Cluj-Napoca, context în care executarea silită a şi fost încuviinţată de Judecătoria Oradea.

În aceasta situaţie, instanţa a apreciat că Judecătoria Oradea era competentă să soluţioneze cauza deoarece cererea de chemare în judecată a fost introdusă la această instanţă şi, pe cale de consecinţă, sesizarea Judecatoriei Cluj-Napoca de către o instanţă deopotrivă competentă şi nu de către reclamantă apare ca nejustificată.

Apoi, instanţa a reţinut că în cauză trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 112 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aplicabile prin analogie, potrivit cărora în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali, respectiv ale art. 116 C. proc. civ., conform cărora, în cazul competentei teritoriale alternative, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Astfel, fără a analiza calitatea de debitor a reclamantei, care urmează să fie realizată pe fondul cauzei, în condiţiile în care Contractul de vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013 pe care îşi întemeiază creditoarea cererea de executare silită, este încheiat cu debitoarea D. s.r.o., instanţa a apreciat că cel puţin în aparenţă debitorul principal este această societate şi, ca atare, soluţionarea contestaţiei la executare revine instanţei de executare competentă în raport de sediul acesteia, respectiv al creditoarei şi executorului judecătoresc, anume Judecătoria Oradea.

De asemenea, instanţa a făcut referire şi la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că, în speţă, pârâta nu a înţeles să invoce excepţia necompetentei teritoriale a instanţei sesizate de reclamantă, iar reclamanta este oprită să o invoce, drept care a constatat că Judecătoria Oradea este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare în discuţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a constatat că cele două instanţe- Judecătoria Oradea şi Judecătoria Cluj Napoca- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea contestaţiei la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei contestaţii în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Contestaţia ce face obiectul învestirii instanţei este o contestaţie împotriva executării silite, formulată de A. S.R.L., debitoare în dosarul de executare nr. x/2017 al SEJ "B.".

Potrivit art. 651 alin. (1) prima teză Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".

Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale redate, reiese că legiuitorul a stabilit competenţa teritorială de soluţionare, inclusiv, a contestaţiei formulate împotriva executării silite înseşi, în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, în stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor în soluţionarea contestaţiilor la executarea silită, trebuie avut în vedere domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării instanţei.

Faţă de conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei şi în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus-redate, Înalta Curte a constatat că Judecătoria Cluj Napoca este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare formulată.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a două debitoare, respectiv, debitoarea D. s.r.o., cu sediul în Republica Slovacă, care este parte (cumpărătoare) în contractul de vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013 şi contestatoarea A. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, despre care intimata a arătat că are calitatea de debitoare posesoare, fiind format un dosar unic de executare silită, cu nr. x/2017, deschis la B..

Astfel, prin raportare la prevederile legale menţionate anterior, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării instanţei de executare, domiciliul sau sediul uneia dintre debitoare.

Ori, în speţă, doar debitoarea A. S.R.L., cu sediul în municipiul Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, s-a adresat instanţei cu o contestaţie împotriva executării silite pornite asupra sa, aşa încât, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) prima teză Noul C. proc. civ., singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la sediul acestei debitoare la data sesizării instanţei.

Prin urmare, nu este incidentă în cauză ipoteza prevăzută de prevederile art. 651 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., conform cărora "dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Este real, s-a reţinut, că, în speţă, executarea silită a fost încuviinţată de către Judecătoria Oradea, la cererea creditorului, procedura fiind una ce nu implică citarea debitorului, a cărei finalitate este exclusiv verificarea formală a existenţei unui titlu executoriu, a unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a inexistenţei unor impedimente legale în calea executării silite, fiind aşadar în prezenţa unui control anterior care nu implică dezbateri contradictorii şi formularea de apărări.

În situaţia în care se consideră că executarea silită nu se desfăşoară cu respectarea cerinţelor legale, debitorul urmărit poate formula contestaţie la executare, remediu judiciar accesibil şi previzibil, de natură a garanta în mod deplin accesul liber la justiţie al debitorului, prin introducerea cererii la instanţa de la sediul său.

Înalta Curte a reţinut că, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul debitorului este în concordanţă cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale, unde se arată că, "în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

De asemenea, s-a observat că legiuitorul a conferit instanţei de executare o competenţă generală, ce acoperă toată faza executării silite, urmând a soluţiona "contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate şi în raport de obiectul cauzei-contestaţie împotriva executării silite-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia debitoarea-contestatoare are sediul este Judecătoria Cluj Napoca, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj - Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.