Competence for appeal of low-value civil judgments lies with Court of Appeal, not Supreme Court

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata iniţial sub nr. x/2014 din 09.07.2014 la Tribunalul Buzău, reclamanţii A., B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - SUCURSALA JUDEŢEANĂ BUZĂU, au solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri in care sa se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.2,1.3 lit. a),1.3 lit. b),1.3 lit. c), art. 4.2,art. 5.1 si actele adiţionale la contractul de credit nr. x din 21.03.2008 si la art. 1.2,1.3 lit. a),1.3 lit. b),4.2,5.1 si actele adiţionale din contractul de credit nr. x din 26.03.2008,iar pe cale de consecinţa repunerea părţilor in situaţia anterioara in sensul obligării la restituirea sumelor plătite nedatorat, a comisionului aplicat lunar la soldul creditului calculat de la data introducerii acţiunii si până la data pronunţării actualizata in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii, a dobânzii legale aferente si emiterea unor noi grafice de rambursare, cu cheltuieli de judecata.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148, 192, 194 si urm C. proc. civ., pe Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori, O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Directiva 93/13 precum si celelalte dispoziţii legale prevăzute in cuprinsul prezentei cereri.

Prin sentinţa nr. 23/2015 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Tribunalului Buzău, invocată de pârâta C. S.A..; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi C. S.A. - SUCURSALA JUDEŢEANĂ BUZĂU având ca obiect acţiune în constatare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5200/2015 din 18 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 a respins excepţia necompetenţei materiale; a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău.

Prin sentinţa civilă nr. 2696 din 8 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Buzău a respins exceptiile: lipsei capacitatii procesuale de folosinta si lipsei calitatii procesuale a Sucursalei Judetene Buzau, lipsei dovezii calitatii de reprezentant, lipsei de interes, prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste inlaturarea clauzelor pretins abuzive, prescriptiei dreptului la actiune in ce priveste restituirea sumelor achitate nedatorat, netimbrarii cererii, nulitatii capetelor de cerere fata de pretinsul fapt al nemotivarii in fapt si drept respectiv neprecizarii valorii obiectului,invocate de pirita.

A admis in parte cererea formulata de reclamantii A., B. in contradictoriu cu pârâtele C. S.A. si C. S.A. - SUCURSALA JUDEŢEANĂ BUZĂU având ca obiect constatare clauze abuzive.

A constatat caracterul abuziv al dispozitiei prevazute in Actul aditional nr. 1 din 29.06.2009 la contractul de credit nr. x din 21.03.2008.

A repus partile in situatia anterioara.

A obligat pirita sa restituie reclamantilor suma de 3.050,51 CHF cu titlu de dobinda incasata nelegal pe perioada 25.03.2008-25.11.2015.

Împotriva sentinţei civile nr. 2696 din 08.04.2016 au declarat apel atât pârâta C. S.A., cât şi reclamanţii A., B..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2015.

Prin decizia nr. 1744/12.12.2016, tribunalul a admis ambele apeluri, a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Urmare acestei soluţii, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/2015* la data de 01.02.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3082/24.05.2017 Judecătoria Buzău a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului C. SA-Sucursala Judeţeană Buzău invocată de pârât

A respins următoarele excepţii invocate de pârât: excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului C. SA-Sucursala Judeţeană Buzău, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamanţilor, excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în a solicita direct instanţei constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobândă prin capătul de cerere 1.1. şi respectiv prin capătul de cerere II.l., în a solicita direct instanţei constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale în ceea ce priveşte capătul de cerere I.3 şi respectiv în ceea ce priveşte capătul de cerere II.2. referitoare la comisionul de rambursare anticipată, excepţia prescripţiei dreptului reclamanţilor de a solicita înlăturarea clauzelor pretins abuzive din contractele de credit, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor pe care reclamanţii de consideră a fi fost "plătite nedatorat" (primul dintre capetele de cerere nenumerotate) - pentru sumele plătite de reclamanţi anterior datei de 09.07.2011, pentru care reclamanţii solicită restituirea, excepţia nulităţii acţiunii.

A admis în parte acţiunea completată.

A constatat caracterul abuziv şi pe cale de consecinţă a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale referitoare la alegerea societăţii de asigurări agreate de către Banca (clauza cuprinsa in art. 4.2) din contractul de credit nr. x din 21.03.2008 si din contractul de credit nr. x din 26.03.2008 încheiate de reclamanţi şi pârâtul C. SA

A respins acţiunea completată faţă de pârâtului C. SA-Sucursala Judeţeană Buzău, ca fiind formulată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesual pasivă în cauză

A respins faţă de pârâta C. S.A. ca neîntemeiate capetele de cerere privind: constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă să se constate că în Contractul de credit nr. x/21.03.2008 şi Actele Adiţionale, încheiate între părţi sunt stipulate clauze abuzive şi anume:. Clauza prevăzută la art. 1.3.privitor la Comisionul de acordare, prin care se stabileşte un comision de acordare in cuantum de 5% din valoarea creditului iar cuantum de 1.260 CHF, care s-a achitat la data tragerii creditului;să se constate că în Contractul de credit nr. x/26.03.2008 şi Actele Adiţionale, încheiate între reclamanţi şi pârâtă sunt stipulate clauze abuzive şi anume:

Clauza prevăzută la art. 1.3. privitor la Comisionul de acordare, prin care se stabileşte un comision de acordare in cuantum de 1,5% din valoarea creditului acordat în cuantum de 1.195,5 CHF, care s-a achitat la data tragerii creditului, 3. Clauza contractuala referitoare la comisionul de acordare in cuantum de 1192.5 CHF, achitat la data tragerii (clauza cuprinsa in art. 1.3 lit. a); Clauza cuprinsa in Actele Adiţionale referitoare la perceperea unor comisioane de reeşalonare (a căror valoare se modifică de la un act adiţional la altul:

Actul Adiţional nr 2/01.07.2011 stabileşte o valoare de 150 euro iar Actul Adiţional nr 3/11.01.2012 stabileşte o valoare de 250 euro), se constate că în contractul de credit nr. x/21.03.2008 şi Actele Adiţionale, încheiate între părţi sunt stipulate clauze abuzive şi anume: clauza prevăzută in art. 1.2. coroborat cu art. 5.1.si art. 5.3. din contract care prevede posibilitatea băncii de a majora dobânda ("conform deciziei băncii şi clauza prevăzuta in Actul adiţional nr. x/29.06.2009 prin care banca si-a majorat marja fixă la 6,70 puncte procentuale pe an începând cu data de 22.05.2009 (fata de 4,7 pp/an);

Clauza contractuala prin care dobânda este variabila (clauza cuprinsa la art. 1.2) si aceasta se revizuieşte la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă si marja variabila a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionata de art. 1.2(...) Banca poate modifica dobânda în consecinţă, in orice moment conform deciziei sale clauza cuprinsa la art. 5.1): în Contractul de credit nr. x/26.03.2008 şi Actele Adiţionale, încheiate între reclamanţi şi pârâtă sunt stipulate clauze abuzive şi anume:.

Clauza prevăzută in art. 1.2. coroborat cu art. 5.1. din Contract care prevede posibilitatea băncii de a majora dobânda ("conform deciziei băncii") si clauza prevăzuta in Actul adiţional nr. x/29.06.2009 prin care banca si-a majorat marja fixa la 5,1 puncte procentuale pe an (fata de 4,4 pp/an);

1. Clauza contractuala prin care dobânda este fixa in primele 12 luni (clauza cuprinsa la art. .1.2). După primele 12 luni de la data tragerii creditului, dobânda va deveni variabila si revizuibila la fiecare 3 luni, in funcţie de valoarea indicelui de referinţa de la acea data si marja băncii, prima modificare având loc la 12 luni de la data tragerii.(...) Dobânda se poate modifica in funcţie de variaţia indicelui de referinţa si/sau a marjei, aceasta din urma variind conform deciziei băncii (clauza cuprinsa la art. 5.1) anularea clauzei contractuala referitoare la perceperea de către Banca a unui comision de administrare stabilit ca un procent de 0,03 % aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanţie clauza cuprinsa la art. 1.3, lit. b) 3.

Clauza contractuala referitoare la perceperea de către Banca a unui comision de rambursare anticipata de 2%, perceput asupra sumei restituite (clauza cuprinsa la art. 1.3 lit. c); .Clauza cuprinsa in Actele Adiţionale referitoare la perceperea unor comisioane de reeşalonare (a căror valoare se modifica de la un Act Adiţional la altul: Actul Adiţional nr. 2/09.07.2010 stabileşte o valoare de 0,01% din soldul existent la momentul reeşalonării iar Actul Adiţional nr. 3/12.01.2011 stabileşte o valoare de 1% din acelaşi sold). anularea Clauzei contractuale privind perceperea de către Banca a unui comision de rambursare anticipata stabilit in cuantum diferit (primii 5 ani -4% si după 5 ani- 2%) perceput asupra sumei rambursate in avans (clauza cuprinsa la art. 1.3 lit. b)., repunerea părţilor în situaţia anterioară si obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal, reprezentând "comisioane" aşa cum au fost înfăţişate în acţiunea principala, si diferenţa plata dobânzi, precum si calcularea marjei băncii care să fie fixa si neschimbata pentru întreaga perioada a contractului, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision, diferenţă dintre dobânda care trebuia sa fie perceputa şi dobânda majorată de la data plăţii de către reclamanţi a fiecărei sume de bani în parte şi până la data restituirii efective de către pârâta a acestor sume; actualizata in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii si emiterea unor noi grafice de rambursare, plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei au formulat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 1454/2017 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3802 din data de 24.05.2017, pronunţată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2015 având ca obiect acţiune în constatare, în contradictoriu reclamanţii A. şi B..

A admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a constatat caracterul abuziv şi al clauzelor privind comisionul de acordare credit din cele două contracte de credit şi a dispus restituirea sumelor de 1260 CHF respectiv 1192,5 CHF achitate de reclamanţi cu titlul de comision de acordare credit,cu dobânda legală aferentă de la data plăţii către pârâtă a acestor sume şi până la data restituirii efective; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 18 decembrie 2017.

Prin rezoluţia din data de 21 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

La 6 februarie 2018 intimata-pârâtă C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 1454/2017 din 26 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.