Abusive credit contract clauses; ICCJ jurisdiction limited to tribunals-originated appeals under post-unconstitutionalization procedural rules

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr. x/2015 din data de 09.12.2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. constatarea nulităţii absolute a clauzelor abuzive cuprinse în art. 9 pct. "a", "b", "c", "d", "e" şi "f" din contractul de credit nr. x/15.08.2007 şi art. 2.10 lit. "a" din condiţiile generale de creditare - anexă la contractul de credit, cu privire la modul de calcul al dobânzii variabile şi revizuibile, comisionul de administrare, comisionul de transformare şi dreptul băncii de a modifica comisioanele fără consimţământul împrumutatului, comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit rambursare anticipată şi comisionul de urmărire riscuri, cu cheltuieli de judecată.

S-a solicitat şi restituirea sumelor încasate în baza clauzelor abuzive.

Prin sentinţa civilă nr. 114/22.02.2017 Judecătoria Măcin a admis în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanţii A. şi B.; a constatat caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a dispoziţiilor art. 5, art. 9 lit. "c", "d", "e" şi "f" din contractul de credit x/15.08.2007 precum si art. art. 2.10.a din condiţiile generale de creditare anexa la contractul de credit, privind dobânda revizuibilă, comisionul de administrare, comisionul de transformare, comisionul de urmărire riscuri şi dreptul băncii de a modifica dobânda fără consimţământul împrumutatului.

Totodată au fost respinse ca nefondate capetele de cerere cu privire la constatarea clauzei abuzive a dispoziţiilor art. 9 lit. "a" şi "b" din contract privind comisionul de rambursare anticipată şi comisionul de acordare credit; a fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate in baza clauzelor constatate abuzive şi diferenţa dintre dobânda curentă revizuibilă încasată de bancă până la data cesiunii creanţei şi dobânda curentă iniţial stabilită de părţi, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 1500 RON reprezentând onorariu apărător ales.

Prin încheierea din 31 mai 2016 Judecătoria Măcin a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâta C. S. A., respectiv excepţia nulităţii capătului 4 din cererea privitoare la anularea clauzelor contractuale, excepţia lipsei de interes în formularea capătului 1 de cerere în partea vizând nulitatea clauzelor de la art. 9 lit. d) şi e) din contractul de credit şi excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea clauzelor prevăzute la capetele 1-3 din cerere, respectiv dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor pretinse abuzive.

Împotriva sentinţei civile nr. 114/22.02.2017 şi a încheierii din 31.05.2016 pronunţate de Judecătoria Măcin, în termen legal, a declarat apel pârâta C. S.A., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia nr. 898/2017 din 10 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul civil declarat de către apelanta pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 114/22.02.2017 şi a încheierii din 31.05.2016 pronuntate de Judecatoria Măcin in dosarul nr. x/2015, avand ca obiect constatare clauze abuzive, in contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.; a modificat in parte hotărârea atacata; a admis excepţia lipsei de interes cu privire la comisionul de rambursare anticipata, comisionul de transformare pentru prima solicitare şi comisionul de transformare pentru urmatoarele solicitari si a respins aceasta cerere ca lipsita de interes; a obligat apelanta la plata catre intimati a sumei de 800 RON cu titlul de cheltuieli de judecata si a respins cererea apelantei de obligare la plata cheltuielilor de judecata constand in taxa judiciara de timbru; totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A. solicitând admiterea recursului, casarea/modificarea deciziei recurate în sensul: a) admiterii apelului pe care l-a formulat împotriva sentinţei civile nr. 114/22.02.2017, pronunţate de către Judecătoria Macin în dosarul nr. x/2015, cu consecinţa respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată; b) respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată; precum şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate (fond, apel şi recurs) ca urmare a acestui litigiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 25 ianuarie 2018.

Prin rezoluţia din data de 29 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 898/2017 din 10 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.