Material incompetence divides nullity/rescission appeal: High Court defers to Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani în data de 03.11.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. l-a chemat în judecată pârâtul B. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 775/05.03.2004 pentru suprafaţa de 588 m.p. teren situat în parcela x reprezentând cota de 1/2 din suprafaţa de 1426 m.p. situată în tarlaua x, intravilan judeţul Vrancea pentru frauda la lege şi neplata preţului, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul repunerii reclamantei în dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 588 m.p., radierea înregistrării din CF a dreptului de proprietate al pârâtului asupra suprafeţei de 588 m.p. teren grădină.

La termenul de judecată din data de 21.05.2015, reclamanta a depus cerere adiţională prin care şi-a completat acţiunea introductivă de instanţă, solicitând ca în baza probelor administrate instanţa să pronunţe o hotărâre judecătorească prin care:

- să constate nulitatea absolută pentru frauda la lege şi cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 775/05.03.2004;

- să constate nulitatea absolută parţială a actului pentru suprafaţa de 588 m.p. teren situată în parcela x pentru frauda la lege şi neplata preţului;

- să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul repunerii reclamantei în dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 588 m.p. reprezentând cota de 1/2 din terenul intravilan grădina;

- să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului stabilit în act la suma de 1300 RON;

- să dispună în temeiul art. 907 C. civ., radierea înregistrării din CF a dreptului de proprietate al pârâtului asupra suprafeţei de 588 m.p. teren grădină.

La termenul de judecată din data de 03.09.2015, reclamantul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi a depus în scris motivarea acesteia.

Prin încheierea din data de 01.10.2015, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de pârâtul B..

La termenul de judecată din data de 05.11.2015, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la invocarea excepţiei tardivităţii întâmpinării.

La termenul de judecată din data de 19.11.2015, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei cu privire la contestarea calităţii de bun propriu al defunctului B..

Prin sentinţa civilă nr. 8444/04.10.2016 a Judecătoriei Focşani a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei invocată de pârât. A fost respinsă ca neîntemeiată, astfel cum a fost completată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi a fost obligată reclamanta A. la plata către pârâtul B. a sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., solicitând anularea sentinţei întrucât procesul a fost soluţionat fără a se intra în judecata fondului, cu privire la încălcarea atribuţiilor din statut de către notarul care a încheiat în formă autentică actul, respectiv schimbarea în tot a sentinţei, în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a actului de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa de 588 mp grădină intravilan.

A formulat, de asemenea, apel şi pârâtul B., împotriva încheierii din 01.10.2015 şi a sentinţei civile nr. 8444/04.10.2016 solicitând schimbarea încheierii în sensul admiterii excepţiilor invocate şi respingerea în consecinţă a acţiunii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 313/04.05.2017, Tribunalul Vrancea a calificat cererea pârâtului B. împotriva încheierii din 01.10.2015 şi a sentinţei civile nr. 8444 din 04.10.2016, pronunţate de Judecătoria Focşani, în dosarul nr. x, ca apel incident.

A admis apelul incident, a schimbat în parte încheierea din 01.10.2015 în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. numai pentru capătul de cerere privitor la rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului; a respins acţiunea în rezoluţiune ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă şi a menţinut restul dispoziţiilor încheierii.

Totodată, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva aceleaşi sentinţe şi a obligat apelanta A. să plătească apelantului B. 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de reclamanta A. a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, sub nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 149/R din 18 octombrie 2017, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a recursului promovat de A., împotriva sentinţei civile nr. 8444/04.10.2016 şi a deciziei civile nr. 313 din 04.05.2017, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3), art. 97 pct. 1 C. proc. civ. şi considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 15 decembrie 2017.

Prin rezoluţia din data de 21 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs

La 7 martie 2018, intimatul-pârât B. a depus note, prin care a arătat că recursul este de competenţa Curţii de Apel Galaţi.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Galaţi, referitoare la faptul că interpretarea si aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce priveşte calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluţionat doar de către instanţa supremă de casaţie.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 313/2017 din 4 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.