Supreme Court incompetence to hear appeal against district court judgment under 200,000 RON threshold in loss of use compensation claim

Şedinţa publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursurilor de faţă;

Prin acţiunea înregistrată la data de 26.03.2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. S.A., Sucursala Işalniţa ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 901 m.p., situaţi în T 19 parcela x, pentru perioada ianuarie 2012- 2014, suma ce solicită să fie actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective.

In drept, au fost invocate disp. Art. 555 Noul C. civ. şi art. 1357 Noul C. civ.

La data de 28.11.2014, reclamanţii au depus precizare la acţiune prin care au învederat ca înţeleg să solicite obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului proprietatea acestora pentru perioada ianuarie 2012- decembrie 2014.

La data de 30.01.2015, reclamanţii au depus precizare la acţiune prin care au învederat ca au formulat prezenta acţiune întrucât starea de fapt ce a determinat promovarea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului in care s-a pronunţat sentinţa civila nr. 10093/27.06.2012, subzista si in prezent.

La data de 20.11.2015, reclamanţii au depus precizare la acţiune prin care au învederat ca înţeleg sa mărească câtimea obiectului solicitând obligarea paratei la plata sumei de 136800 RON, reprezentând lipsa de folosinţa a terenului proprietatea reclamanţilor pentru perioada ianuarie 2012- decembrie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 6825/13.05.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei invocată de către pârâtă ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 66806,45 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada februarie 2012 - 18.07.2013.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta A. a sumei de 2754,39 RON cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru, onorariu de expert şi onorariu avocat proporţional cu pretenţiile admise şi către reclamantul B. a sumei de 488,75 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat proporţional cu pretenţiile admise.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 07.10.2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei completarea sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2014 referitor la actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubiri cu rata inflaţiei până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 137/2016 din 25 noiembrie 2016, Judecătoria Craiova a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. S.A.; a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 în sensul că "Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 66806,45 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada februarie 2012 - 18.07.2013 actualizată cu rata inflaţiei de la data pronunţării sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 şi până la data plăţii efective ".

Împotriva sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Împotriva sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 şi a sentinţei civile nr. 137/2016 din 25 noiembrie 2016, a formulat apel pârâtul C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 1753/2017 din 18 septembrie 2017, Tribunalul Dolj, secţia I civilă a respins apelurile declarate de apelanţii - reclamanţi A. şi B. - decedat, continuată de moştenitorii apelanţi reclamanţi D., E., F. şi G. şi apelantul pârât C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 6825/13.05.2016 şi a sentinţei civile nr. 137/25.11.2016 de completare dispozitiv pronunţate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2014, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanţi A. şi B. - decedat, continuată de moştenitorii apelanţi reclamanţi D., E., F. şi G., cât şi pârâtul C. S.A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 19 ianuarie 2018.

Prin rezoluţia din data de 22 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de recurs.

La 26 februarie 2018, recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei, arătând, totodată, că aparţine Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a recursului.

La 1 martie 2018, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanţilor, arătând, totodată, că aparţine Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a recursului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale, urmează a o admite şi a declina soluţionarea recursului în favoarea Curţii de Apel Craiova, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamanţii A., F., în calitate de moştenitoare a lui B., D., în calitate de moştenitoare a lui B., G., în calitate de moştenitor al lui B. şi E., în calitate de moştenitoare a lui B. şi de pârâta SOCIETATEA C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1753/2017 din 18 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2018.