Negative jurisdictional conflict in labor execution challenge arising from unconstitutional enforcement court territorial competence

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra cauzei, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 29.08.2014 sub nr. x/2014, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat, în contradictoriu cu pârâtul A., contestaţie la executare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 253/2014 al BEJA B. şi C., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, suspendarea executării silite; restabilirea situaţiei anterioare şi întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr. 253/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 12413 pronunţată la data de 24.10.2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe la data de 25.05.2017, sub acelaşi număr de dosar.

La pronunţarea soluţiei de declinare, s-a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 131 C. proc. civ., judecătorul este obligat să verifice şi să stabilească dacă instanţa este competentă general, material şi teritorial şi să consemneze în încheierea de şedinţă temeiul de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Conform art. 713 C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar în conformitate cu dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc), instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc.

La data de 16.07.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 prin care au s-a constatat că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

La momentul la care instanţa de judecată şi-a verificat din oficiu competenţa, decizia amintită era deja publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nu se poate stabili competenţa instanţei de judecată în baza unei prevederi legale declarate neconstituţionale având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii de la data publicării în M.O.

În speţă, s-a apreciat că nu se poate pune problema aplicării în timp a legii procesual civile, declararea neconstituţională a respectivelor prevederi normative neechivalând cu o modificare a legii în sensul în care să poată duce la analizarea unui eventual conflict de legi în timp.

Într-adevăr, legea procesual civilă aplicabilă în cauză este C. proc. civ. în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de deschiderea a dosarului de executare, însă prevederile legale referitoare la competenţa teritorială a instanţei de executare, instanţă la care poate fi introdusă şi contestaţia la executare, fiind declarate neconstituţionale, nu îşi mai pot produce efectele de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale, astfel încât se consideră că în lipsa unei prevederi speciale care să reglementeze competenţa teritorială sunt aplicabile prevederile generale, instanţa competentă să judece contestaţia la executare fiind instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul debitorul.

Faptul că a fost încuviinţată executarea silită de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost considerat că nu poate duce la concluzia că această instanţa rămâne instanţa de executare pe tot parcursul derulării executării silite.

Raţionamentul intimatului şi-ar fi putut găsi aplicabilitatea în condiţiile în care verificarea competenţei instanţei ar fi avut loc până la publicarea în Monitorul Oficial a respectivei Decizii.

Stabilirea competenţei în baza normei juridice declarate neconstituţională apare ca nelegală în condiţiile în care s-ar accepta ca stabilirea competenţei instanţei de executare să se facă în funcţie de momentul sesizării organului de executare, nesocotind Decizia CCR, instanţa fiind pusă în situaţia în care şi-ar stabili competenţa în baza unei prevederi legale ce nu mai poate produce efecte de la data publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a constatat că în speţa de faţă, Decizia Curţii Constituţionale se impune mai energic decât legea în condiţiile în care nu se pune problema analizării aplicării în timp a legii, chestiune ce putea fi valabilă în cazul în care era modificată prevederea care reglementa competenţa instanţei de executare printr-un act normativ.

Pentru aceste considerente, constatându-se că domiciliul debitoarei se află în raza de circumscripţie a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Cauza a fost înregistrată la data de 25.05.2017 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 3866/15.06.2017 Judecătoriei Buftea a declinat competenta de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

La pronunţarea acestei soluţii de declinare, Judecătoria Buftea a reţinut, din coroborarea art. 24 şi art. 25 alin. (1) C. proc. civ., că legea care guvernează executarea silită este legea în vigoare la momentul la care s-a început executarea, moment marcat de sesizarea executorului judecătoresc.

În speţă, cererea de executare silită a fost înregistrată de executorul judecătoresc la data de 04.06.2014, executarea silită astfel începută fiind aşadar supusă dispoziţiilor în vigoare la acel moment.

Ca urmare a declarării ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 650 din C. proc. civ. prin decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16.07.2014, pentru determinarea instanţei de executare devin aplicabile regulile de drept comun ce reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti, astfel cum acestea erau aplicabile la momentul începerii executării silite. Astfel, până la noua reglementare a instanţei de executare, prin legea 138 din 15 octombrie 2014, s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţă că instanţa de executare este, potrivit dreptului comun, instanţa de la domiciliul sau sediul debitorului, aplicând prin analogie prevederile art. 107 C. proc. civ.

În speţă, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare se afla în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

De altfel, în circumscripţia Judecătoriei Buftea nu se află sediul sau domiciliul niciuneia dintre părţi.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 28.07.2017 sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 11.09.2017 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut, analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, faţă de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., următoarele:

Cu titlu prealabil, raportat la legea procesuală aplicabilă în cauză, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 24 C. proc. civ. conform cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit dispoziţiilor art. 664 alin. (1) C. proc. civ. "executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel." Astfel, executării silite pornite în dosarul de executare nr. 253/2014 îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data de 04.06.2014, data sesizării organului de executare, astfel cum reiese din încheierea de înregistrare a dosarului de executare nr. 253/2014 emisă de către BEJA B. şi C..

Sub aspectul competentei teritoriale, instanţa a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 713 C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ. (în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită-04.06.2014) ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum BEJA B. şi C. avea sediul la data deschiderii dosarului de executare în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 2 şi cum normele menţionate instituie o competenţă teritorială absolută pentru soluţionarea contestaţiei la executare, în speţă instanţa de executare este cea de la sediul BEJ, respectiv Judecătoria Sectorului 2, aceasta fiind de altfel instanţa care a încuviinţat executarea silită prin toate formele în dosarul de executare nr. 253/2014 prin încheierea din data de 07.08.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 .

Faţă de aceste considerente, de principiul unicităţii instanţei de executare şi având în vedere că dispoziţiile legale menţionate instituie o competenţă teritorială absolută, instanţa a admis excepţia de necompetenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi în baza art. 130, 132 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţia la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi dispus înaintarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2017 la data de 10.10.2017.

La termenul din data de 26.10.2017, s-a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de soluţionare a conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1504/26.10.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect conflict de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

La pronunţarea acestei soluţii, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reţinut, cu privire la excepţia invocată, că potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ., "Conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict."

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 12413/24.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentinţa civilă nr. 3866/15.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Buftea a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În cauză, conflictul negativ de competenţă s-a ivit în condiţiile art. 133 pct. 2 teza ultimă C. proc. civ., potrivit cu care, există conflict de competenţă în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În acest caz, luând în considerare faptul că una dintre instanţele aflate în conflict este Judecătoria Buftea arondată Tribunalului Ilfov, instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict este Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect conflict de competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul înaintat pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 01.11.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 162F din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect conflict negativ de competenţă privind pe contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pe intimatul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că în cauză, într-o primă fază a judecăţii acestui litigiu, au avut loc declinări succesive de competenţă, de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti la Judecătoria Buftea şi de la Judecătoria Buftea la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

S-a reţinut că nu a existat un conflict de competenţă, întrucât nu este îndeplinită cerinţa premisă reglementată de textul legal, aceea de declinare a competenţei de către ultima instanţă legal investită, la rândul său, în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente (art. 133 pct. 2 C. proc. civ.).

Aşadar, s-a apreciat că declinările succesive de competenţă nu echivalează cu un conflict negativ de competenţă, dacă instanţele sau cel puţin două dintre instanţele respective nu au intrat în contradicţie.

Curtea de apel a constatat că această cerinţă a textului legal s-a realizat abia când prin sentinţa civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, astfel că, în prezenta cauză, s-a reţinut că două dintre instanţele implicate în declinările succesive de competenţă au intrat în contradicţie, cu consecinţa existenţei unui conflict negativ de competenţă.

În ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă, conform disp. art. 135 C. proc. civ., s-a considerat că nu se poate face abstracţie de prevederea expresă a textului legal, aceea ca instanţa să fie superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Faptul că în cadrul declinărilor succesive, una din instanţele învestite a fost Judecătoria Buftea, fără ca aceasta să creeze un conflict negativ de competenţă cu una din instanţele implicate în declinările succesive de competenţă, în nici un caz nu poate atrage competenţa de soluţionare a conflictului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, dat fiind că, în mod real, singurele instanţe intrate în contradicţie sunt Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

De altfel, deşi nu s-a recurs la procedura îndreptării de eroare materială, s-a constatat că în considerentele sentinţei pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, declinarea competenţei s-a efectuat în realitate în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, respectiv instanţa în a cărei rază de circumscripţie se afla domiciliul debitoarei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel că, în prezenta cauză, cu atât mai mult, instanţa competentă superioară şi comună instanţelor aflate în conflict este Tribunalul Bucureşti şi nu Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată că în cauză, competenţa de soluţionare a conflictului de competenţă aparţine Tribunalului Bucureşti pentru următoarele considerente:

Soluţia asupra stabilirii instanţei competente, atât material cât şi teritorial, să soluţioneze conflictul de competenţă negativ ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 162F din 8 noiembrie 2017, hotărâre prin care s-a reţinut corect că, potrivit art. 135 (1) C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă este instanţa superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Obiectul litigiului îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restutirea Proprietăţilor în contradictoriu cu intimatul A., solicitând anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 253/2014 al BEJA B. şi C., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, suspendarea executării silite, restabilirea situaţiei anterioare şi întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr. 253/2014.

În cauză s-au pronunţat soluţii de declinare reciproce.

Prin sentinţa civilă nr. 12413/24.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentinţa civilă nr. 3866/15.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Buftea a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea cauzei la Tribunalul Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Instanţa care soluţionează conflictul negativ de competenţă nu poate stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe decât cele în conflict, în caz contrar, încălcându-se limitele regulatorului de competenţă.

Prin urmare, în mod eronat, Tribunalul Bucureşti a apreciat că una dintre instanţele aflate în conflict este Judecătoria Buftea, arondată Tribunalului Ilfov, întrucât din eroare competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea aceste judecătorii, instanţele aflate în conflict, conform dispoziţiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ., fiind Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Astfel fiind, pentru o bună administare a justiţiei, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti şi va trimite cauza acestei instanţe pentru continuarea judecăţii în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.