Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 742/2018 AI generated

Recourse inadmissible against final social security decision barred by statutory appeal limits

Case Number Decizia nr. 742/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the appellate court’s decision affirming the suspension of enforcement in force. The dispute concerned a pension authority’s enforcement measures to recover unpaid contributions for medical treatment, which the claimant challenged after a first-instance court suspended the enforcement and the appellate court upheld that suspension. The Court ruled that the challenged decision was final and not subject to appeal because, under the Code of Civil Procedure and the Public Pensions System Law, judgments in social security and labor disputes rendered by appellate courts are not eligible for further cassation appeal when the law restricts first-instance judgments to appeal only, thereby upholding the principle of the legality of appeal avenues.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 153 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Recourse inadmissible against final social security decision barred by statutory appeal limits: Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
social security disputes suspension of pension social security statutory limits pension contributions enforcement decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 4553 din 28 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă cererea de suspendare a executării deciziei nr. 38867/16.12.2015, privind recuperarea sumelor reprezentând contribuţie neachitată la achiziţionare bilet tratament. S-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 38867/16.12.2015. A fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ILFOV, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 440/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respins apelul formulat de apelantul A., împotriva sentinţei civile nr. 4553 din 28 aprilie 2016.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 440/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea de la 18 octombrie 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 440/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dipoziţiilor art. 153 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind "contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi", iar art. 155 din acelaşi act normativ stabileşte că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen, fiind definitive.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 440/2017 din 30 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2018.