Competence conflict between specialized sections of same court inadmissible; material jurisdiction determined by nature of dispute, not party's professional status

Şedinţa publică din data de 7 martie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni sub nr. x/2013 din 20 august 2013, contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., a formulat contestaţie împotriva executării silite ce face obiectul dosarului execuţional nr. x/2011 al BEJ D., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/08.04.2008, ca urmare a constatării nulităţii contractului mai sus amintit, să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc, să se dispună întoarcerea executării silite şi repunerea părţilor în situaţia anterioară efectuării executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1027/2013 din 12 noiembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni, a fost respinsă contestaţia la executare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., recursul fiind soluţionat de Tribunalul Harghita, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 244/R din 25 iunie 2014, prin care s-a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Gheorgheni.

Ca urmare a casării cu rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gheorgheni la 15 ianuarie 2015, sub nr. x/2013*, iar ulterior, ca urmare a admiterii unei cereri de abţinere formulate de către judecătorul cauzei, Tribunalul Harghita a decis trimiterea pricinii spre soluţionare Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea-Ciuc la 23 septembrie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 3300/2015 din 26 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, contestaţia la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea S.C. A. S.R.L., acesta fiind respins prin decizia civilă nr. 348 din 25 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia Civilă.

Contestatoarea S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 348 din 25 aprilie 2017.

Prin încheierea din 5 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a apreciat că se impune transpunerea litigiului la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, întrucât în cauză, se pun în discuţie chestiuni legate de obiectul de activitate al societăţii recurente şi de capacitatea de folosinţă din perspectiva specializării capacităţii de folosinţă şi a realizării scopului pentru care a fost constituită societatea, care are calitatea de profesionist.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 1183/R din 12 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia I civilă.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că, în raport de demersul procesual al contestatoarei - contestaţie la executare - şi de petitele contestaţiei astfel formulate -prin art. 3 alin. (1) din C. civ. se prevede expres că dispoziţiile acestuia "se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil", iar prin Legea nr. 71/2011 a fost abrogat vechiul Codul comercial.

În consecinţă, în stabilirea competenţei materiale în soluţionarea recursului, urmează a se ţine seama de dispoziţiile art. 226 alin. (1) şi ale art. 228 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, astfel cum acestea au fost interpretate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 18/2016, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii şi anume:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei şi, de asemenea, că interpretarea în sens contrar, de calificare a litigiilor nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ.

Ca atare, luând în considerare această decizie, pentru stabilirea competenţei este necesar să se determine natura şi obiectul prezentei cauze, fiind evident totodată că aceasta nu se încadrează între cele enumerate de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Astfel cum rezultă din contestaţie, cauza are o natură civilă, derivând dintr-un contract de împrumut încheiat între B. şi împrumutatul C., pentru garantarea restituirii sumei împrumutate constituindu-se ipotecă de rang I asupra bunurilor aparţinând S.C. A. S.R.L., înscrise în CF nr. x Gheorgheni, identificate în cuprinsul contractului.

Aşadar, faptul că contestatoarea S.C. A. S.R.L. are calitatea de profesionist nu schimbă natura civilă a litigiului, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din C. civ., astfel că stabilirea competenţei instanţei prin raportare la calitatea de profesionist a acesteia, este lipsită de suport juridic prin prisma prevederilor legale menţionate mai sus, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 18/2016.

Cererea de regulator de competenţă, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed.

Prealabil, se impune lămurirea aspectului privind aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil.

În situaţia succesiunii normelor procesuale civile în timp, legiuitorul a optat pentru principiul previziunii, astfel încât faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, iar faza executării silite este guvernată de legea în vigoare la momentul declanşării executării silite, respectiv al înregistrării cererii la executorul judecătoresc.

Astfel potrivit dispoziţiilor art. 24 din noul C. proc. civ.: "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", art. 25 alin. (1) din acelaşi cod statuând că: "Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, reiese că, deşi contestaţia la executare ce face obiectul cauzei a fost introdusă la data de 20 august 2013 pe rolul Judecătoriei Gheorgheni, sub nr. x/2013, aşadar ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., aceasta vizează dosarul executional nr. x/2011, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile vechiul C. proc. civ.

Potrivit art. 20 din vechiul C. proc. civ., "Există conflict de competenţă: 1. când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină; 2. când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină."

Art. 22 alin. (4) teza I din acelaşi cod statuează că:

"Există conflict de competenţă, în sensul art. 20, şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională."

În cazul dedus judecăţii, dispoziţiile procedurale anterior evocate nu sunt incidente.

Prin conflict de competenţă se înţelege situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională se consideră deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră necompetente şi îşi declină reciproc competenţa.

În speţă, se constată că atât secţia I Civilă, cât şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Târgu Mureş s-au declarat deopotrivă necompetente să soluţioneze cauza.

Întrucât competenţa se raportează exclusiv la instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională, conflictele de competenţă nu pot să apară între secţiile sau completele de judecată ale aceleiaşi instanţe.

Conflictul de competenţă între secţiile specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti este reglementat prin dispoziţiile art. 136 din noul C. proc. civ., care nu are aplicabilitate în cauză, raportat la argumentele expuse anterior.

Prin urmare, în cauza de faţă nu este îndeplinită cerinţa impusă de dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ. şi, în consecinţă, constatând că nu este ivit conflictul de competenţă, Înalta Curte urmează a respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2018.