Consumer credit clauses nullified; bank’s appeal on jurisdiction transferred to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 7 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 19 septembrie 2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - SUCURSALA ALBA IULIA, solicitând:

I. 1. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. x/24.04.2008, în ceea ce priveşte următoarele clauze:

- punctul 9 lit. f) "Comisionul de urmărire riscuri" din contractul de credit bancar;

- punctul 3.8 din condiţiile generale de creditare anexă la contractul de credit bancar, privind comisionul de urmărire riscuri;

- punctul 3.7 din Condiţiile generale de creditare - Anexa la contractul de credit, conform căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare;

- menţiunea de la pct. 6 din contractul de credit referitoare la includerea în dobânda anuală efectivă (DAE) a comisionului de urmărire riscuri şi a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

2.desfiinţarea şi înlăturarea din contractul de credit nr. x/24.04.2008 a clauzelor contractuale menţionate la pct. I.1;

3. desfiinţarea scadenţarului iniţial intitulat "Grafic rambursare credit" în ce priveşte clauzele menţionate la punctul I.1;

4. înlăturarea din convenţie nr. x/24.04.2008 a clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri;

5. obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri, începând cu data semnării contractului de credit nr. x/24.04.2008, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data fiecărei plăţi.

II. 1. să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a contractului de credit nr. x/24.09.2008 în ceea ce priveşte următoarele clauze:

- punctul 9 lit. e) "Comisionul de urmărire riscuri" din contractul de credit bancar;

- punctul 3.8 din condiţiile general de creditare anexă la contractul de credit bancar, privind comisionul de urmărire riscuri;

- punctul 3.7 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căruia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare;

- menţiunea de la pct. 6 din contractul de credit referitoare la includerea în dobânda anuală efectivă (DAE) a comisionului de urmărire riscuri şi a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

- clauza din graficul de rambursare credit (astfel cum a fost modificat, în mod unilateral de pârâtă), care face parte integrantă din contractul de credit, referitoare la cuantumul "Comision de administrare".

2. desfiinţarea şi înlăturarea din contractul de credit nr. x/24.09.2008 a clauzelor contractuale menţionate la pct. II.1;

3. desfiinţarea scadenţarului iniţial intitulat "Grafic rambursare credit" în ce priveşte clauzele menţionate la punctul II.1;

4. înlăturarea din convenţie nr. x/24.09.2008 a clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri;

5. să se constate că în mod unilateral şi abuziv, pârâtele au însumat cele două comisioane, de risc şi de administrare din contractul de credit nr. x/24.09.2008, rezultând şi figurând în cuprinsul noului grafic de rambursare sub noua denumire abuzivă de "Comision de administrare"

6. să se constate abuzivă şi nulă transformarea unilaterală din partea pârâtelor a comisionului de urmărire riscuri sub denumirea de "Comision de administrare", sub această nouă denumire fiind însumate în mod abuziv vechiul comision de administrare şi comision de urmărire riscuri;

7. înlăturarea din convenţia de credit nr. x/24.09.2008 a clauzelor privind comisionul de urmărire riscuri, care iniţial a fost prevăzut separat, după care în mod abuziv a fost însumat cu comisionul de administrare sub denumirea de "Total comisioane"

8. să se dispună desfiinţarea celuilalt scadenţar intitulat "Grafic rambursare credit", în care apare la rubrica "Comision de administrare" vechiul comision de administrare prevăzut de punctul 9 lit. b) din contractul de credit însumat cu comision de urmărire riscuri prevăzut la pct. 9 lit. e) din contractul de credit;

9. obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri care, iniţial, în graficul de rambursare a fost prevăzut într-o rubrică separată, după care a fost însumat cu comisionul de administrare sub noua denumire de"Comision de administrare", începând cu data semnării contractului de credit - 24.09.2008 - până la data introducerii acţiunii şi în continuare, până la data pronunţării sentinţei şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului, precum şi dobânda legală aferentă calculată de la data fiecărei plăţi;

10. obligarea pârâtelor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei ce se va pronunţa să pună la dispoziţie actul adiţional al convenţiei, conform sentinţei date şi un nou credit de rambursare a creditului;

III. obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 382/2017 din 15 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A. - SUCURSALA ALBA IULIA, şi în consecinţă:

S-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/24.04.2008 şi anexele acestuia:

- clauza prevăzută de punctul 9 lit. f), privind comisionul de urmărire riscuri, din contractul de credit;

- clauza prevăzută de punctul 3.8 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar, privind comisionul de urmărire riscuri;

- prevederea cuprinsă în punctul 3.7 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căreia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare;

- menţiunea de la punctul 6 din contractul de credit referitoare la includerea în dobânda anuală efectivă (DAE) a comisionului de urmărire riscuri, precum şi a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului) - clauze care au fost înlăturate din contract.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor sumele achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri începând cu data încheierii contractului, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data efectuării plăţilor nedatorate şi până la momentul restituirii efective.

S-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/24.09.2008 şi anexele acestuia:

- clauza prevăzută de punctul 9 lit. e), privind comisionul de urmărire riscuri, din contractul de credit;

- clauza prevăzută de punctul 3.8 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar, privind comisionul de urmărire riscuri;

- prevederea cuprinsă în punctul 3.7 din Condiţiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit, conform căreia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare;

- menţiunea de la punctul 6 din contractul de credit referitoare la includerea în Dobânda Anuală Efectivă (DAE) a comisionului de urmărire riscuri, precum şi a altor costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului),

- clauza prevăzută în graficul de rambursare credit, în ceea ce priveşte cuantumul comisionului de administrare, urmând a fi înlăturat cuantumul comisionului de urmărire riscuri din această valoare - clauze care au fost înlăturate din contract.

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanţilor sumele achitate cu titlu de comision de urmărire riscuri, începând cu data încheierii contractului (inclusiv cele percepute ulterior includerii acestui comision în comisionul de administrare), la care se adaugă dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data efectuării plăţilor nedatorate şi până la momentul restituirii efective.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 1080/A/2017 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 382/2017 din 15 februarie 2017. A fost obligată apelanta să plătească intimaţilor A. şi B. suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi cod impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1080/A/2017 din 19 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2018.