Supreme Court lacks jurisdiction to hear appeals against Tribunal decisions in execution objection cases; referral to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 7 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub număr de dosar x/2016 din 14 decembrie 2016, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 71/2016 al B.E.J. B.. A fost contestată şi încheierea de încuviinţare executare silită emisă de Judecătoria Măcin la data de 17.11.2016. S-a solicitat şi întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei de fapt anterioare executării. De asemenea, s-a solicitat plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, precum şi restituirea contravalorii taxei judiciare de timbru.

Soluţionând cauza, prin încheierea din 10 februarie 2017, instanţa a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "B.", ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A - DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BUCUREŞTI. Astfel, a constatat nulitatea titlului executoriu în baza căruia s-a încuviinţat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 71/2016 al BEJ B.. A anulat executarea silită însăşi ce face obiectul dosarului de executare mai sus menţionat. Totodată, a admis capătul de cerere privind întoarcerea executării şi în consecinţă: a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării. A obligat intimata C.N.A.D.N.R. S.A - DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI BUCUREŞTI, să-i plătească contestatorului cheltuieli de judecată în sumă de 524 RON, reprezentând onorariu avocat şi c/valoare fotocopiere dosar executare. A respins ca prematur formulat capătul de cerere privind restituirea taxei judiciare de timbru.

Apelul declarat intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE -S.A.(C.N.A.D.N.R.-S.A.) - PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CONSTANŢA împotriva acestei încheieri a fost admis. A fost schimbată încheierea din 10 februarie 2017 a Judecătoriei Măcin, în sensul că a fost respinsă contestaţia la executare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 97/C din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 ianuarie 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea pronunţată asupra contestaţiei poate fi atacată numai cu apel, conform alin. (4) din aceeaşi normă.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestaţie la executare, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 542/2017 din 26 mai 2017, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2018.