Claim for €30,000 and retention right: Court of Appeal declared incompetent to hear appeal, case referred to Appellate Court for jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra recursurilor de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate că are un drept de creanţă de 30.000 Euro ca urmare a contribuţiei sale la achiziţionarea de către pârâtă a imobilului situat în Braşov, str. x, c. A, jud. Braşov şi să oblige pârâta la restituirea sumei de 30.000 Euro cu instituirea unui drept de retenţie asupra apartamentului mai sus descris până la achitarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

B.Soluţia primei instanţe.

2. Prin sentinţa civilă nr. 431/19.01.2015 pronunţată în dosarul civil nr. x/2014 al Judecătoriei Braşov s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului A., invocată de către pârâta B. şi, în consecinţă:

S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură al sediul Cabinetului de Avocat C. din Braşov, str. x, jud. Braşov în contradictoriu cu pârâta B.- prin curator special D., cu domiciliul în jud. Braşov/Braşov, Calea x, jud. Braşov.

S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, judecarea procesului evocând fondul şi admiterea acţiunii.

4. În motivare a arătat că admiţând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de fond nu s-a pronunţat, practic, asupra primului petit, cel prin care s-a solicitat constatarea dreptului de creanţă pentru suma de 30.000 euro reprezentând contribuţia sa la achiziţionarea apartamentului. Acest petit de constatare nu este supus termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani.

5. În drept au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. C. proc. civ.

6. Prin întâmpinarea formulată, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în apel.

7. În drept au fost invocate prevederile art. 471 alin. (5) raportat la dispoziţiile art. 205 C. proc. civ.

D.Hotărârea instanţei de apel.

8. Prin decizia nr. 1057/Ap din 6 octombrie 2015 a Tribunalului Braşov, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 431 din 19 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Braşov, a fost anulată sentinţa atacată; a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Braşov.

9. În faza apelului s-a pronunţat şi a devenit definitivă sentinţa civilă nr. 2116/2015 a Judecătoriei Braşov, prin care pârâta B. a fost pusă sub interdicţie, fiindu-i numit tutore fostul curator special D..

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

10. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă B., criticând-o pentru încălcarea regulilor de procedură şi a normelor de drept material.

11. În cursul judecării recursului, Curtea de Apel Braşov, a admis cererea formulată de recurenta-pârâtă B. şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

F.Hotărârea instanţei de recurs.

12. Prin decizia civilă nr. 49/R din 3 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat.

G.Rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

13. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, sub nr. x/2014*.

14. Prin sentinţa civilă nr. 3942 din 19 aprilie 2017, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.- prin curator special D..

15. La dosarul cauzei a fost ataşată decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul Curţii de Apel Braşov.

H.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe pronunţată în rejudecare.

16. Împotriva sentinţei civile nr. 3942 din 19 aprilie 2017, a formulat apel reclamantul-apelant A., arătând că prima instanţă, în rejudecare a calificat greşit cererea de chemare în judecată ca fiind o cerere de partaj judiciar.

I. Calea de atac, extraordinară, a revizuirii.

17. La data de 23 august 2017, recurenta-pârâtă B.- prin curator special D., a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 49/R din 3 februarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, invocând decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

J.Hotărârea instanţei de revizuire.

18. Prin decizia civilă nr. 365/R din 4 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea de revizuire a deciziei nr. 49/2016 a Curţii de Apel Braşov, pe care a schimbat-o, în tot; a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs invocată de către intimatul A.; a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

19. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de revizuire a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 509 pct. 11 C. proc. civ.

20. În ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de recurs, s-a apreciat că în cauză sunt incidente considerentele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale cu referire la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., relativ la scopul recursului.

Au fost invocate şi dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie.

K.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

21. În primul rând, Curtea de Apel Braşov şi-a încălcat propria competenţă, astfel cum a reţinut-o în considerente şi în dispozitiv.

22. Astfel, din moment ce s-a declarat necompetentă să soluţioneze cererea de recurs, considerând că este competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului, nu se putea pronunţa asupra inadmisibilităţii cererii de recurs, o hotărâre în acest sens putând să o ia doar instanţa competentă.

23. În realitate, instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Braşov.

24. După cum rezultă din dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

25. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

26. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

27. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

28. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

29. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

30. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

31. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

32. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

33. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

34. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

35. Nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Braşov că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

36. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

37. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

38. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

39. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

40. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - pârâtă B. prin curator D. împotriva deciziei civile nr. 1057/Ap/2015 din 6 octombrie 2015, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 18 ianuarie 2018.