Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 676/2018 AI generated

Land purchase confirmation and partition; Supreme Court declared itself incompetent and referred the appeal to the Court of Appeal.

Case Number Decizia nr. 676/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal and referred the case to the Oradea Court of Appeal, leaving the lower court's judgment in force pending further review. The dispute concerned a claim by purchasers to confirm property rights and partition a 4,650 sqm plot of land acquired via a private sale contract; while the first-instance court dismissed the claim, the Court of Appeal had reversed this decision, ruling in favor of the purchasers and ordering the registration of their ownership shares. The Supreme Court rejected jurisdiction based on a legislative gap created after the Constitutional Court struck down provisions that barred appeals for cases valued under 1,000,000 RON; applying the hierarchical organization of courts and interpreting Article 97(1) and Article 497 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that it lacks competence to adjudicate appeals against decisions rendered by Courts of First Instance (Tribunals) in matters with a value not exceeding 200,000 RON, as such appeals must be heard by the hierarchically superior Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Land purchase confirmation and partition; Supreme Court declared itself incompetent and referred the appeal to the Court of Appeal: The dispute concerned a claim by purchasers to confirm property rights and partition a 4,650 sqm plot of land acquired via a private sale contract; while the first-instance court dismissed the claim, the Court of Appeal had reversed this decision, ruling in favor of the purchasers and ordering the registration of their ownership shares. The Supreme Court rejected jurisdiction based on a legislative gap created after the Constitutional Court struck down provisions that barred appeals for cases valued under 1,000,000 RON; applying the hierarchical organization of courts and interpreting Article 97(1) and Article 497 of the Code of Civil Procedure, the Court determined that it lacks competence to adjudicate appeals against decisions rendered by Courts of First Instance (Tribunals) in matters with a value not exceeding 200,000 RON, as such appeals must be heard by the hierarchically superior Court of Appeal.

Keywords

AI generated
matter in dispute constitutional jurisdiction right to property cassation review civil judgment contract of sale

Cited Legislation

AI generated
art. 494 C. proc. civ
132, raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ..
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
art. 497 C. proc. civ
Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.
art. 95 pct. 2 C. proc. civ
Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Procedural basis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 martie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia Civilă, la data de 11 februarie 2015 sub dosar nr. x/2016, reclamanţii A. augustin, B. şi C. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să constate că au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra terenului situat în localitatea Satu Mare, str. x, în suprafaţă totală de 4650 mp, înscris în C.F. x Ned. Satu Mare, având nr. top. x; să dispună dezmembrarea terenului identificat mai sus în trei parcele corespunzătoare celor 3 reclamanţi, în sensul atribuirii de noi numere top conform suprafeţelor stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 16.03.2006 şi să dispună întabularea dreptului de proprietate conform noilor numere top atribuite astfel, lui A. augustin pentru suprafaţă de 2325 mp, lui B. pentru suprafaţă de 1162.3 mp, iar lui C. pentru suprafaţă de 1162.2 mp.

Prin sentinţa civilă nr. 959 din 13 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A. augustin, B. şi C..

Pârâţii D., E. şi F. au formulat apel incident împotriva încheierii pronunţată în şedinţa publică din 07 septembrie 2016 a Judecătoriei Satu Mare, prin care s-a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de instanţă din oficiu raportat la prevederile Legii 17/2014, reiterând excepţia nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat între G. şi H., în calitate de vânzători şi reclamanţi, în calitate de cumpărători, la data de 16 martie 2006, având ca obiect teren extravilan în suprafaţă de 4650 mp înscris în CF nedef. 4713 Satu Mare nr. top. x şi solicită admiterea excepţiilor şi respingerea acţiunii reclamanţilor.

Prin decizia civilă nr. 511/Ap din 12 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, secţia I civilă a fost respins apelul incident formulat de pârâţii D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 959/13.03.2017 şi a încheierii din 07.09.2016 pronunţate de Judecătoria Satu Mare.

Au fost admise apelurile civile declarate de reclamanţii A. augustin, B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 959/13.03.2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare şi, în consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că, s-a constatat că apelanţii reclamanţii au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa totală de 4650 mp înscris în CF nr. x NF Satu Mare nr. top x, reprezentând cota de 1/4 din imobil, conform antecontractului de vânzare-cumpărare din 16.03.2006 încheiat între G. şi soţia H. în calitate de vânzători pe de o parte şi apelanţii reclamanţi în calitate de cumpărători pe de altă parte.

Apelantul-reclamant A. augustin a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 2325 mp.

Apelantul-reclamant C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 1162 mp.

Apelantul-reclamant B. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 1163 mp.

S-a dispus dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. x Satu Mare (prin actualizare) nr. cadastral x în suprafaţa de 18600 mp în lot. 1 în suprafaţa de 13950 mp; în lot. 2 în suprafaţa de 1162 mp; în lot nr. x în suprafaţă de 1163 mp; în lot nr. x în suprafaţa de 2325 mp conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar I. şi a propunerii de dezmembrare anexa nr. 1 din raport, ce fac parte integrantă din hotărâre.

S-a constatat că apelantul-reclamant A. augustin a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 2325 mp - Lot. 4 - cu titlu juridic cumpărare.

S-a constatat că apelantul reclamant C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1162 mp - Lot. 2 - cu titlu juridic cumpărare.

S-a constatat că apelantul-reclamant B. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1163 mp - Lot. 3 - cu titlu juridic cumpărare.

S-a constatat că această hotărâre ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru acest imobil.

Au fost obligaţi intimaţii-pârâţi să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 4.098,25 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâţii D., E. şi F. au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă la data de 28 decembrie 2017.

La data de 04 ianuarie 2018, tribunalul a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Oradea.

Ulterior, la data de 09 ianuarie 2018, pe cale administrativă, Curtea de Apel Oradea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 11 ianuarie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132, raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, în apel, într-o cerere având ca obiect "hotărâre care să ţină loc de act autentic", prin care reclamanţii au solicitat instanţei să constate că au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra terenului situat în Satu Mare, în suprafaţă totală de 4650 mp. Preţul total al terenului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16 martie 2006, este de 4650 euro, în speţă, fiind vorba de o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)".

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunţării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficienţă şi conţinut dispoziţiei cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Aşadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raţionamentului care exclude competenţa instanţei supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.

În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispoziţiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competenţa curţilor de apel în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri şi de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanţa competentă să le judece, ulterior pronunţării de către Curtea Constituţională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanţa ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 şi art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanţa competentă să soluţioneze o cale de atac.

În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa încât, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Satu-Mare, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Oradea, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 511/Ap din 12 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2018.