Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 662/2018 AI generated

Unpaid public works debts: non-cumulation of claims across distinct contracts bars revision due to value threshold

Case Number Decizia nr. 662/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for revision as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which had partially admitted the plaintiff’s claim and ordered the defendant company to pay approximately 405,300 RON for unpaid services. The case involved a civil dispute over the value of unperformed public utility contracts, including road marking, green area maintenance, and snow removal, where the plaintiff attempted to challenge the lower courts' findings on debt extinguishment and contractual jurisdiction. The decisive legal basis for dismissal was the violation of the principle of legality of appellate routes under Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and Article XVIII of Law No. 2/2013; the court ruled that because the claims were founded on distinct contracts, their values could not be cumulated to exceed the statutory threshold of 1,000,000 RON required for admissibility of revision, noting that the highest individual claim of approximately 261,462 RON fell below the limit established for proceedings initiated prior to the constitutional amendment extending review jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 1270 C. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ; Unpaid public works debts: non-cumulation of claims across distinct contracts bars revision due to value threshold: Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că deşi s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a arătat care este norma de drept interpretată sau aplicată greşit.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings unpaid debt public debt contract for work and services value in dispute amendment of the claim

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 martie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.005.578,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor şi serviciilor prestate de Regie către aceasta, precum şi la plata cheltuielilor de judecată aferente.

Prin precizarea de acţiune formulată, reclamanta A. a arătat că înţelege să-şi diminueze pretenţiile cu suma de 304.454,05 RON, pe care pârâta a achitat-o după începerea procesului, suma solicitată fiind de 701.124,39 RON.

Ulterior, reclamanta A. a formulat o nouă precizare la acţiune arătând că îşi menţine pretenţiile doar pentru suma de 597.022,34 RON.

2. Prin sentinţa nr. 311/2016 din 21 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta A. şi a fost obligată pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 537.012,25 RON reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate.

3. Cererea privind completarea deciziei nr. 311/2016 din 21 iunie 2016 formulată de reclamanta A. a fost admisă de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 2/2016 din 11 octombrie 2016, fiind dispusă completarea acesteia în sensul admiterii cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Astfel, a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 14.166 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru.

4. Împotriva acestor sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 48/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

A fost schimbată sentinţa nr. 311/2016 din 21 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în sensul că s-a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei A. şi a fost obligată pârâta S.C. B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 405.298,82 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2/2016 din 11 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă.

5. Împotriva deciziei nr. 48/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, prin care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, s-a susţinut că soluţia instanţei de apel este criticabilă prin prisma interpretării greşite a normelor de drept aplicabile, prin reţinerea în mod eronat a modalităţii de stingere a debitelor şi prin aplicarea aceluiaşi regim juridic contractului dintre reclamantă şi pârâtă cu cel încheiat între aceasta din urmă şi S.C. C. S.R.L..

6. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că deşi s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a arătat care este norma de drept interpretată sau aplicată greşit.

7. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă A. a reluat criticile dezvoltate prin cererea de recurs, solicitând respingerea apărărilor intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L..

8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 26 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a formulat punct de vedere la raport, prin care au fost reiterate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 1111-1113, art. 969 şi art. 1270 C. civ., subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 16 ianuarie 2018 recursul reclamantei A. a fost admis în principiu, fiind stabilit termen de judecată în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

9. Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în temeiul art. 493 alin. (7) raportat la art. 99, 101 şi 106 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluţia inadmisibilităţii recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, decizie în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.".

Astfel, având în vedere că decizia împotriva căreia s-a promovat prezentul recurs a fost pronunţată la data de 25 ianuarie 2017, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, respectiv 20 iulie 2017, şi că pragul valoric al cererilor evaluabile în bani pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi supusă recursului era statuat de legiuitor la suma de 1.000.000 RON inclusiv, recursul reclamantei A. apare ca fiind inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai în apelului.

Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În cauză, chiar dacă, ulterior învestirii instanţei de judecată, au intervenit modificări asupra valorii litigiului, vor fi avute în vedere prevederile art. 106 C. proc. civ.

Astfel, în raport cu prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. şi actele de la dosar, se observă că valoarea patrimonială în cuantum de 1.005.578,44 RON, precizată prin diminuare la suma de 597.022,34 RON, se întemeiază pe contracte de lucrări diferite, motiv pentru care nu se poate cumula valoarea pretenţiilor aferente fiecărui contract care să conducă la depăşirea pragului valoric stabilit de legiuitor pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului.

Din verificarea actelor de la dosar, pretenţiile reclamantei ce fac obiectul prezentului litigiu sunt defalcate astfel:

- 24.525,78 RON (factura nr. x/30.07.2012), reprezentând lucrări de marcaj rutier pe Bvd. x conform contractului nr. x/13.07.2012;

- 4.799,74 RON (factura nr. x/13.07.2012) şi 10.108,47 RON (factura nr. x/25.07.2012), reprezentând contravaloare lucrări marcaj rutier pe str. x nr. x/10.07.2012;

- 6.597,27 RON (factura nr. x/31.08.2012), reprezentând contravaloare lucrări marcaj rutier la x conform contractului nr. x/14.08.2012;

- 1.022,07 RON (factura nr. x/03.10.2012), reprezentând contravaloare lucrări marcaj rutier pe str. x nr. x/10.10.2012;

- 2.064,23 RON (factura nr. x/27.04.2012), reprezentând contravaloare lucrări marcaj rutier în incinta D. conform contractului nr. x/05.04.2012;

- 147.477 RON (factura nr. x/29.11.2012) - reprezentând contravaloarea lucrări refacere zona verde în Craioviţa Nouă, Bvd. x conform contractului nr. x/31.10.2012;

- 7.730,48 RON (factura nr. x/29.11.2012); 89.336,99 RON (factura nr. x/29.08.2012) şi 60.665,25 RON (factura nr. x/14.08.2012), reprezentând contravaloare amenajare zona verde la Sala Polivalent conform contractului nr. x/25.06.2012;

- 6.974,81 RON (factura nr. x/29.11.2012), reprezentând contravaloare plantări arbori pe str. x conform situaţiei de lucrări acceptată de pârâtă;

- 4.571,37 RON (factura nr. x/12.12.2012), reprezentând contravaloare lucrări refacere zona verde pe str. x conform situaţiei de lucrări acceptate;

- 3.361,13 RON (factura nr. x/31.08.2012), reprezentând lucrări de marcaj rutier pe str. x Slatina, conform contractului nr. x/17.08.2012;

- 13.514,26 RON (factura nr. x/14.04.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 8.793,83 RON (factura nr. x/20.04.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 1.137,70 RON (factura nr. x/14.04.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 7.478,44 RON (factura nr. x/20.04.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 3.439,33 RON (factura nr. x/10.06.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 3.759,87 RON (factura nr. x/10.06.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 2520,92 RON (factura nr. x/10.06.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 9.875,87 RON (factura nr. x/09.11.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 7.180,6 RON (factura nr. x/27.12.2011), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 7.856,26 RON (factura nr. x/23.04.2012), contravaloare arbori şi arbuşti;

- 11.9921,42 RON (factura nr. x/08.06.2012), reprezentând lucrări de deszăpezire decembrie 2011, conform contractului de prestări servicii nr. x/25.09.2009;

- 164.621,58 RON (factura nr. x/08.06.2012), reprezentând lucrări de deszăpezire ianuarie 2012, conform contractului de prestări servicii nr. x/25.09.2009;

- 261.462,19 RON (factura nr. x/08.06.2012), reprezentând lucrări de deszăpezire februarie 2012, conform contractului de prestări servicii nr. x/25.09.2009.

Aşadar, având în vedere că valoarea pretenţiilor nu poate fi cumulată, se constată că pretenţia cea mai ridicată este cea în sumă de 261.462,19 RON, aferentă contractului de prestări servicii nr. x/25.09.2009, aceasta fiind şi valoarea patrimonială a litigiului, în aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, decizia atacată nu este suspusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, astfel că menţiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare" indicată în cadrul dispozitivului nu poate afecta principiul legalităţii căii de atac, aceasta fiind statuată de legiuitor, iar nu de judecător.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 C. proc. civ. şi de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului unicităţii căii de atac prevăzut de art. 460 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova împotriva deciziei nr. 48/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ Craiova împotriva deciziei nr. 48/2017 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2018.