Conflicting territorial jurisdiction over wage claims: legal prorogation via joint filing prevails over post-severance domicile

Şedinţa publică din data de 01 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017 din data de 08.05.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., în calitate de procurori, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Galaţi, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Finanţelor Publice, cu citarea obligatorie a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate discriminarea şi faptul că dumnealor erau îndreptăţi încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi, pe cale de consecinţă, să fie obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referinţă sectorială), pentru perioada 03.05.2014- 01.12.2015, respectiv 445,5 RON, pentru perioada 01.12.2015-24.02.2017 şi pentru viitor, precum şi la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 03.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite şi să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 3Al din O.U.G. nr. 57/2015, în mod retroactiv, şi, pe cale de consecinţă, să le achite sumele datorate (indexate cu indicele de inflaţie).

La termenul de judecată din data de 06.11.2017 Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta I. Valentina, formându-se dosarul nr. x/2017 şi a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău.

Prin sentinţa civilă nr. 1103/2017 pronunţată la data de 06 noiembrie 2017 Tribunalul Buzău, secţia I Civilă s-a admis excepţia invocată din oficiu şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Buzău, cu respectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă teritorială.

Instanţa este învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi salariale.

Conform art. 269 alin. (1) din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, iar potrivit alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Aceste texte instituie o competenţă teritorială de ordine publică.

Locul de muncă al reclamantului este în circumscripţia Tribunalului Tulcea, ceea ce ar atrage competenţa acestei instanţe, tribunal în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea reclamantul. Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Alineatul 3 al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor. Prin raportare la aceste prevederi legale, instanţa reţine că reclamantul nu ar fi putut sesiza Tribunalul Tulcea.

Pe de altă parte, domiciliul reclamantului este în judetul Galaţi.

În cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la alin. (1) C. proc. civ., care să-i permită reclamantului sesizarea oricărui tribunal de la o curte de apel învecinată, întrucât se aplică art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanţa de la domiciliul său.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 23 noiembrie 2017 sub acelaşi număr, iar la termenul de judecată din data de 12.01.2018 din oficiu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi.

Analizând excepţia necompetenţei teritorială a Tribunalului Galaţi, instanţa a retinut următoarele:

În cauză reclamanta I. Valentina alături de alte persoane a formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale.

Deşi la termenul de judecată din data de 06.11.2017 Tribunalul Buzău a disjuns cererea formulată de reclamanta I. Valentina raportat la domiciliul acesteia, se are în vedere că cererea tuturor reclamanţilor iniţiali a avut aceeaşi cauză, respectiv ordine de salarizare comune, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 59 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ., intervenind prorogarea legală a competenţei. Astfel, în urma măsurii administrative de disjungere, Tribunal Buzău a rămas legal investit cu soluţionarea cererii disjunsă ca efect al prorogării legale a competenţei.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept de mai sus, Tribunalul Galaţi, secţia I Civilă, prin sentinţa civilă nr. 32/2018 din 12 ianuarie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, invocată din oficiu; a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I. în favoarea Tribunalul Buzău; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Galaţi şi Tribunalul Buzău; a suspendat, în temeiul art. 134 C. proc. civ., judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Buzău şi Tribunalul Galaţi, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reclamanta alături de alte persoane a formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul Buzău cu soluţionarea cauzei având drept cauză juridică ordine de salarizare comune, în condiţiile prevederilor art. 59 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa Tribunalului Buzău a fost determinată material de dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competenţa Tribunalului Buzău a fost determinată de sediul angajatorului şi domiciliile reclamanţilor, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenţei în condiţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât şi prorogarea convenţională în condiţiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza Tribunalului Buzău.

Faptul că ulterior legalei investiri a instanţei, Tribunalul Buzău a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor şi înregistrarea lor separată în condiţiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, aceasta nu este de natură să înlăture prorogarea legală şi convenţională de competenţă, în condiţiile sus arătate.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Buzău şi în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.