Correction of material error in local tax judgment: lack of jurisdiction exception admitted and case referred to Court of Appeal
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction, declined its competence, and referred the case to the Alba Iulia Court of Appeal for resolution. The dispute involved a civil appeal against a decision rejecting a request to correct a material error in an appellate judgment concerning a local tax claim; the appellant had filed a cassation appeal against the correction ruling, which was initially lodged with the court of first instance and then forwarded to the High Court. The decisive legal basis was that Article 97(1) of the Code of Civil Procedure limits the High Court's jurisdiction to appeals against Court of Appeal decisions or other judgments only when expressly provided by law, not as a general residual rule; consequently, applying Article 5(3) and Article 483(4) by analogy to similar situations, the court determined that the hierarchically superior court (the Court of Appeal) is the competent authority to hear the appeal against a tribunal-level procedural order.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Correction of material error in local tax judgment: lack of jurisdiction exception admitted and case referred to Court of Appeal: The dispute involved a civil appeal against a decision rejecting a request to correct a material error in an appellate judgment concerning a local tax claim; the appellant had filed a cassation appeal against the correction ruling, which was initially lodged with the court of first instance and then forwarded to the High Court. The decisive legal basis was that Article 97(1) of the Code of Civil Procedure limits the High Court's jurisdiction to appeals against Court of Appeal decisions or other judgments only when expressly provided by law, not as a general residual rule; consequently, applying Article 5(3) and Article 483(4) by analogy to similar situations, the court determined that the hierarchically superior court (the Court of Appeal) is the competent authority to hear the appeal against a tribunal-level procedural order.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the main ground for declaring the Court of Cassation and Justice incompetent to hear the appeal against a decision issued by a Tribunal.
Applied via analogy to determine that the hierarchically superior court (Court of Appeal Alba Iulia) is the competent instance to solve the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 01 martie 2018
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 642/A/04.07.2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. x/2016 a fost respins ca nefondat apelul civil declarat de către contestatorul A., împotriva sentinţei civile nr. 2886/27.10.2016 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara.
Împotriva acestei decizii a formulat la data de 04.10.2017 şi la data de 27.10.2017, cerere de îndreptare a erorii materiale, contestatorul A., arătând că la fila x a deciziei instanţa de apel "în mod greşit a reţinut că creanţa expirată este de 5000 ron în loc de 450 ron".
Prin încheierea de şedinţă din 05 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost respinsă ca nefondată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către contestatorul A., împotriva deciziei civile nr. 642/A/04.07.2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, judeţul Hunedoara în dosarul civil nr. x/2016
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatorul A., înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara la 08 ianuarie 2018.
Prin adresa emisă la 16 ianuarie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I Civilă a înaintat dosarul privind recursul formulat de A., împotriva încheierii de şedinţă din 05 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, spre competentă soluţionare către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La 19 ianuarie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă dosarul nr. x/2017 având ca obiect recursul declarat de recurentul A., împotriva încheierii de şedinţă din 05 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
La termenul de judecată de la 01 martie 2018, Înalta Curte a luat în examinare excepţia necompetenţei materiale a instanţei, raportat la dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ. şi a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 446, prin raportare la dispoziţiile art. 97, coroborat cu art. 483 C. proc. civ.
Încheierea prin care s-a respins cererea de îndreptare a erorilor materiale a fost pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ., în conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"I. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile ".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. În acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor.
Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."
Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.
În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".
După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.
În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva încheierii pronunţate de către Tribunalul Hunedoara privind îndreptarea erorii materiale revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul-contestator A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA - DIRECŢIA IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE împotriva încheierii din 05 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.