High Court lacks jurisdiction over insurance reimbursement appeals against Tribunal decisions; competence belongs to Court of Appeal despite constitutional value threshold ruling
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant-insurer's appeal for lack of material jurisdiction, ordering that the case be remanded to the Bucharest Court of Appeal for determination. The dispute concerned a civil action by a plaintiff insurance company against a broker for reimbursement of compensation paid to an insured under a CASCO policy, where the lower court had granted the claim and the appellate court had previously annulled the defendant's appeal for lack of stamping, prompting the defendant to file a further appeal with the High Court. Relying on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the High Court's jurisdiction is limited to appeals against decisions of appellate courts or specifically designated matters by law, and rejected the argument that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which struck down the value threshold for access to appeal, automatically vested jurisdiction in the High Court for all monetary disputes. Consequently, as the appeal was directed against a tribunal's decision, the higher instance court with proper jurisdiction was the Bucharest Court of Appeal, not the High Court, resulting in the declination of the High Court's competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; High Court lacks jurisdiction over insurance reimbursement appeals against Tribunal decisions; competence belongs to Court of Appeal despite constitutional value threshold ruling: The dispute concerned a civil action by a plaintiff insurance company against a broker for reimbursement of compensation paid to an insured under a CASCO policy, where the lower court had granted the claim and the appellate court had previously annulled the defendant's appeal for lack of stamping, prompting the defendant to file a further appeal with the High Court. Relying on Article 97(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the High Court's jurisdiction is limited to appeals against decisions of appellate courts or specifically designated matters by law, and rejected the argument that the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which struck down the value threshold for access to appeal, automatically vested jurisdiction in the High Court for all monetary disputes. Consequently, as the appeal was directed against a tribunal's decision, the higher instance court with proper jurisdiction was the Bucharest Court of Appeal, not the High Court, resulting in the declination of the High Court's competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the reasoning immediately preceding the dispositive to establish the binding nature of the declination of competence, serving as the procedural basis for the final order.
Full text
Şedinţa publică din data de 01 martie 2018
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 29.07.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 13.879,21 RON în temeiul art. 6.3. din Contractul de brokeraj nr. x/20.09.2013, reprezentând suma plătită cu titlu de despăgubire de reclamantă către asiguratul C., în temeiul Contractului de asigurare facultativă CASCO seria x nr. x din data de 05.06.2014, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculată de la data de 28.11.2014, dată la care a achitat suma reprezentând despăgubire şi până la data plăţii efective a debitului, la data introducerii acţiunii aceasta fiind în cuantum de 2.289,05 RON, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 303 din 13 ianuarie 2016 a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.879,21 RON reprezentând debit principal, a sumei de 2.289,05 RON reprezentând dobânda legală calculată la suma reprezentând debit principal pentru perioada 28.11.2014 şi până la introducerea acţiunii, precum şi în continuare până la data plăţii efective.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 964 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).
La data de 29.03.2017, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apelul declarat de către apelanta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 303/13.01.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata A. S.A..
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 3745 din 18 octombrie 2017 a admis excepţia şi a anulat apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 303/13.01.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata A. S.A. ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.
Prin adresa emisă la 29 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 3745 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 29 ianuarie 2018.
La termenul de judecată din 01 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).
Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către Înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care Înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.
În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.
În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).
Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.
Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Bucureşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Bucureşti.
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 3745 din 18 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.