Competence for cassation in civil cases involving sums under 200,000 RON after the unconstitutionality of the 1,000,000 RON threshold

Asupra recursului de faţă;

A. Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. x/2015 la data de 12.02.2015, reclamantul Consiliul Local al Sectorului 4 - prin Primarul Sectorului 4, a chemat în judecată pe pârâtele A. şi B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei A. la plata sumei totale de 4.949,55 RON, compusă din suma de 4.653,13 RON, reprezentând cheltuieli de întreţinere pentru perioada februarie 2013 - decembrie 2014 şi suma de 296,42 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate la data de 05.02.2014, precum şi să se dispună evacuarea pârâtelor A. şi B. din imobilul situat în Bucureşti.

B. Hotărârea primei instanţe.

2. Prin Sentinţa civilă nr. 284 din 26.02.2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a obligat pe pârâta A. să plătească reclamantei suma de 2.453,37 RON, reprezentând cheltuieli de întreţinere restante pentru perioada martie 2014 - martie 2015 şi suma de 74,04 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 26.05.2015, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei B. la plata cheltuielilor de întreţinere şi a penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bucureşti, ca neîntemeiat, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

3. Împotriva acestei hotărâri, pârâtele au formulat apel, criticând sentinţa pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin apel s-a criticat cuantumul sumei la care apelantele au fost obligate, apelantele afirmând că pentru stabilirea cu certitudine a acestuia era necesară efectuarea unei expertize judiciar contabile.

D. Hotărârea instanţei de apel.

4. Prin Decizia civilă nr. 286 din 26 ianuarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca lipsit de interes, apelul declarat de apelanta-pârâtă B., cu domiciliul în Bucureşti, şi cu domiciliul ales în Bucureşti.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A., cu domiciliul în Bucureşti, şi cu domiciliul ales în Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 2.184 din 26.02.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, cu sediul în Bucureşti.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

5. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

F. Hotărârea instanţei de recurs.

6. Prin Decizia civilă nr. 474/R din 4 octombrie 2017, această din urmă instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Pentru a se pronunţa astfel, această din urmă instanţă a invocat dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., concluzionând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa de recurs de drept comun, curtea de apel fiind instanţă specială în privinţa căii de atac de recurs.

G. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

8. Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti.

9. După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, a fost declarată ca neconstituţională sintagma "precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

10. Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

11. Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii şi referirile la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

12. Rezultă că sintagma declarată neconstituţională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică cele care pornesc în primă instanţă de la tribunale.

13. De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din parag. 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale. Conţinutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea reţine că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie".

14. Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituţională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puţin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi că doar anumite recursuri ajung să fie soluţionate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

15. Potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

16. În ce priveşte criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluţionate de către judecătorii, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, aceasta însemnând că, în ce priveşte criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalelor.

17. Coroborând aceste dispoziţii legale cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât şi în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depăşesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

18. În altă ordine de idei, se poate reţine că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, respectiv parag. 26, 27, 28, 30 şi 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului şi hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competenţa de soluţionare a recursurilor revine instanţelor imediat superioare, respectiv curţilor de apel.

19. Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1 şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

20. Nu se poate reţine susţinerea Curţii de Apel Bucureşti, relativ la faptul că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

21. Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

22. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

23. Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

24. Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

25. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta - pârâtă A. împotriva Deciziei civile nr. 286 din 26 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2018.

GGC - ED