Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 618/2018 AI generated

Jurisdiction for appeal declined and case transferred to Court of Appeal as hierarchically superior court.

Case Number Decizia nr. 618/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted its own exception of material incompetence and declined jurisdiction over the defendant's appeal against a Court of Appeal decision to the Timișoara Court of Appeal, which is the hierarchically superior court to the tribunal that issued the appealed ruling. The underlying dispute involved a partial award of damages for car repair costs and litigation expenses; the defendant appealed the appellate decision that had reduced the first-instance award. The High Court held that under Article 97(1) of the Civil Procedure Code it only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly provided by law, and that the Constitutional Court’s Decision No. 369/2017 did not alter this jurisdictional rule, as it only addressed access to an appeal (recurs) generally, not access to the High Court specifically. Therefore, for appeals against tribunal decisions in cases with claims under RON 200,000, jurisdiction lies with the respective court of appeal, and the High Court's ruling declining jurisdiction is binding on the receiving court.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdiction for appeal declined and case transferred to Court of Appeal as hierarchically superior court: Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction repair costs civil dispute preliminary ruling procedure standing to appeal partial decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 429/08.03.2017, Judecătoria Reşiţa, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.470,37 RON, cu titlu de pretenţii, reprezentând contravaloare reparaţii autoturism, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.478,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru parţială conform pretenţiilor admise şi onorariu de avocat, şi a respins în rest acţiunea civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelantul-pârât S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii introductive cu obligarea intimatei reclamante a plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28.06.2017, cauza a fost repartizată aleatoriu la secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, pe completul de judecată C8A-0, complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii.

Prin încheierea civilă nr. 91, pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 24.07.2017, secţia a II-a civilă a Tribunalului Caraş-Severin a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului C8-A-0 din cadrul secţiei a II-a Civilă a Tribunalului Caraş-Severin şi a declinat competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei I Civilă, completele specializate în soluţionarea cauzelor civile.

La data de 26.07.2017, dosarul a fost repartizat aleatoriu completului C2A-0, specializat în soluţionarea cauzelor civile, fiind înregistrat sub nr. x/2015*.

Prin încheierea nr. 143 din data de 11.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale funcţionale a secţiei I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin, s-a dispus trimiterea dosarului spre soluţionare secţiei a II-a civilă a Tribunalului Caraş-Severin, de contencios administrativ şi fiscal - complet specializat în soluţionarea litigiilor între profesionişti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între secţia I Civilă Tribunalului Caraş-Severin şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin, s-a dispus suspendarea judecarea cauzei din oficiu şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Timişoara, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 178/06.10.2017, a stabilit competenţa de soluţionare a apelului în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin.

Dosarul a fost reînregistrat la data de 19.10.2017, sub nr. x/2015, pe secţia a II-a civilă a Tribunalului Caraş-Severin, la completul C8-A-0.

Tribunalul Caraş Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia civilă nr. 1051/A din 20 noiembrie 2017 a admis apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.R.L., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 429/08.03.2017, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2015.

A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 429/08.03.2017 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/2015.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.277,07 RON reprezentând contravaloare reparaţii auto.

A obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în primă instanţă în sumă de 704 RON din care 304 RON taxa judiciară de timbru şi 400 RON onorariu avocat.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei civile nr. 429/08.03.2017.

A obligat intimata reclamantă A. S.R.L. să plătească apelantei pârâte B. S.R.L. cheltuieli de judecată în apel în sumă de 750 RON din care 150 RON taxa judiciară de timbru şi 600 RON onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. B. S.R.L..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 15 ianuarie 2018.

Dosarul a fost înaintat de către Tribunalul Caraş-Severin spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa emisă la 29 ianuarie 2018.

La termenul din 1 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Timişoara, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Caraş Severin.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Caraş-Severin revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1051/A din 20 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.