Jurisdiction declined and case referred to Suceava Court of Appeal in consumer challenge to bank credit clauses.

Şedinţa publică din data de 01 martie 2018

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9688 din data de 21.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Botoşani a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A şi S.C D. S.R.L.

A constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la pct. 5 alin. (2) teza II din condiţiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007, care prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C.., la care se adaugă 1,50 p.p. şi art. 9 lit. b) referitor la comisionul de administrare în cuantum de 15,10 euro lunar, din condiţiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007, precum şi al clauzelor contractuale de la pct. 2.10.a, pct. 2.11.a şi pct. 3.9 din condiţiile generale ale contractului de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007.

Totodată a constatat nulitatea absolută a acestor clauze.

A dispus înlăturarea din contractul de credit bancar nr. 818 din 10.09.2007 a clauzelor constatate abuzive.

A obligat C.. S.A. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este în cuantum de 7,4 % pe an şi este fixă.

A obligat pârâta C.. S.A. să restituie reclamanţilor suma de 6.350,66 euro cu titlu de dobândă calculată în plus, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective.

A obligat pârâta să restituie reclamanţilor suma de 392,60 Euro reprezentând comision de administrare, echivalentul în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii efective.

A obligat C.. S.A. la emiterea unui nou grafic de rambursare. A obligat reclamanţii la plata către stat a sumei de 1000 RON reprezentând onorariu provizoriu de care au fost scutiţi prin încheierea civilă din 15.12.2015 având ca obiect ajutor public judiciar şi la plata către stat a sumei de 850 RON cu reprezentând diderenţă onorariu expert de care au fost scutiţi reclamanţii prin Încheirea civilă din 18.10.2016 având ca obiect reexaminare ajutor public judiciar.

A obligat pârâtele la plata către reclamanţi a sumei de 4.300 RON cheltuieli de judecată.

A respins cererea pârâtei de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel S.C. D., calea de atac fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.03.2017, prin care a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei apelate.

Împotriva acestei sentinţa a mai formulat apel şi C. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 466 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea apelului în sensul schimbării încheierilor prin care au fost respinse excepţiile invocate prin întâmpinare, respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1002A din 06 octombrie 2017 a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentare invocate de intimaţi.

A admis apelurile declarate de către apelantele-pârâte D. S.R.L. şi C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 9688 din data de 21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Botoşani în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B..

A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că:

- a înlăturat dispoziţiile de obligare a C. să modifice clauzele de la punctul 5 din contractul de credit în sensul în care, dobânda contractuală este în cuantum de 7,4 % pe an şi este fixă;

- a schimbat dispoziţiile privind obligarea C. la plata diferenţei de dobândă calculată în plus, în sensul că obligă C. la plata sumei de 750 (euro), echivalentul în lei….

- a înlăturat din sentinţă dispoziţiile privind constatarea caracterului abuziv a comisionului de administrare şi obligarea la restituirea acestuia;

- a înlăturat obligarea C. de emitere a unui nou grafic de rambursare.

A obligat intimaţii la plata către fiecare apelantă a câte 274 RON reprezentând cota de 1/3 din taxa judiciară de timbru.

A păstrat restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenţii-reclamanţi B. şi A..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 02 februarie 2018.

Dosarul a fost înaintat de către Tribunalul Botoşani spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa emisă la 30 ianuarie 2018.

La termenul din 1 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenţii cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).

Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.

In viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

In absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).

Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.

Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Suceava, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Botoşani.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. în contradictoriu cu intimatele-pârâte D. şi C. S.A. împotriva deciziei nr. 1002 A din 06 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.