Appeal over pharmaceutical sale contract transferred to Craiova Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined the case to the Craiova Court of Appeal, which is the competent court to hear the appeal filed by the claimant against the decision of the Court of Argeș. The claimant had sued the defendant for delivery of pharmaceutical products or repayment of an overpaid amount under a sale-purchase contract; the first instance had partly granted the claim, but the appellate court reversed and dismissed it, prompting the claimant's appeal on points of law. The High Court held that, under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only has jurisdiction over appeals against decisions of courts of appeal, not over appeals against decisions of tribunals; the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which declared the monetary threshold for the right to appeal unconstitutional, does not mean that all such appeals must be heard by the High Court, and jurisdiction must be determined by the competent court under the applicable procedural rules. Therefore, the appeal was transferred to the Craiova Court of Appeal, as the higher court relative to the court that issued the appealed decision, pursuant to Articles 132 and 494 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 1516 C. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 27 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Appeal over pharmaceutical sale contract transferred to Craiova Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: The claimant had sued the defendant for delivery of pharmaceutical products or repayment of an overpaid amount under a sale-purchase contract; the first instance had partly granted the claim, but the appellate court reversed and dismissed it, prompting the claimant's appeal on points of law. The High Court held that, under Article 97(1) of the Civil Procedure Code, it only has jurisdiction over appeals against decisions of courts of appeal, not over appeals against decisions of tribunals; the Constitutional Court's Decision No. 369/2017, which declared the monetary threshold for the right to appeal unconstitutional, does not mean that all such appeals must be heard by the High Court, and jurisdiction must be determined by the competent court under the applicable procedural rules. Therefore, the appeal was transferred to the Craiova Court of Appeal, as the higher court relative to the court that issued the appealed decision, pursuant to Articles 132 and 494 of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for ruling that the High Court lacks material jurisdiction, as it only hears appeals against decisions of courts of appeal, so the case is declined.
Procedural basis invoked to raise and examine the exception of lack of material competence.
Stipulates that the declination decision of the High Court is binding on the court to which the case is sent.
Full text
Şedinţa publică din data de 01 martie 2018
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 05.04.2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. in contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei obligarea paratei să livreze întreaga cantitate de produse farmaceutice, in valoare de 55.921 RON pentru a complini suma de 300.000 RON stabilita prin contractul de vânzare - cumpărare pentru fondul de marfa achizitionat, iar in situatia in care se afla in imposibilitate de a indeplini aceasta obligatie contractuala, sa fie obligate la restituirea sumei de 55921 RON incasata in plus, cu cheltuieli de judecata.
În drept, a invocat art. 1350, art. 1516 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 639/25.01.2016, Judecătoria Piteşti a admis acţiunea precizată şi a fost obligată pârâta să livreze reclamantei produse farmaceutice în valoare de 21.321,41 RON la preţul de intrare în contabilitatea sa, în caz contrar să plătească reclamantei suma de 21.321,41 RON
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., criticând-o pentru următoarele motive:
Tribunalul Argeş, secţia Civilă prin decizia civilă nr. 2422/2017 din 11 septembrie 2017 a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 639/25.01.2016, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2013, intimată fiind reclamanta S.C. A. S.R.L.; a schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea ca nefondată; a obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON, efectuate la judecata în primă instanţă, diminuate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia Civilă.
Prin adresa emisă la 26 ianuarie 2018, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a înaintat dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2422/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 ianuarie 2018.
La termenul de judecată din 01 martie 2018, Înalta Curte a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea recursului de faţă, asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., a reţinut următoarele:
Instanţa competentă să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Piteşti.
Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă-, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi. Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Curtea Constituţională, prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, a constatat că, prin impunerea unui prag valoric al cererii pentru accesul la calea de atac a recursului, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în accesul la această cale extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, norma contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 29 din decizie).
Din considerentele deciziei în discuţie nu rezultă că accesul nediscriminatoriu la calea de atac, ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil, ar include imperativ accesul la un recurs soluţionat de către înalta Curte, în sensul că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie ar fi încălcate în măsura în care înalta Curte nu soluţionează recursurile în toate litigiile vizând cereri evaluabile în bani.
În viziunea Curţii Constituţionale, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs în aceste litigii, indiferent de valoarea obiectului cererii, şi nu prin accesul la o anumită instanţă.
În absenţa unor considerente în acest sens, nu se poate deduce din decizia Curţii Constituţionale o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil prin absenţa accesului la recurs la instanţa supremă, cu atât mai mult cu cât, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut în mod constant că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege (a se vedea, de exemplu, o decizie recentă, publicată ulterior Deciziei nr. 369/2017, respectiv Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 635 din 3.08.2017).
Chiar atunci când a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie referitoare la rolul Înaltei Curţi în unificarea jurisprudenţei (paragrafele 30 şi 31 din decizie), Curtea Constituţională a avut în vedere aceeaşi perspectivă a absenţei accesului la calea de atac a recursului, şi nu a accesului la Înalta Curte, ca instanţă de recurs. De altfel, considerentele pe acest aspect vizează exclusiv "cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", ceea ce înseamnă că s-a acceptat premisa că nu toate recursurile intră de plano în competenţa de soluţionare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faţă de obiectul controlului de constituţionalitate, se constată că această premisă a fost acceptată chiar în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Din cele ce preced, se conturează concluzia că pragul valoric a fost considerat de către Curtea Constituţională un impediment pentru asigurarea accesului la recurs, indiferent de instanţa competentă, fără a se reţine o statuare asupra încălcării dreptului la un proces echitabil sau a unui alt drept fundamental prin menţinerea criteriului valoric pentru determinarea competenţei de soluţionare a recursului în litigiile vizând cererile evaluabile în bani, altele decât litigiile după materie, indicate în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Aşadar, în stabilirea competenţei ratione materiae de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, în litigiile vizând cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, nu se impune instanţei de judecată concluzia că această competenţă revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.
Competenţa de soluţionare a acestor recursuri urmează a fi determinată de către instanţa de judecată, ce are atribuţii exclusive în interpretarea şi aplicarea normelor procesuale incidente.
Această chestiune este prioritară faţă de chestiunea admisibilităţii unui asemenea recurs - ce include, după cum s-a arătat, cercetarea aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 C. proc. civ. -, deoarece aceasta din urmă poate fi analizată doar de către instanţa competentă cu soluţionarea recursului.
În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, instanţa competentă de a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Piteşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Tribunalul Argeş.
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Argeş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale şi va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea acestei instanţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă.
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2422/2017 din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.