Competence in lease rent dispute assigned to court of contract execution after negative conflict between courts

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. x/2017, reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAŞI, în contradictoriu cu pârâta INTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ "A.", a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 21.780,41 RON, reprezentând contravaloare chirie facturată conform contractului nr. x/29.04.2015, penalităţi de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor contractuale, contravaloare utilităţi calculate la contractul nr. x/13.08.2015 facturate şi neîncasate, penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termen a facturilor de utilităţi, rezilierea contractului de închiriere nr. x/29.04.2015 şi a contractului de utilităţi nr. x/13.08.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1520 din 16.06.2017 pronunţată de Judecătoria Roman, s-a dispus, din oficiu, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinându-se, în esenţă, că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile au ales competenţa stabilită prin contract, respectiv cererea se va soluţiona la instanţa sediului locatorului, în această materie fiind vorba despre o competenţă absolută, iar locatorul are sediul în Iaşi, str. x, jud. Iaşi, locaţie ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Iaşi.

După declinare, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar, pe rolul Judecătoriei Iaşi, iar prin sentinţa civilă nr. 13084/2017 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 117-121 C. proc. civ., competenţa teritorială fiind de ordine privată.

Deşi în contractul de închiriere nr. x/29.04.2015 părţile au prevăzut o clauză atributivă de competenţă, stabilind jurisdicţia în favoarea instanţei de la sediul locatorului pârât, respectiv Judecătoria Iaşi, această împrejurare nu reprezintă decât o formă de prorogare convenţională de competenţă, în sensul art. 126 C. proc. civ., fără a da posibilitatea judecătorului fondului să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Întrucât dispoziţiile arătate sunt de ordine privată, excepţia poate fi invocată numai de către partea în interesul căruia a fost creată, adică la prima instanţă de către pârât, prin întâmpinare, sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Cum pârâtul din prezenta cauză nu a formulat întâmpinare, instanţa competentă să judece pricina rămâne Judecătoria Roman, astfel cum a decis reclamantul în baza dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Roman competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREŞTI-SUCURSALA REGIONALĂ CF IAŞI a chemat în judecată pârâta INTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ "A.", solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 21.780,41 RON, reprezentând contravaloare chirie facturată conform contractului nr. x/29.04.2015, penalităţi de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor contractuale, contravaloare utilităţi calculate la contractul nr. x/13.08.2015 facturate şi neîncasate, penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termen a facturilor de utilităţi, rezilierea contractului de închiriere nr. x/29.04.2015 şi a contractului de utilităţi nr. x/13.08.2015.

Prin urmare, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune având ca temei răspunderea civilă contractuală, ce nu se încadrează în situaţiile menţionate de art. 117 - art. 121 C. proc. civ., sens în care devin aplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (3) din acelaşi Cod, prin care se statuează că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Conform dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul", dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Întrucât prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, având în vedere şi textele legale anterior evocate, reclamanta avea posibilitatea de a introduce acţiunea la oricare dintre instanţele de la locul executării contractului - Judecătoria Roman (conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) ori de la sediul pârâtului - Judecătoria Iaşi (conform art. 107 C. proc. civ.), aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opţiunea reclamantei CN CF CFR S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAŞI a fost în sensul soluţionării cauzei la Moineşti, prin urmare, la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul executării parţiale a obligaţiilor, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Prin alegerea exprimată de reclamantă la momentul promovării acţiunii coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârât în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Roman a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

De altfel, dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă partea nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Roman trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.

Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, Judecătoria Roman iniţial sesizată neputând invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, invocarea de către instanţă, din oficiu, a excepţiei este contrară manifestării de voinţă a reclamantei, care a optat pentru introducerea acţiunii la o anumită instanţă.

Totodată, este de reţinut că potrivit prevederilor art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei". În această situaţie, nici chiar reclamanta, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii în favoarea unei alte instanţe competente. Instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze pricina.

În altă ordine de idei, potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ.:

"părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă", or, în speţă, este vorba de o competenţă teritorială relativă, astfel că se aplică prevederile art. 130 alin. (4) C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse şi de prevederile art. 131 C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREŞTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAŞI în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2018.