Jurisdiction assigned to District Court for reversal of voluntary enforcement of salary claims under special enforcement rules rather than labor law jurisdiction

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta CN CF CFR S.A. BUCUREŞTI prin Sucursala Regionala CF Iaşi a chemat în judecată pe pârâtul A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la: 1. plata sumei de 1.254,00 RON reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate în calitate de angajator; 2. obligarea la plata dobânzii legale de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant; 3.obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 1942/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2014, instanţa a obligat societatea la plata actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, a diferenţei dintre drepturile salariale efectiv încasate, iar în baza acestei sentinţe executorii de drept, şi ca urmare a solicitării scrise a Uniunii Sindicală Teritorială "B." Iaşi, în numele şi pentru reclamantul A., societatea a încheiat convenţia de eşalonare la plată nr. x/02.02.2015 şi a achitat către pârât suma de 2.170,00 RON (tranşa I conform convenţiei).

A mai arătat că, prin decizia civilă nr. 929/2015 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa a modificat sentinţa Tribunalului Iaşi, în sensul respingerii capetelor de cerere, formulate de Uniunea Sindicală "B." Iaşi, în numele şi pentru A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. CN CF CFR S.A. şi S.C. CN CF CFR S.A. prin Sucursala CF Iaşi, referitoare la obligarea la plata, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, a diferenţei de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2011-18.04.2013.

Astfel, în urma acestei decizii, prin care s-a admis apelul formulat de către societate, suma pe care dl. A. era îndreptăţit să o primească s-a diminuat, rezultând astfel o diferenţă de 1.254,00 RON achitaţi în plus de către societate.

A susţinut că, în cazul de faţă, sumele primite în plus primite în baza sentinţei civile nr. 1942/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi sunt nedatorate, întrucât cuantumul acestora a fost modificat prin decizia civilă nr. 929/2015 a Curţii de Apel Iaşi, devenind astfel sume încasate necuvenit.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 256 alin. (1), art. 269 Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1218 din 19 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 5921 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa materială către Judecătoria Paşcani, apreciind că această instanţă este competentă să judece cauza prin raportare la dispoziţiile art. 651 alin. C. proc. civ., ca instanţă de executare de la domiciliul debitorului persoană fizică (pârâtul din prezenta cauză), întrucât a apreciat că acţiunea reclamantei este de fapt o întoarcere a executării, fiind incidente dispoziţiile art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) şi art. 622 C. proc. civ., chiar dacă în speţă este vorba de o executare benevolă şi nu de una silită.

Învestită prin declinare, Judecătoria Paşcani a reţinut faptul că reclamanta a executat benevol hotărârea Tribunalului Iaşi, sentinţa civilă nr. 1924/11.03.2014, (ce a soluţionat un conflict de muncă), sentinţă ce a fost modificată în calea de atac, cu consecinţa modificării sumelor datorate angajatului.

Judecătoria Paşcani a apreciat că, faţă de executarea benevolă a sentinţei primei instanţei, nu se poate extinde competenţa de soluţionare a cauzei către judecătorie, întrucât dispoziţiile art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) C. proc. civ. sunt texte speciale ce se aplică numai în cazul executării silite, ceea ce nu este cazul în speţă.

Aşa fiind s-a reţinut că prezentul litigiu şi-a păstrat caracterul de litigiu de muncă în înţelesul art. 1 lit. p) din Legea 62/2011, iar competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii aparţine tribunalului, potrivit art. 208 din aceeaşi lege.

În acest context devin incidente dispoziţiile art. 256 alin. (1) Codul muncii (salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie), text pe care şi-a întemeiat de altfel acţiunea şi reclamanta, care are la îndemână un mijloc procedural cu caracter special, ce dă posibilitatea angajatorului de a recupera sumele de bani încasate de salariat în mod necuvenit.

Textul are caracter de normă specială, aplicabilă prioritar în raport cu orice alte dispoziţii, atunci când este vorba despre raporturi de muncă.

Prin urmare, Judecătoria Paşcani a apreciat că nu este competentă material să judece prezenta cauză.

Cu privire la tribunalul competent teritorial să judece cauza, judecătoria a considerat că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze cauza, fiind instanţa competentă în a cărei circumscripţie se află sediul reclamantei, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, precum şi faptul că sediul reclamantei este în Municipiul Bucureşti.

Aşa fiind, prin sentinţa civilă nr. 2255/2017 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Paşcani, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Paşcani competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, conflictul negativ de competenţă a fost determinat ca urmare a calificărilor diferite date de către instanţe naturii pretenţiilor deduse judecăţii.

Calificarea unor litigii, a obiectului judecăţii întâmpină uneori serioase dificultăţi, însă instanţele trebuie să se orienteze după natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.

În speţă, se reţine că obiectul acţiunii este reprezentat de cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtului la: 1. plata sumei de 1.254,00 RON reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate în calitate de angajator; 2. obligarea la plata dobânzii legale de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant; 3. obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

Este de necontestat că prin capătul nr. 1 al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat restituirea unei sume despre care se menţionează că a fost achitată în baza sentinţei civile nr. 1942/2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă care ulterior a modificată prin decizia civilă nr. 929/2015 a Curţii de Apel Iaşi, fără să fi fost restabilită situaţia anterioară, de unde rezultă că instanţa a fost învestită să soluţioneze o acţiune având ca obiect întoarcerea executării.

Este ştiut că procedura de întoarcere a executării silită este specifică fazei de executare silită, iar dispoziţiile referitoare la executarea silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la reglementarea de drept comun, aşa încât competenţa de soluţionare a unei cereri privind executarea silită va fi stabilită în raport cu dispoziţiile legale aplicabile acestei faze procesuale.

În plus, în condiţiile în care, dispoziţiile art. 622 C. proc. civ. reglementează, ca modalităţi de punere în executare a obligaţiilor stabilite prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu, executarea de bunăvoie şi executarea silită, înseamnă că, pe cale de consecinţă, şi dispoziţiile referitoare la întoarcerea executării se aplică inclusiv în situaţia executării de bună voie a obligaţilor stabilite printr-un titlu executoriu.

Prin urmare, pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a prezentului litigiu prezintă relevanţă dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., 724 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.

Conform art. 724 alin. (3) din C. proc. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare. Judecata se va face de urgenţă şi cu precădere, hotărârea fiind supusă numai apelului.

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că determinant este sediul debitorului, iar în cauză calitatea de debitor o are A., care are domiciliul în sat/com. Ruginoasa, în raza teritorială a Judecătoriei Paşcani, aceasta fiind, faţă de prevederile art. 651 C. proc. civ., instanţa competentă cu soluţionarea prezentului litigiu având ca obiect întoarcerea executării.

În raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Paşcani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2018.