Competence of Court of Appeal versus Supreme Court for appeals against definitive tribunal decisions in execution proceedings under Romanian Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29.12.2016 pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016 s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatoarea POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA în contradictoriu cu intimata A.; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită invocată de contestatoare prin contestaţia la executare; s-a constatat prescris dreptul creditorului de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 1607/FCA/16.05.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brăila; s-a anulat executarea silită, încheierea nr. 1344 din data de 09.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brăila prin care a fost încuviinţată executarea silită şi toate actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 212/TG/2015 al B.E.J. B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 499/24.05.2017, Tribunalul Brăila a admis apelul formulat de apelantul A. împotriva încheierii civile pronunţată la data de 29.12.2016 de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Poliţia Locală Brăila, a anulat încheierea apelată şi în rejudecare a respins ca nefondată contestaţia la executare.

Împotriva deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 a Tribunalului Brăila a declarat recurs reclamanta Poliţia Locală Brăila.

La termenul din data de 18 octombrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea recursului.

Prin decizia civilă nr. 150/R din 18 octombrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a apreciat ca fiind fondată excepţia invocată şi, în consecinţă, a declinat declinat competenţa de soluţionare a recursului promovat de Poliţia Locală Brăila împotriva deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că, potrivit cu art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea în condiţiile legii a conformităţii hotărârii atacate cu reguli de drept aplicabile. Alin. 4 din acelaşi text de lege menţionează expres că în cazurile anume prevăzute de lege recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Sub acest din urmă aspect, referitor la soluţionarea recursului de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, Curtea a înţeles să sublinieze că, potrivit art. 96 alin. (3) C. proc. civ., curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor tribunalelor doar în cazurile prevăzute de lege, cum ar fi cele prevăzute de art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ.

Faţă de normele de competenţă invocate, Curtea a considerat că interpretarea şi aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce priveşte calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluţionat doar cu privire la legalitatea hotărârii recurate şi doar de către instanţa supremă de casaţie.

Ca argument suplimentar, în sprijinul hotărârii de declinare, s-au evocat considerentele deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale (ulterioară deciziei definitive a Tribunalului Brăila, pronunţată cu privire la contestaţia la executare promovată de debitoarea Poliţia Locală Brăila), şi anume paragraful 26 din decizie, potrivit căruia "în viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege (art. 414, art. 421, art. 437 şi art. 440 C. proc. civ.) examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia, ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie".

Recursul a fost înregistrat la data de 27 noiembrie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În şedinţa publică din 28 februarie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi a reţinut cauza în pronunţare sub acest aspect.

Analizând cu prioritate excepţia invocată din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite cu următoarele considerente:

Cu întâietate, sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut incidenţa prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanţa supremă judecă recursurile declarate împotriva curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispoziţiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunţate în condiţiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabileşte că secţia I Civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

Din perspectiva art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20/07/2017) s-a reţinut că,,(...) dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, rap. la cele ale art. 29 alin. (5), teza II din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".

Prin aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale s-a mai reţinut la paragraful nr. 21 că, în accepţiunea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înţeles drept o cale extraordinară de atac în condiţiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Astfel fiind, Curtea Constituţională a reţinut că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs apare ca un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Din prevederile legale anterioare şi din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017 se desprinde faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile pe care legiuitorul le-a conceput, în înţelesul de cale extraordinară de atac sau de remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală.

Cu alte cuvinte, în soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ţine seama de existenţa normativă a recursului şi de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac.

În speţa supusă examinării, Curtea de Apel Galaţi a reţinut caracterul definitiv al deciziei civile nr. 499 din 24.05.2017 a Tribunalului Brăila şi a apreciat că împotriva acesteia nu poate fi exercitat recursul la Curte, în condiţiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, a considerat că prevederile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. permit în schimb Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii definitive a tribunalului.

Contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ., enunţate mai sus.

În ceea ce priveşte paragraful nr. 26 din decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017, pe care îl invocă Curtea pentru a a-şi argumenta soluţia de declinare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta nu este în sensul celor enunţate în cuprinsul deciziei de declinare. Prin amintitul paragraf, Curtea Constituţională a specificat în contextul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - aşadar în contextul criticilor privind inegalitatea de tratament a celor interesaţi să utilizeze calea extraordinară de atac a recursului, instituită de legiuitor, în situaţia cererilor evaluabile în bani, atunci când hotărârile sunt pronunţate în primă instanţă de tribunale - că in viziunea actualului C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună atenţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţiile prevăzute de lege, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Astfel, competenţa de soluţionare a recursului aparţine, cu excepţiile prevăzute de lege, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rolul acesteia ca instanţă de casaţie, este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, rol consacrat prin art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Prin paragraful nr. 27 din aceeaşi decizie se arată că prin pragul valoric impus de dispoziţiile de lege criticate, legiuitorul recunoaşte explicit, că numai o parte a cererilor evaluabile în bani, şi anume cele peste 1.000.000 RON, pot să beneficieze de controlul de legalitate, celelalte fiind excluse de la această garanţie procedurală. Criteriul folosit de legiuitor pentru accesul la calea de atac a recursului - pragul valoric de peste 1.000.000 RON - conduce la clasificarea cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante, ca valoare în bani, şi mai puţin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială şi nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa. (. . . . . . . . . .) Or, Curtea constituţională observă că singura justificare pentru stabilirea de către legiuitor a unui prag valoric pentru accesul la recurs a fost decongestionarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceste considerente ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 vin să întărească cele precizate anterior, şi anume, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în virtutea rolului său, trebuie să examineze conformitatea hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, în situaţia exercitării recursului conceput de legiuitor a se promova la instanţa supremă. În cazul de faţă însă, hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare poate fi atacată numai cu apel, potrivit cu art. 718 C. proc. civ., fapt pentru care, soluţia de declinare adoptată de Curtea de Apel Galaţi (în calitatea sa de instanţă ierarhic superioară tribunalului care a pronunţat decizia definitivă) apare ca nelegală.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere şi prevederile legale invocate, Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială şi va trimite cauza spre soluţionare Curţii de Apel Galaţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-contestatoare POLIŢIA LOCALĂ BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 499 din 24 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2018.