Land concession rescission upheld; appeal annulled as inadmissible for challenging factual findings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) annulled the appeal (recurs) filed by the respondent-company against the appellate decision (Civil Decision No. 315/Ap of 20 February 2017 of the Brașov Court of Appeal, Civil Section), which had denied the request for reinstatement of the appeal deadline and declared the appeal null as out of time; it also rejected the petitioner’s exception of inadmissibility of the appeal. The underlying dispute concerned the legal rescission of a 30-year agricultural land concession contract (with annual royalty exceeding 1,000,000 RON) and the ordered surrender of the land, in a case involving a territorial administrative unit’s action seeking recognition of automatic termination and the concessionaire’s release of the plots. The Court held that the appeal was inadmissible on the merits because the appellant’s grounds—alleging that the appellate court wrongly assessed the lack of valid justification for late appeal due to counsel’s failure, and that the decision lacked reasoning—were mere challenges to factual findings (netemeinicie) and did not fall within the exhaustive cassation grounds under Article 488(1) of the Civil Procedure Code; formal invocation of Articles 84, 87, 186 and provisions of the lawyers’ statute without demonstrating a specific legal error did not suffice, and no public-order grounds could be raised ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 C. proc. civ, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 209 C. proc. civ, art. 57 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 54/2006, art. 84 C. proc. civ, art. 87 C. proc. civ; Land concession rescission upheld; appeal annulled as inadmissible for challenging factual findings: 315/Ap of 20 February 2017 of the Brașov Court of Appeal, Civil Section), which had denied the request for reinstatement of the appeal deadline and declared the appeal null as out of time; it also rejected the petitioner’s exception of inadmissibility of the appeal. The underlying dispute concerned the legal rescission of a 30-year agricultural land concession contract (with annual royalty exceeding 1,000,000 RON) and the ordered surrender of the land, in a case involving a territorial administrative unit’s action seeking recognition of automatic termination and the concessionaire’s release of the plots. The Court held that the appeal was inadmissible on the merits because the appellant’s grounds—alleging that the appellate court wrongly assessed the lack of valid justification for late appeal due to counsel’s failure, and that the decision lacked reasoning—were mere challenges to factual findings (netemeinicie) and did not fall within the exhaustive cassation grounds under Article 488(1) of the Civil Procedure Code; formal invocation of Articles 84, 87, 186 and provisions of the lawyers’ statute without demonstrating a specific legal error did not suffice, and no public-order grounds could be raised ex officio.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to annul the appeal in the simplified admissibility procedure.
Applied because the grounds invoked did not fall within the cassation grounds, leading to the annulment of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 februarie 2018
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 25 octombrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL IALOMIŢA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat:
1. să se constate că a intervenit rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, începând cu 1 iulie 2013;
2. să fie obligată pârâta la eliberarea terenului în suprafaţă de 1.459,16 ha, situat în extravilanul comunei Gura Ialomiţei şi a terenului în suprafaţă de 233,33 ha, situat în extravilanul comunei Giurgeni.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ.
Prin cererea reconvenţională înregistrată la 17 decembrie 2013, pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat:
1. să se dispună rezilierea contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către reclamantă a obligaţiilor contractuale;
2. să se dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 2.064.331,2 RON, cu titlu de daune-interese compensatorii, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale de către reclamantă.
În drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 200 alin. (3), art. 205 şi art. 209 C. proc. civ. şi art. 57 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 54/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 2822 din 10 martie 2014, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 21 martie 2014, sub nr. x/2014.
Prin încheierea din 18 iunie 2014, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea la judecata primului capăt de cerere din acţiunea reconvenţională.
Prin sentinţa civilă nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL IALOMIŢA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a constatat că a intervenit rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, începând cu 1 iulie 2013 şi a obligat pârâta la eliberarea terenului în suprafaţă de 1459,16 ha, situat în extravilanul comunei Gura Ialomiţei - sola 16, înscris în C.F. nr. x şi a terenului în suprafaţă de 233,33 ha, situat în extravilanul comunei Giurgeni - sola 10, înscris în C.F. nr. x, aflate în proprietatea reclamantei; a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL IALOMIŢA, care a fost înregistrată sub nr. x/2014.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat repunerea în termenul de apel, admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale.
Prin încheierea din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei Civile a Curţii de Apel Braşov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei Civile a Curţii de Apel Braşov la 20 februarie 2017, sub nr. x/2014*.
În şedinţa din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a disjuns cererea de repunere în termenul de apel şi apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul disjuns fiind înregistrat sub nr. x/2017.
Prin decizia civilă nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea formulată de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. privind repunerea în termenul de apel; s-a constatat nulitatea apelului declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 669/C din 5 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat în esenţă că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.
După prezentarea unor aspecte care vizează istoricul litigiului dintre părţi, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre întemeiată pe motive străine de natura pricinii, întrucât s-a raportat la o greşită apreciere a situaţiei de fapt.
S-a arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că executarea defectuoasă şi neexecutarea mandatului de către avocatul angajat să o reprezinte nu pot constitui motive pentru repunerea în termen.
Mai mult decât atât, instanţa de apel nu a adus niciun fel de argument în susţinerea opiniei sale că neexercitarea caii de atac de către avocat nu poate constitui un motiv pentru repunerea în termen.
În continuare, recurenta-pârâtă a relatat modul în care a decurs corespondenţa cu avocaţii angajaţi să o reprezinte în prezentul litigiu.
După evocarea dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ., autoarea cererii de recurs a arătat că nu putea efectua actele de procedură referitoare la calea de atac direct prin reprezentantul legal, ci trebuia să angajeze un avocat sau consilier juridic.
Totodată, au fost evocate dispoziţiile art. 2, art. 6 şi art. 7 din Statutul profesiei de avocat şi pe cele ale art. 87 C. proc. civ., susţinând că avocatul este cel care are îndatorirea de a promova calea de atac împotriva unei hotărâri nelegale şi nefavorabile pentru clientul său.
De asemenea, recurenta-pârâta a menţionat faptele care îi sunt imputabile avocatului cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică în vederea reprezentării intereselor sale, începând cu data de 12 mai 2014.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că nu a putut declara calea de atac în termenul prevăzut de lege, întrucât avocaţii cu care a colaborat au acţionat contrar intereselor sale legitime, luând cunoştinţă de cuprinsul hotărârii abia la 15 septembrie 2016, cu ocazia fotocopierii înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.
În partea finală a cererii de recurs, s-a învederat că întârzierea depunerii cererii de apel s-a datorat unor motive temeinic justificate în sensul dispoziţiilor art. 186 C. proc. civ.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL IALOMIŢA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.
În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a recursului.
Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că excepţia este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acesteia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii",
Totodată, conform art. 101 alin. (2) din acelaşi act normativ, "aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".
Prin raportare la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă de instanţă are ca obiect constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune nr. x/25.11.2009, începând cu 1 iulie 2013.
Conform art. 4 din contractul de concesiune nr. x/25.11.2009, valoarea redevenţei anuale este de 1.446.993,45 RON, contractul fiind încheiat pe o durată de 30 de ani.
Dat fiind că valoarea anterior menţionată depăşeşte pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia civilă nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Faptul că dispozitivul deciziei atacate cuprinde menţiunea "definitivă" nu poate conduce la suprimarea dreptului la recurs, întrucât conform art. 457 alin. (2) C. proc. civ., "menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".
Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.
Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu anularea recursului.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formal invocat, deoarece prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi subsumate acestui motiv de casare.
Astfel, simpla susţinere în sensul că decizia din apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină denotă nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată în apel, însă nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi analizată în calea extraordinară de atac a recursului.
De asemenea, critica prin care s-a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre întemeiată pe motive străine de natura pricinii, întrucât s-a raportat la o greşită apreciere a situaţiei de fapt antamează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel încât nu poate fi subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt dispoziţiile drept material încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.
Astfel, simpla evocare a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat care reglementează obligaţii specifice acestei profesii nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Criticile prin care s-a arătat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că executarea defectuoasă şi neexecutarea mandatului de către avocatul angajat să o reprezinte nu pot constitui motive pentru repunerea în termen vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cadrului procesual al recursului.
Având în vedere că art. 186 alin. (1) C. proc. civ. cuprinde sintagma "motive temeinic justificate" rezultă soluţionarea cererii de repunere în termen presupune evaluarea motivelor invocate în susţinerea cererii prin prisma probelor administrate în cauză.
Astfel, caracterul temeinic justificat al motivelor invocate în susţinerea cererii de repunere în termen intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive.
Cum criticile recurentei-pârâte vizează aspecte care intră în marja de apreciere a instanţelor devolutive rezultă că aceste critici vizează numai netemeinicia deciziei instanţei de apel.
De asemenea, invocarea dispoziţiilor art. 84 şi art. 87 C. proc. civ. nu este susţinută de argumente prin care să se demonstreze în ce mod s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii recurate.
Or, în absenţa prezentării unor critici de nelegalitate care să permită încadrarea acestora în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. rezultă că dispoziţiile art. 84 şi art. 87 din acelaşi act normativ au fost formal invocate prin cererea de recurs.
Pentru aceste motive, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 315/Ap din 20 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2018.