Nullity of real estate sale contract; inadmissibility of appeal against final annulment complaint decision due to value threshold under transitional procedural rules

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.06.2015 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. I.P.U.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare nr. x/31.10.2014, autentificat de B.N.P. D..

În motivare, a arătat, în esenţă, că imobilul ce face obiectul contractului de vânzare a cărui nulitate solicită a se constata a fost vândut cu nerespectarea regulamentului şi condiţiilor de participare la vânzarea activelor S.C. E. S.R.L., dar şi că litigiul vizând falimentul acestei societăţi nu a fost finalizat.

Prin sentinţa nr. 168/09.11.2015, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, constatând că reclamantul a invocat, fără a dovedi, existenţa unei înţelegeri frauduloase între pârâţi, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1077/17.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul; cererile de acordare a cheltuielilor de judecată au fost respinse ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 277/13.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei pronunţate în apel, reţinând, în esenţă, că în speţă nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 503 şi 504 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, care a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 06.04.2017.

În motivarea recursului, a reiterat situaţia de fapt şi istoricul litigiului şi a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare statuat de art. 13 C. proc. civ., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O.

În opinia recurentului, respingându-i cererea de acordare a unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător, deşi se afla la primul termen de judecată şi era prima solicitare în acest sens, curtea de apel a adus un grav prejudiciu dreptului său la un proces echitabil.

În final, a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea atacată nu este una definitivă, ci este suspusă recursului şi a solicitat admiterea căii de atac promovate şi casarea deciziei civile nr. 277/13.02.2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La data de 06.12.2017, recurentul a formulat punct de vedere la raport, prin care a susţinut că recursul este admisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 277/13.02.2017, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei civile nr. 1077/17.06.2016, prin care aceeaşi curte de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 168/09.11.2015, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă.

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

În speţă, hotărârea atacată a fost pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare nr. x/31.10.2014, autentificat de B.N.P. D., având ca obiect vânzarea imobilului situat în municipiul Giurgiu, str. x, pentru preţul de 250.000 RON.

În acest sens, trebuie menţionat că, potrivit art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în cererile privitoare la constatarea nulităţii absolute a unui contract, se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv(...)."

Prin Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a României a statuat că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ., procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Or, în speţă, procesul a fost iniţiat la data de 22.06.2015, iar hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată la data de 17.06.2016, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, decizia atacată cu contestaţie în anulare este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., nici decizia pronunţată în contestaţie în anulare nu este supusă recursului.

Altfel spus, raportat la dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., decizia atacată nu este supusă recursului, întrucât nici hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare nu era supusă, la rândul său, acestei căi de atac, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în Noul C. proc. civ., în art. 457.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse mai sus, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 508 alin. (4) rap. la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 277/13.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2018.