Inadmissibility of a re-examined appeal against a final appellate decision based on finality and lack of standing for an appeal in the interest of the law

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2015, reclamantul A. i-a chemat în judecată pârâţii Asociaţia de Proprietari str. x, din Timişoara, B. şi C., solicitând instanţei să-i oblige să execute începând cu 1 mai 2014 sentinţa civilă nr. 14093 din 7 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2014 şi, în solidar, să-i plătească penalităţi de întârziere de 1.000 RON pe zi de la aceeaşi dată până la îndeplinirea obligaţiilor, cu cheltuieli de judecată şi de executare.

Prin încheierea civilă nr. 5616 din 19 mai 2016, Judecătoria Timişoara a respins cererea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat apel.

În calea ordinară de atac, prin încheierile din 28 februarie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a dispus admiterea cererii de abţinere de la judecata cererii de reexaminare a modului de calcul a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina apelantului-reclamant A., cerere de abţinere formulată de doamna judecător D.. Totodată, completul învestit cu soluţionarea cererii de abţinere, compus din doamnele judecător E. şi F., în baza art. 110 alin. (4) şi (5) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, a reţinut spre judecare cererea de reexaminare, soluţionând-o în sensul respingerii acesteia.

Împotriva încheierilor din 28 februarie 2017, petentul A. a declarat recurs, fără să precizeze însă, în concret, care anume dintre soluţii îl nemulţumeşte. În motivare, recurentul-petent a susţinut că împotriva doamnelor judecător E. şi F. - care au format completul ce a soluţionat cererea de reexaminare - ar exista plângeri penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, împrejurare raportat la care a arătat că doamnele judecător ar fi fost incompatibile, iar încheierea din 28 februarie 2017, ar fi lovită de nulitate.

Prin decizia civilă nr. 80 din 11 mai 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat prezenta cale de atac, cererea fiind depusă la Curtea de Apel Timişoara la 16 mai 2017, astfel cum atestă data inscripţionată pe ştampila poştei aplicată pe plicul aflat la dosarul de recurs.

În memoriul depus la dosar, autorul a arătat că declară "recurs în interesul legii", în conformitate cu prevederile art. 514 C. proc. civ., pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a art. 50 pct. 2 din Legea nr. 230/2007, susţinând că este legal scutit de la plata taxei judiciare de timbru de 10 RON, stabilită în sarcina sa de Tribunalul Timiş cu aplicarea greşită a legii, soluţie care a fost menţinută prin decizia atacată.

Totodată, în conformitate cu art. 514 C. proc. civ., a solicitat Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Timişoara să trimită recursul în interesul legii spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut recurentul că recursul în interesul legii este admisibil, potrivit art. 515 C. proc. civ., subliniind că decizia atacată este în totală contradicţie cu încheierea 28 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016. Astfel, a menţionat că prin această din urmă încheiere, a fost scutit în temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 de la plata taxei de timbru de 100 RON, stabilită iniţial în sarcina sa într-o cerere absolut identică.

În continuare, a mai arătat că în dosarul nr. x/2014, în care Judecătoria Timişoara a pronunţat sentinţa civilă nr. 8050, cererea Asociaţiei de Proprietari str. x din Timişoara a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 pct. 2 din Legea nr. 230/2007.

Faţă de cele menţionate, recurentul a susţinut că, în mod identic, trebuie procedat şi în ceea ce îl priveşte, întrucât, în calitate de proprietar al apartamentului nr. x, face parte din aceeaşi asociaţie.

În considerarea celor anterior expuse, a cerut admiterea recursului formulat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23 iunie 2017.

Cererea de recurs nu a fost comunicată intimaţilor, având în vedere că decizia atacată a fost pronunţată în recursul declarat împotriva unor încheieri pronunţate în soluţionarea unor cereri de abţinere şi de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ambele proceduri necontencioase.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal de respingere a căii extraordinare de atac ca inadmisibile, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 457 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, punându-se în vedere recurentului că poate depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar, raportul a fost comunicat recurentului la 24 noiembrie 2017, care însă nu a depus punct de vedere la acesta.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, deşi calea de atac exercitată în prezenta cauză a fost denumită de autor "recurs în interesul legii", acesta a îndreptat-o împotriva deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, sens în care a depus recursul la Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, instanţă care l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform adresei aflate la dosar.

Este de menţionat că, potrivit dispoziţiilor art. 514 C. proc. civ., au dreptul şi obligaţia de a promova recurs în interesul legii şi de a sesiza instanţa supremă cu soluţionarea acestuia numai organele şi autorităţile publice prevăzute limitativ de lege, iar nu persoana fizică titulară a unei cereri de chemare în judecată, cum este cazul în speţă.

Astfel, cum recurentul nu are calitate procesuală pentru a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, se impune calificarea cererii intitulate "recurs în interesul legii", ca fiind recurs, perspectivă din care va fi cenzurată calea extraordinară de atac dedusă judecăţii.

În mod prioritar, se reţine că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pe de altă parte, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt definitive, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În speţă, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, prin care Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 28 februarie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Prin urmare, decizia atacată este una definitivă, încă de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (2) C. proc. civ., nesusceptibilă deci, de a fi atacată la rândul său, cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2018.