Insolvency success fee calculation and revision admissibility for contradictory decisions in distinct causes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the motion for revision filed by a creditor, thereby upholding the appellate court’s final decision that had previously rejected the creditor's objection to the judicial liquidator's fund reports and the request for the liquidator's replacement. The dispute arose in insolvency proceedings, where the creditor challenged the liquidator's calculation of the success fee, arguing it was improperly based on collected claims rather than the value of realized assets and alleging fraudulent management due to inconsistent prior rulings. The court held that the revision ground based on contradictory decisions (Art. 322(7) Civil Procedure Code) was inadmissible because the cited prior judgments were rendered in different legal causes, involving different parties or objects, and thus did not satisfy the requirement of triple identity (same cause, same parties, same capacity) necessary to establish a conflict of authority of res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 122 din Legea nr. 85/2006, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 din C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 85/2006, art. 21 alin. (11) din Legea nr. 85/2006, art. 322 C. proc. civ; Insolvency success fee calculation and revision admissibility for contradictory decisions in distinct causes: The dispute arose in insolvency proceedings, where the creditor challenged the liquidator's calculation of the success fee, arguing it was improperly based on collected claims rather than the value of realized assets and alleging fraudulent management due to inconsistent prior rulings. The court held that the revision ground based on contradictory decisions (Art. 322(7) Civil Procedure Code) was inadmissible because the cited prior judgments were rendered in different legal causes, involving different parties or objects, and thus did not satisfy the requirement of triple identity (same cause, same parties, same capacity) necessary to establish a conflict of authority of res judicata.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis cited in the dispositive for dismissing the motion for revision.
The specific ground for revision invoked by the applicant, which the court found unsatisfied in the dispositive.
Full text
Asupra cererii de revizuire, examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.07.2016 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia a II-a civilă, contestatorul A. a formulat o contestaţie împotriva completărilor şi rectificărilor aduse raportului asupra fondurilor din 16.01.2015 şi 10.02.2015 prin actul nr. x din 25.05.2016 de către creditorul A., solicitând admiterea contestaţiei, anularea înscrisurilor contestate şi sancţionarea lichidatorului judiciar cu înlocuirea pentru gestiune frauduloasă.
Prin Sentinţa civilă nr. 243 din 04.05.2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. x/2012 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului pentru cel de al doilea capăt de cerere, privind înlocuire lichidator; a fost respinsă contestaţia împotriva completărilor şi rectificărilor aduse raportului asupra fondurilor nr. x din 16.01.2015 şi x din 10.02.2015 prin actul nr. x din 25.05.2016 formulată de creditorul A. în contradictoriu cu debitoarea SC. B. S.R.L. Galaţi prin lichidator judiciar CI C., ca nefondată pentru primul capăt de cerere şi a fost respinsă cererea privind înlocuire lichidator formulată de creditorul A. în contradictoriu cu debitoarea SC. B. S.R.L. Galaţi prin lichidator judiciar CI C. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat recurs contestatorul A. reiterând, motivele invocate la instanţa de fond şi arătând, în esenţă, că actul nr. x/2016 aflat la a patra rectificare, a fost respins de instanţa de fond, motivat de faptul că ar intra în contradicţie cu hotărârile anterioare, însă tocmai contestatorul a invocat faptul că există 12 hotărâri anterioare, 6 ale Curţii de Apel Galaţi şi 6 ale Tribunalului Galaţi şi în fiecare dintre acestea se arată că onorariul de succes se calculează un procent de 4%, 3%, 2% din bunurile valorificate, ori practicianul în insolvenţă nu a aplicat acest procent la bunurile valorificate ci la sumele obţinute din încasarea creanţelor, plăţile efectuate de Primărie fiind anterioare intrării în faliment. Referitor la încasarea onorariului de succes, s-a arătat că, Curtea de Apel s-a pronunţat în dosarul asociat nr. x în sensul că acesta trebuie încasat din valorificarea bunurilor.
Al doilea motiv de recurs invocat vizează faptul că s-a cerut sancţionarea practicianului în insolvenţă prin sesizarea din oficiu a judecătorului sindic având în vedere că nu se pun în aplicare deciziile emise anterior.
În precizările depuse la dosar la 22.09.2017, recurentul a arătat că nu a solicitat analizarea raportului nr. x/2015 prin contestaţia depusă ci analiza "gestiunii frauduloase" prin care lichidatorul a emis patru variante de rapoarte ilegale, în locul unuia singur cu respectarea dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 85/2006 şi a 12 sentinţe diferite.
Prin Decizia civilă nr. 109/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012 s-a respins recursul promovat de contestatorul A., administrator special al debitoarei S.C. D. S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 243 din 4 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. x/2012 în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CI C., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii şi anularea în parte a Hotărârii nr. 109/R din 27 septembrie 2017 cu privire la onorariul procentual al lichidatorului.
Revizuentul a susţinut că decizia atacată este contradictorie soluţiilor pronunţate în alte dosare asociate, având drept consecinţă sustragerea sumei de 26.927,87 RON de către lichidator şi creând confuzii şi condiţii pentru sustragerea unei sume noi din averea debitorului.
Astfel, în Dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat Hotărârea nr. 141/03.06.2015, care se referă la componenta onorariului ca fiind onorariu fix şi onorariul procentual rezultat din valorificarea bunurilor creditoarei.
În Dosarul nr. x/2012, aceeaşi curte de apel a pronunţat Hotărârea nr. 81/R din 24.05.2017, în care s-a reţinut că "onorariul de succes nu se calculează decât în cazul valorificării de bunuri şi atunci el va fi direct calculat în raportul de fonduri".
De asemenea, în Dosarul nr. x/2012, prin Hotărârea nr. 110 din 27.09.2017, Curtea de Apel Galaţi a menţinut soluţia judecătorului-sindic "onorariul de succes nu se calculează decât în cazul valorificării de bunuri şi atunci el va fi calculat direct în raportul de fonduri".
Revizuentul a susţinut că toate aceste hotărâri se contrazic cu Hotărârea nr. 109 din 27.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2012 care a menţinut soluţia din documentul nr. x din 25.05.2016 privind onorariul procentual din creanţe încasate (nu bunuri valorificate).
Examinând cererea de revizuire cu care a fost învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Conform prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei şi să se ceară anularea celei de a doua hotărâri pronunţată în cauză.
Drept urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă hotărârea potrivnică, a cărei anulare se cere să fi încălcat puterea lucrului judecat a unei alte hotărâri ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi şi având aceeaşi calitate.
Revizuentul solicită anularea Deciziei civile nr. 109/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, având ca obiect contestaţia împotriva completărilor şi rectificărilor aduse raportului asupra fondurilor nr. x din 16.01.2015 şi x din 10.02.2015 prin actul nr. x din 25.02.2016, formulată de creditorul A. în contradictoriu cu S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar CI C., în temeiul art. 18, art. 22 alin. (2), art. 144 - 145 din Legea nr. 85/2006.
Or, în speţă, cauzele soluţionate prin hotărârile invocate a fi potrivnice deciziei a cărei revizuire se solicită nu sunt identice ca părţi, obiect şi cauză.
Astfel, Decizia nr. 141/R din 3 iunie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 are ca obiect contestaţia formulată de creditorul A. prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C.I. C. şi intimatele creditoare S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., A.J.F.P. Galaţi, G. şi H. S.A., constatarea nulităţii parţiale a procesului-verbal al Adunării creditorilor din data de 05.02.2014 pentru motive de nelegalitate cu privire la modul de convocare a creditorilor şi modul de stabilire a onorariului lichidatorului judiciar, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 85/2006.
În cea de a doua hotărâre, Decizia nr. 81/R din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, obiectul acţiunii îl constituie contestaţia la raportul de activitate din 16.11.2016 depus de CI C., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul A., în contradictoriu cu lichidatorul judiciar CI C. al debitoarei S.C. D. S.A.
În fine, cea de-a treia hotărâre, Decizia nr. 110 din 27.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 are ca obiect contestaţia creditorului A. la raportul lunar de activitate depus de lichidatorul CI C. nr. x din 06.03.2017, publicat în BPI la 10.03.2017 prin care a solicitat obligarea lichidatorului judiciar să respecte prevederile art. 21 alin. (11) din Legea nr. 85/2006 în sensul menţionării în raport a remuneraţiei şi a modului de calcul al acesteia şi anularea licitaţiei privind imobilul debitoarei D. S.R.L.
Prin urmare, niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întruneşte cerinţele legale arătate, întrucât, pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunţate "în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate", şi nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte litigii dintre părţi, în cadrul unor proceduri judiciare diferite, cu obiect şi cauze diferite, şi care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
În consecinţă, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având ca obiect revizuirea Deciziei civile nr. 109/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, formulată de revizuentul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 109/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2018.
GGC - ED