Jurisdictional conflict over mortgage enforcement: abrogation of specialized state asset competence shifting to general civil jurisdiction based on claim value and property location

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2018

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleşd la 23 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI:

1. să se constate că pârâta, în calitate de cesionară a creanţei fostei C. S.A., nu mai este în drept să urmărească imobilul, constând în casă şi teren în suprafaţă de 2338 mp, situat în localitatea Topa de Criş, nr. 137, comuna Vadu Crişului, jud. Bihor, înscris în CF x Topa de Criş, nr. topo. x, proprietatea tabulară a defunctei D.;

2. să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adrese de radiere a ipotecilor înscrise sub C-5 pentru suma de 600.000 ROL, conform încheierii nr. 7120/1991, respectiv sub C-7 pentru suma de 30.000.000 ROL, conform încheierii nr. 1469/1995, în favoarea C. S.A., asupra imobilului mai sus menţionat, iar în caz de refuz, să fie pronunţată o hotărâre judecătorească care să ţină loc de adresă de radiere, dispunând totodată radierea înscrierilor ipotecare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1796 şi art. 1800 C. civ. din 1864, art. 3 şi art. 80 din Legea nr. 72/2011 şi art. 117 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 7 februarie 2017, pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Aleşd şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1077/2017 din 18 octombrie 2017, Judecătoria Aleşd a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Aleşd a reţinut că excepţia necompetenţei materiale este întemeiată, întrucât conform dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de la A.A.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38 din acelaşi act normativ, sunt de competenţa Curţii de Apel Bucureşti în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie dispoziţiilor art. 44 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, Judecătoria Aleşd a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 7 noiembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 224 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că, la data formulării contestaţiei la executare, erau abrogate normele speciale din O.U.G. nr. 51/1998, care reglementează competenţa curţii de apel în soluţionarea cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S.

Prin art. 31 pct. 1 din Legea nr. 76/2012 a fost abrogat art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, iar prin art. 31 pct. 4 din Legea nr. 76/2012 a fost modificat art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998 în sensul că "debitorii pot ataca în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.S. potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, pe calea contestaţiei la executare, de competenţa instanţei de executare".

Această abrogare a operat la 15 februarie 2013, conform dispoziţiilor art. 82 raportat la cele ale art. 81 din Legea nr. 76/2012, modificată prin O.U.G. nr. 4/2013.

Instanţa a mai reţinut că în cuprinsul Legii nr. 76/2012 nu există norme tranzitorii care să prevadă ultraactivarea normelor de competenţă de la art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, în cazul executărilor silite începute înainte de 15 februarie 2013.

Potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi executărilor silite începute sub legea veche, ceea ce înseamnă că abrogarea art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 este de imediată şi totală aplicare.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţei de executare îi revine competenţa materială de soluţionare a unei contestaţii introduse ulterior datei de 15 februarie 2013 şi îndreptate împotriva unei executări silite declanşate anterior acestei date.

În raport de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare din prezenta cauză este Judecătoria Aleşd.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Aleşd.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 ianuarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Aleşd - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin acţiunea introductivă de instanţă s-a solicitat să se constate că pârâta nu mai are dreptul de a urmări imobilul situat în localitatea Topa de Criş, nr. 137, comuna Vadu Crişului, judeţul Bihor, precum şi obligarea pârâtei la eliberarea unei adrese de radiere a ipotecilor înscrise sub C-5 pentru suma de 600.000 ROL, conform încheierii nr. 7120/1991, respectiv sub C-7 pentru suma de 30.000.000 ROL, conform încheierii nr. 1469/1995, iar în caz de refuz, să se pronunţe o hotărâre judecătorească care să ţină loc de adresă de radiere.

Astfel, acţiunea introductivă de instanţă cuprinde un capăt de cerere principal având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a urmări silit imobilul ipotecat şi un capăt de cerere accesoriu având ca obiect rectificarea cărţii funciare în sensul radierii ipotecilor de care se prevalează pârâta.

Astfel, instanţa competentă material şi teritorial se va determina prin raportare la capătul de cerere principal, conform dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă constată că în cauzele având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului de a urmări silit imobilul ipotecat valoarea litigiului se determină în funcţie de valoarea creanţei garantate, în considerarea caracterului accesoriu al dreptului de ipotecă faţă de dreptul de creanţă garantat.

Or, acţiunea introductivă vizează ipoteca înscrisă sub C-5 pentru suma de 600.000 ROL, conform încheierii nr. 7120/1991 şi ipoteca înscrisă sub C-7 pentru suma de 30.000.000 ROL, conform încheierii nr. 1469/1995.

Având în vedere că valoarea individuală a creanţelor garantate cu dreptul de ipotecă este inferioară pragului valoric de 200.000 RON inclusiv, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că prezenta cauză este de competenţa materială a judecătoriei.

Cu privire la determinarea instanţei competenţe teritorial să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii vizează constatarea inexistenţei dreptului de a urmări silit un imobil ipotecat.

În aceste condiţii, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei în a cărei circumscripţie este situat imobilul, conform dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că imobilul ipotecat este situat în localitatea Topa de Criş, nr. 137, comuna Vadu Crişului, judeţul Bihor, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Aleşd, rezultă că acestei instanţe îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 117 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Aleşd.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2018.