Cessation of civil action against insolvent insurer upon finalization of bankruptcy opening

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de faţă, constată următoarele.

Prin sentinţa civilă nr. 1439/19.11.2013, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a respins cererea prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, actualizarea acestor sume la dobânda de referinţă a B.N.R. din momentul producerii riscului asigurat şi până la plata efectivă, precum şi indexarea despăgubirilor civile la rata indicelui de inflaţie din momentul plăţii.

Apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei menţionate mai sus a fost respins prin decizia nr. 159/11.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa în tot, dar şi a sentinţei civile nr. 1439/19.11.2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivare, a arătat că decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 132 C. pen., motivându-şi soluţia pe opinia eronată conform căreia împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. Or, potrivit textului de lege menţionat mai sus, împăcarea părţilor produce efecte numai in personam, răspunderea contractuală a asiguratorului subzistând.

Totodată, a arătat că în mod greşit instanţa de apel a dat eficienţă unei norme generale, în condiţiile în care în speţă erau incidente dispoziţiile art. 46 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008, normă specială conform căreia în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite şi dacă acţiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părţilor.

A mai arătat recurenta că instanţele de fond, reţinând că în cauză coexistă răspunderea civilă delictuală a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului cu răspunderea contractuală a asiguratorului, au ignorat decizia nr. 29/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, conform căreia răspunderea asiguratorului este o răspundere contractuală, directă, acesta îndeplinindu-şi propria obligaţie de plată asumată prin contractul de asigurare.

În final, a arătat că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 20/2008 care reglementează expres şi limitativ cazurile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, împăcarea părţilor neregăsindu-se printre acestea.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din data de 24.04.2015, s-a dispus admiterea în principiu a recursului şi s-a fixat termen la 05.06.2015, pentru soluţionarea pe fond a recursului.

Prin încheierea din 10.06.2015, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea art. 132 din C. pen. de la 1968, coroborat cu art. 46 alin. (1) pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, formulată de recurentă la data de 20.04.2015.

Constatând că prin sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C.B. S.A., prin încheierea din 8.03.2016, instanţa supremă a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Urmare a referatului întocmit la 29 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată astăzi, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Verificând măsura în care, în speţă, mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, Înalta Curte reţine că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile şi procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, conform dispoziţiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecăţii produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acţiunea judiciară încetează.

În speţă, sentinţa civilă nr. 9661/03.12.2016, prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C.B. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A/28.04.1016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că în cauză nu se impune menţinerea măsurii suspendării, care, aşa cum s-a arătat şi în precedent, produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acţiunea judiciară încetează.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeaşi lege, urmează să înceteze judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 159/11.06.2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2018.